Andrei Mardari / NewsMaker

Bani pentru familiile angajaților Guvernului, care au avut de suferit în accidentul produs la Buiucani

Familiile celor doi angajați ai Guvernului, care au murit în accidentul produs în dimineața de 3 noiembrie, în sectorul Buiucani al capitalei, vor beneficia de un suport financiar. Executivul va aloca resurse financiare și pentru familiile celor doi răniți în urma coliziunii. Anunțul a fost făcut de către prim-ministrul Natalia Gavrilița, în debutul ședinței Guvernului din 3 noiembrie. 

„Ziua de astăzi a început cu noutăți triste. Doi dintre colegii noștri de la Cancelarie au decedat într-un accident rutier, iar alți doi sunt la Spitalul de Urgență cu multiple traumatisme. Vreau să exprim condoleanțe familiilor îndurerate și Guvernul le va fi alături și va acorda un suport financiar familiilor care au  avut de suferit în urma acestui accident”, a menționat Natalia Gavrilița.

Contactată de NM, Anastasia Tăburceanu, purtătoare de cuvânt a Executivului, a precizat că deocamdată nu a fost concretizată suma disponibilă pentru acordarea acestor compensații.

Amintim că un accident grav s-a produs pe 3 noiembrie, în jurul orei 6:30, la intersecția străzilor Nicolae Costin și Onisifor Ghibu.O mașină de model Skoda s-a ciocnit de un stâlp de electricitate. La volan era un bărbat în vârstă de 63 de ani, care a decedat în drum spre spital. Trei pasageri au fost transportați la spital. Unul dintre ei a decedat în secția de reanimare.

poliția capitalei

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Trei cetățeni ai Israelului ar fi fost insultați și împiedicați să urce într-un autobuz Chișinău-Odesa. Ambasada cere anchetă

Trei pasageri israelieni, inclusiv un copil de 11 ani, ar fi fost împiedicați să urce într-un autobuz de pe ruta Chișinău-Odesa și insultați pe criterii antisemite. Ambasada Israelului a solicitat Inspectoratului General al Poliției să investigheze incidentul, scrie IPN.

Potrivit Ambasadei, incidentul ar fi avut loc marți, la Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga”. Cei trei pasageri aveau bilete valabile, achitate în avans prin platforma Infobus, pentru cursa de la ora 03:20.

Potrivit sursei citate, după prezentarea codurilor de îmbarcare, șoferul și responsabilul companiei de transport de la aeroport le-ar fi refuzat accesul în autobuz. La solicitarea unor explicații, aceștia ar fi fost insultați și li s-ar fi spus că nu pot urca pentru că sunt evrei. Ulterior, autobuzul ar fi plecat, iar cei trei au rămas în terminalul aeroportului.

Ambasada precizează că pasagerii au fost nevoiți să găsească în timpul nopții un alt mijloc de transport, la un cost semnificativ mai mare.

În adresarea transmisă poliției, Ambasada Israelului solicită examinarea circumstanțelor incidentului și a comportamentului persoanelor implicate, precum și întreprinderea măsurilor prevăzute de legislație.

Nici Inspectoratul General al Poliției, nici compania de transport implicată în caz nu au comentat cazul, deocamdată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: