D. Umbraso / LRT nuotr/imagine simbol

Banii care ar fi colectați de la părinți la Liceul „Academia Copiilor”: ministerul și direcția educație Chișinău anunță verificări

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGETS) din Chișinău au inițiat verificări la Liceul Teoretic „Academia Copiilor”, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor școlare de achitarea unor datorii către asociația de părinți. Autoritățile au precizat că accesul elevilor la manuale nu poate fi condiționat de plăți și că, dacă informațiile se confirmă, vor fi luate măsurile prevăzute de legislație.

Într-o postare publicată pe Facebook, MEC a condamnat colectarea plăților informale în instituțiile de învățământ și orice tentativă de a condiționa accesul elevilor la manuale sau la alte resurse educaționale.

„Fiecare elev trebuie să primească manualele necondiționat și să fie tratat în mod egal. Împărtășim indignarea părinților care au primit asemenea mesaje și îi asigurăm că interesul și demnitatea copiilor sunt prioritare. Cazul semnalat la Liceul „Academia Copiilor” va fi examinat de Consiliul de etică al Ministerului Educației și Cercetării”, a menționat instituția.

Totodată, MEC a solicitat DGETS să verifice de urgență circumstanțele cazului și să asigure distribuirea manualelor aprobate de minister către fiecare elev, fără condiționări financiare.

La rândul său, DGETS a anunțat că a constituit un grup de lucru pentru a analiza situația, inclusiv aspectele referitoare la solicitarea plăților către asociația de părinți și eventuala legătură dintre aceste plăți și eliberarea manualelor.

„Accesul elevilor la educație și la manualele școlare nu poate fi condiționat de achitarea unor plăți sau contribuții”, a subliniat DGETS.

Direcția a precizat că va solicita explicațiile și documentele necesare, iar dacă vor fi constatate abateri, vor fi întreprinse măsurile prevăzute de legislație, în limitele competențelor sale.

MEC a afirmat, la rândul său, că, în cazul în care faptele semnalate se confirmă, vor fi aplicate măsurile prevăzute de legislație.

Amintim că Asociația „Părinți Solidari” a publicat, pe 17 septembrie, mai multe capturi de ecran din care reiese că mai multor părinți ai căror copii învață la Liceul Teoretic „Academia Copiilor” li s-ar fi cerut să achite câte 9 000 de lei pentru anul de studii 2026–2027. Mai mult, potrivit organizației, diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor de achitarea datoriilor către asociația de părinți.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Petr Vlah

Petr Vlah, înregistrat în cursa pentru funcția de bașcan: „Găgăuzia are viitor”

Petr Vlah, candidatul Partidului „NOI – Noua Opțiune Istorică” la funcția de bașcan al Găgăuziei, a fost înregistrat în cursa electorală. Într-un mesaj publicat pe Facebook, acesta a anunțat că va urma o săptămână de pregătire, după care va începe oficial campania electorală.

În cadrul ședinței din 9 octombrie, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei (CECG) a decis să-l înregistreze pe Petr Vlah în calitate de candidat la funcția de bașcan, după ce a verificat documentele depuse și a constatat că acestea îndeplinesc cerințele legale. Totodată, Svetlana Chesari a fost confirmată în calitate de reprezentantă a candidatului în cadrul CECG.

„Este primul pas pe drumul ce urmează să-l parcurg, împreună cu colegii, în perioada imediat următoare. Urmează o săptămână de pregătire, după care vom intra oficial în campania electorală, care, sunt sigur, nu va fi una uşoară. Miza este una enormă – viitorul Găgăuziei. Şi eu sunt sigur că, la finalul campaniei electorale, vom constata cu toţii că Găgăuzia are viitor – un viitor prosper, aşa cum merită minunaţii locuitori ai autonomiei”, a transmis Petr Vlah pe Facebook, după hotărârea autorității electorale.

Amintim că Petr Vlah a anunțat pe 2 octombrie că va candida la funcția de bașcan al Găgăuziei din partea Partidului „NOI – Noua Opțiune Istorică”. Anunțul a venit la o zi după ce acesta a declarat că renunță la intenția de a participa la alegeri în calitate de candidat independent și că își schimbă „strategia”.

Alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie, în aceeași zi cu scrutinul pentru Adunarea Populară.

După înregistrarea lui Vlah, numărul candidaților înregistrați în cursa pentru funcția de bașcan a ajuns la cinci. Ceilalți concurenți sunt Ivan Cîlcic (Partidul Popular Găgăuz), Fiodor Gagauz (Partidul Socialiștilor din Republica Moldova), Alexandr Stoianoglo (candidat independent) și Corneliu Dudnic (candidat independent).

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: