Banner „Jos PAS”, afișat de MAN pe clădirea Parlamentului. Ceban cere alegeri anticipate

Un banner cu mesajul „Jos PAS” a fost afișat vineri, 10 iulie, pe fațada clădirii Parlamentului de reprezentanții Partidului „Mișcarea Alternativa Națională” (MAN). Protestul a avut loc în jurul orei 13:00, când formațiunea fusese invitată la consultările inițiate de președinta Maia Sandu privind desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru.

Liderul MAN și primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că acțiunea reprezintă un protest față de modul în care este guvernată Republica Moldova și față de reformele promovate de PAS.

„Suntem împotriva terorii PAS asupra oamenilor care au o altă părere, împotriva cumătrismului, a verișoarelor și a oamenilor plătiți cu salarii nesimțite. Suntem împotriva abordării celor de la PAS, de parcă Republica Moldova ar fi SRL-ul lor. În acești aproape 6 ani de guvernare au promis de toate și nu au făcut nimic, practic, pentru oameni, au mințit în campaniile electorale și continuă să o facă”, a scris Ceban pe rețele.

Liderul „Mișcarea Alternativa Națională” a cerut, în acest context, alegeri anticipate. Potrivit lui Ceban, doar anticipatele „sunt soluția pentru a depăși crizele și a întoarce încrederea cetățenilor în viitorul țării”.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la fracțiunea PAS din Parlament, însă până în momentul publicării știrii nu am primit un răspuns.

Precizăm că, astăzi, 10 iulie, la Președinție, la consultări cu președinta Maia Sandu privind desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru, rămasă vacantă după demisia lui Alexandru Munteanu, au fost invitate fracțiunile parlamentare din opoziție.

Dimineață, reprezentanții fracțiunii „Democrația Acasă”, în frunte cu Vasile Costiuc, au venit până la scările Președinției. Aceștia au adus cu ei o plăcintă și au anunțat că îl propun pe președintele Parlamentului, Igor Grosu, pentru funcția de premier, fără să intre în instituție pentru discuții cu șefa statului. Detalii – AICI.

Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor, „Partidul Nostru” și MAN au anunțat că vor boicota consultările.

Sâmbătă, 11 iulie, la Președinție este așteptată fracțiunea majoritară PAS.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Salut, Moldova!”: Zelenski s-a adresat în română, ucraineană și engleză mulțimii din PMAN. Ce mesaje au transmis Sandu și Dan (VIDEO)

Președinta Maia Sandu și omologii săi din Ucraina și România, Volodimir Zelenski și Nicușor Dan, au urcat în seara zilei de 27 august pe scena din Piața Marii Adunări Naționale, unde s-au adresat miilor de oameni veniți să sărbătorească cei 35 de ani de independență ai Republicii Moldova. Cei trei lideri au vorbit despre libertate, identitate, solidaritatea dintre cele trei țări și viitorul european al Republicii Moldova și Ucrainei.

Maia Sandu a declarat că Republica Moldova își sărbătorește independența alături de doi vecini care îi sunt și „prieteni foarte buni”.

„Republica Moldova este norocoasă să aibă asemenea vecini. România ne-a fost întotdeauna alături, la bine și la rău. Ucraina, care ne dă cea mai puternică lecție de curaj și demnitate . Ucraina este astăzi scutul nostru. Libertatea noastră depinde și de libertatea Ucrainei”, a declarat Maia Sandu.

La rândul său, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre identitatea și „conștiința colectivă”, pe care spune că oamenii le-au păstrat „în ciuda opresiunilor și deportărilor”.

„Acum mai este doar puțin până când Moldova să intre acolo unde îi este locul – în Uniunea Europeană. Are conducătorii care știu să o ducă acolo și vă are pe voi, cei care susțineți asta. Domnul președinte Zelenski și poporul ucrainean dovedește că atunci când există conștiință și când oamenii își apără identitatea, nimic nu le poate sta în cale. Țineți-o tot așa”, a declarat Nicușor Dan de pe scena din PMAN.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a început adresarea către mulțimea din PMAN cu un mesaj în limba română: „Salut, Moldova! Vă felicit cu Ziua Independenței”. Acesta și-a continuat discursul, ulterior, în ucraineană și engleză.

Liderul ucrainean a declarat că Republica Moldova a demonstrat în cei 35 de ani de independență că este „o națiune puternică” și și-a exprimat convingerea că Moldova și Ucraina vor ajunge în Uniunea Europeană.

„Sunt convins că, în anii care urmează, vom rămâne independenți și uniți. În acești 35 de ani, Moldova a trecut prin multe și ați demonstrat că Moldova este o națiune puternică și, fără îndoială, o țară măreață. Sunteți un popor măreț, o națiune europeană. Și sunt absolut convins că, unindu-ne, vom deveni cu toții parte a Europei. O Europă liberă și pașnică. Anume acest lucru este cel mai important pentru popoarele noastre. Prețuim în egală măsură viața umană și vrem să trăim cu demnitate în propriile noastre țări. Și vrem să rămânem națiuni europene”, a transmis liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, de pe scena din PAMN.

Discursurile celor trei președinți au fost întâmpinate cu aplauze și urale. În timpul acestora au răsunat și mesajele „Trăiască, trăiască și-nflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească!”, precum și „Slava Ucrainei!”.

Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției, oferite pentru NewsMaker, aproximativ 15.000 de persoane au participat la evenimentele organizate în centrul Chișinăului cu ocazia Zilei Independenței.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: