127 de copii au fost înscriși în acest an de învățământ la școala militară Suvorov din Tiraspol, subordonată așa-numitului „minister al apărării”, și la școala de cadeți din Bender, aflată în subordinea așa-numitului „minister al afacerilor interne”. Cifrele au fost comunicate pe 10 septembrie de Asociația Promo-LEX.
Potrivit asociației, din totalul copiilor admiși în cele două instituții educaționale militarizate pentru minori, 65 au fost înscriși la școala militară „Suvorov”, iar 62 la școala de cadeți din Bender, unde aproximativ jumătate dintre noii elevi sunt fete.
În anul precedent, în cele două instituții militarizate au fost înscriși 120 de copii. O parte dintre copii provin din familii vulnerabile și din școlile-internat, a comunicat asociația.
Conform Promo-LEX, cele două instituții militarizate pregătesc copiii pentru integrarea ulterioară în structurile de forță și de securitate ale regimului nerecunoscut. Școala de cadeți, înființată în 2002, a fost prima instituție de învățământ cu profil militar pentru minori creată în regiune. Școala militară „Suvorov” a fost înființată cu sprijinul Federației Ruse, la trei ani după anexarea Crimeei și declanșarea războiului împotriva Ucrainei, într-un context în care autoritățile ruse își extindeau propriul sistem de educație militar-patriotică destinat copiilor și tinerilor, inclusiv prin înființarea de noi clase de cadeți și instituții de învățământ militar, a precizat asociația.
Potrivit Promo-LEX, procesul educațional este organizat astfel încât să reproducă, în mare măsură, condițiile și disciplina specifice vieții militare. Începând de la vârsta de 11 ani, copiii poartă uniforme de camuflaj militar, locuiesc în regim de cazarmă și se află sub supravegherea permanentă a personalului militar. Pe lângă disciplinele de bază, elevii urmează pregătire militară, inclusiv instruire privind utilizarea armelor și a dronelor. Promo-LEX susține că a semnalat anterior că acești copii sunt expuși, în perspectivă, riscului de a fi constrânși de structurile paramilitare să semneze contracte de serviciu pe termen lung, iar refuzul de a le semna atrage represalii.