Bani din partea statului pentru localitățile lovite de intemperii? Deputat PAS: „Guvernul este în așteptarea cererilor”

Radu Marian, deputat al formațiunii de guvernământ și președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, a declarat că localitățile afectate de ploile torențiale ar putea beneficia de sprijin financiar din partea statului, după evaluarea oficială a pagubelor. Oficialul a spus că autoritățile centrale vor interveni doar după ce administrațiile publice locale vor epuiza resursele financiare proprii destinate situațiilor excepționale. Afirmațiile au fost făcute în cadrul ediției din 9 iunie a emisiunii „Vocile puterii” de la Exclusiv TV.

Radu Marian a menționat că autoritățile locale trebuie să facă o evaluare și să vină cu o solicitare către autoritățile centrale, însă nu înainte de a aloca resursele locale dedicate situațiilor excepționale.

„După ce se epuizează resursele locale, se vine cu solicitări către autoritățile centrale”, a declarat deputatul, notează IPN.

Potrivit lui, sprijinul financiar din partea statului va fi acordat doar după verificarea și confirmarea pagubelor de către comisiile abilitate, pentru a asigura utilizarea eficientă a banilor publici. El a subliniat că alocarea fondurilor nu se face imediat după producerea intemperiilor, ci după finalizarea procedurilor de evaluare, pentru a preveni eventualele abuzuri.

Deputatul a precizat că executivul este pregătit să acorde sprijin financiar localităților afectate, însă așteaptă documentarea și raportarea oficială a daunelor produse de intemperii. 

„Guvernul este în așteptarea cererilor din partea autorităților publice locale. (…) Există disponibilitate de a oferi resurse financiare, doar că e nevoie să fie constatate pagubele”, a mai spus Radu Marian.

Amintim că, în ultimele săptămâni, Republica Moldova a fost afectată de mai multe episoade de ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Intemperiile au provocat inundații locale, aluviuni și blocaje pe drumuri în mai multe raioane, iar echipele de intervenție au fost mobilizate pentru înlăturarea consecințelor fenomenelor meteorologice.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/nordnews.md

Lumina s-ar putea scumpi cu aproape 31% în nordul țării. Ce tarif cere FEE Nord, din 1 noiembrie

Consumatorii casnici din nordul țării, deserviți de FEE Nord, ar putea plăti 5 lei și 17 bani pentru un kilowatt-oră de energie electrică. Furnizorul a cerut Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să majoreze tariful actual, de 3 lei și 95 de bani, cu 1 leu și 22 de bani pentru fiecare kilowatt-oră.

În cererea depusă la ANRE pe 11 noiembrie, FEE Nord propune ca noul tarif să intre în vigoare din 1 noiembrie.

Amintim, la începutul lunii noiembrie, și Premier Energy a cerut o scumpire a energiei electrice pentru consumatorii casnici pe care îi deservește în centrul și sudul țării. Compania propune un tarif de 4,64 lei/kWh, față de 3,56 lei/kWh în prezent, cu 1 leu și 8 bani mai mult.

ANRE urmează să decidă asupra ambelor cereri. Ultima ajustare a tarifelor la energia electrică a avut loc pe 31 martie, când agenția a aprobat o reducere.

Precizăm, de la 1 octombrie, în Moldova s-au scumpit atât gazele naturale, cât și energia termică. Consumatorii casnici plătesc pentru gaze, în prezent,  26,14 lei/m³, cu TVA inclus. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: