managerexpress.ro

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va oferi Republicii Moldova un împrumut de 70 milioane de euro

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va oferi Republicii Moldova un împrumut de 70 milioane euro pentru a atenua impactul COVID-19 asupra sănătății și ocupării forței de muncă. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat de guvern.

Împrumutul este structurat în 2 componente: Sănătate și Suport pentru Întreprinderile Micro, Mici și Mijlocii.

Astfel, 40 milioane euro vor fi oferite pentru componenta Sănătate și vor finanța următoarele tipuri de cheltuieli: achiziția, în cadrul procedurilor de urgență, a echipamentelor medicale și materialelor consumabile, reabilitarea și transformarea spațiilor/unităților medicale, mobilizarea de expertiză suplimentară, întru asigurarea măsurilor de răspuns de urgență la COVID-19.

Alte 30 milioane euro vor fi oferite în calitate de suport pentru Întreprinderile Micro, Mici și Mijlocii. Mijloacele financiare vor oferi finanțare pentru capital circulant și nevoile de investiții ale IMMM-urilor afectate de criză, ajutându-le să păstreze locuri de muncă viabile. Această componentă va fi realizată prin recreditarea beneficiarilor finali prin intermediul instituțiilor financiare participante.

Se estimează că resursele financiare din cadrul împrumutului vor acoperi cheltuielile aferente COVID-19 în perioada bugetară 2020-2022. În consecință, data limită de debursare este stabilită la 30.06.2022.

Maturitatea maximă aferentă creditului pentru componenta sănătate este de 15 ani (inclusiv 4 ani grație) și 6 ani (inclusiv un an grație) pentru componenta suport pentru Întreprinderile Micro, Mici și Mijlocii.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Biroul de reintegrare, despre acțiunea împotriva taxelor vamale de la Bender: „Un pseudo-protest”

Biroul politici de reintegrare pune la îndoială autenticitatea acțiunii organizate pe 15 septembrie la Bender împotriva taxelor aplicate întreprinderilor din stânga Nistrului. Într-un comentariu pentru NewsMaker, instituția a calificat acțiunea drept un „pseudo-proteste” și a amintit că libertatea de exprimare și opiniile critice sunt cenzurate și restricționate în regiune, iar cei care contestă administrația de facto riscă să fie persecutați.

„Este bine cunoscut faptul că libertatea de exprimare și dreptul la opinii critice sunt constant cenzurate, restricționate și controlate de factorii de propagandă din regiune, inclusiv cu aplicarea persecutărilor abuzive și ilegale. Regia și tactica unor asemenea pseudo-proteste este foarte contradictorie în contextul abordării problemelor economice, dar a afișării lozincilor, mesajelor și simbolurilor anticonstituționale și a lipsei reprezentanților mediului de afaceri care activează în conformitate cu cerințele legislației în vigoare a Republicii Moldova”, a precizat Biroul într-o reacție pentru NM.

Biroul a dat asigurări că Chișinăul va continua să promoveze politicile de reintegrare a țării și de restabilire a spațiilor naționale unice, „reieșind din cerințele legale, respectarea suveranității și integrității teritoriale a țării și cu asigurarea protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Amintim că zeci de persoane s-au adunat pe 15 septembrie în apropierea postului ilegal de control de la Bender, exprimându-și nemulțumirea față de taxele vamale aplicate de Chișinău întreprinderilor din stânga Nistrului începând cu 1 septembrie. Detalii – AICI.

Participanții au purtat drapele ale autoproclamatei regiuni transnistrene și pancarte cu mesaje precum „Nu genocidului politic” și „Nu presiunilor asupra Transnistriei”. Mesaje identice au fost afișate și la acțiunea organizată pe 10 septembrie la Bender.

Solicitat de NM pentru un comentariu, avocatul „Promo-LEX”, Vadim Vieru, specializat în apărarea drepturilor oamenilor din stânga Nistrului, a admis că acțiunile din stânga Nistrului ar putea fi organizate de Tiraspol: „sunt neautentice”. Acesta susține că participanții ar putea fi aduși în mod „forțat” și folosiți drept „instrument de presiune asupra Chișinăului”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: