facebook.com / Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova

Bilanțul zilei: 246 de cazuri noi de coronavirus și 15 decese

246 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, după procesarea a 2929 de teste, informează Ministerul Sănătății. Astfel, bilanțul a ajuns la 249 385.

Din numărul total de cazuri, doi sunt asistenți medicali.

În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 2184 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 226 în stare extrem de gravă (40 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).

Alte 529 persoane au fost vindecate. În total, 237 934 persoane au fost tratate de COVID-19.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 3443 persoane, iar 15 659 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Totodată, Ministerul Sănătății anunță despre decesul a 15 persoane.

Deces 5731: Femeie de 72 ani, din Transnistria. Comorbidități: cardiomiopatie, hipertensiune arterială.

Deces 5732: Femeie de 73 ani, din Transnistria. Comorbidități: cardiomiopatie mixtă, hipertensiune arterială.

Deces 5733: Femeie de 85 ani, din Transnistria. Comorbidități: cardiomiopatie, boală hipertonică, diabet zaharat.

Deces 5734: Bărbat de 81 ani, din Transnistria. Comorbidități: angor pectoral, nefroscleroză.

Deces 5735: Femeie de 80 ani, din Transnistria. Comorbidități: cardiomiopatie.

Deces 5736: Bărbat de 60 ani, din Transnistria. Comorbidități: obezitate.

Deces 5737: Femeie de 59 ani, din Transnistria Comorbidități: cardiomiopatie, boală hipertonică.

Deces 5738: Bărbat de 59 ani, din mun. Chișinău, internată în Spitalul ,,Sf. Arhanghel Mihail”. Comorbidități: diabet zaharat, bronhopneumopatie cronică obstructivă.

Deces 5739: Bărbat de 80 ani, din mun. Chișinău, internat în Spitalul de Stat. Comorbidități: cardiopatie.

Deces 5740: Bărbat de 70 ani, din raionul Glodeni, internat în Spitalul Raional Glodeni. Comorbidități: ciroză hepatică.

Deces 5741: Bărbat de 56 ani, din raionul Căușeni, internat în Spitalul Raional Căușeni. Comorbidități: cardiopatie, hipertensiune arterială.

Deces 5742: Femeie de 66 ani, din raionul Orhei, internată în Spitalul Raional Orhei. Comorbidități: hipertensiune arterială, obezitate.

Deces 5743: Bărbat de 71 ani, din raionul Basarabeasca, internat în Spitalul ,,Gh Paladi”. Comorbidități: cardiomiopatie, hipertensiune arterială.

Deces 5744: Femeie de 66 ani, din raionul Cimișlia, internată în Spitalul Raional Hâncești. Comorbidități: cardiopatie mixtă, hipertensiune arterială, diabet zaharat.

Deces 5745: Bărbat de 85 ani, din raionul Florești, internat în Spitalul Raional Florești. Comorbidități: hipertensiune arterială.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova

Ziua lucrătorului din protecția socială, marcată la Chișinău: a fost lansată o campanie pentru atragerea tinerilor în domeniu

R. Moldova marchează Ziua profesională a lucrătorului din sfera protecției sociale. Cu această ocazie, la Chișinău, a avut loc un forum național. Președinta Maia Sandu a declarat în cadrul evenimentului că de profesionalismul și corectitudinea lucrătorului din sfera protecției sociale depinde încrederea în acest sistem. Iar ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a spus că, de multe ori, ne amintim de sistemul social atunci când se întâmplă ceva rău, însă „mult mai rar ne întrebăm: „câte vieți și câte familii au fost protejate anume pentru că protecția socială a fost acolo la timp?”. În cadrul evenimentului, mai mulți lucrători din sfera protecției sociale au fost premiați. La finalul evenimentului, Natalia Plugaru a anunțat lansarea unei campanii.

„De multe ori ne amintim de sistemul social atunci când ceva rău s-a întâmplat, când apare un caz grav, când apare o tragedie, când un caz ajunge în presă. Atunci toți se întreabă: „unde a fost protecția socială?”. Dar mult mai rar ne întrebăm: „câte vieți și câte familii au fost protejate anume pentru că protecția socială a fost acolo la timp?”. Aceste povești nu ajung la știri tocmai pentru că fiecare dintre dumneavoastră și-a făcut meseria onest și cu dedicație”, a declarat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, la Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială.

Președinta Maia Sandu a declarat că „prin reforma RESTART a început o transformare amplă a asistenței sociale”. „Vedem deja schimbări importante. Avem mai mulți specialiști care lucrează pentru protecția copiilor. Dezvoltăm serviciile pentru persoanele cu dizabilități și cele care permit oamenilor să rămână în comunitățile lor. Echipele mobile oferă sprijin unui număr tot mai mare de beneficiari. (…) Dar nicio reformă nu poate fi mai bună decât oamenii care o pun în practică. (…) De profesionalismul și corectitudinea dumneavoastră depinde încrederea în acest sistem. Vă mulțumesc încă o dată pentru omenie și pentru grija pe care o aveți față de semeni. Vă doresc să aveți putere să continuați această muncă și să vedeți cât mai des rezultatele ei în viețile celor pe care îi ajutați”, a adăugat șefa statului.

În timpul evenimentului, ministra Muncii și Protecției Sociale a acordat premii speciale pentru debut și longevitate în domeniul protecției sociale:

  • Premiul pentru debut în asistență socială – Irinei Zubco, asistentă socială comunitară din satul Ghelăuza, raionul Strășeni;
  • Premiul pentru debut în domeniul muncii și ocupării forței de muncă – Victoriei Postolachi, specialistă principală în cadrul Direcției pentru ocuparea forței de muncă Fălești;
  • Premiul pentru cel mai longeviv lucrător în asistență socială – Veronicăi Spălatu, din Sîngerei;
  • Premiul pentru cel mai longeviv lucrător în domeniul muncii și ocupării – Elizavetei Storoj, care activează în domeniu de peste bine de 40 de ani și care, în prezent, este șefa Direcției pentru ocuparea forței de muncă din raionul Briceni;
  • Premiul pentru cel mai longeviv funcționar din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Margaretei Demidova.

Totodată, au fost acordate trofee pentru contribuții în domeniul protecției copilului, serviciilor sociale, sprijinului persoanelor cu dizabilități și al persoanelor refugiate:

  • Angajatul din sistemul de asistență socială din domeniul protecţiei drepturilor copilului – Elena Rusu, STAS Călărași, ATAS Centru-Vest;
  • Angajatul din serviciile dedicate familiei și copilului – Lăcrămioara Chicaroș, Serviciul de asistență parentală profesionistă, DGPDC Chișinău;
  • Angajatul din sistemul de asistență socială al anului din domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi – Elena Manoli, STAS Ialoveni, ATAS Centru;
  • Angajatul din serviciile sociale destinate persoanelor cu dizabilitati – Svetlana Arhiri, STAS Ungheni, ATAS Centru-Vest;
  • Angajatul din serviciile sociale destinate refugiaților – Gheorghe Bejenari – directorul Centrului de plasament pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități din Mun. Chișinău;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională a Agenției de Gestionare a Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă – Vasile Pascari;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională a Centrului Republican Experimental, Protezare, Ortopedie și Reabilitare – Lidia Panico;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională a Consiliului Național de Determinare a Dizabilității și Capacității de Muncă – Victoria Custiuc;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională a Inspectoratului Social de Stat – Alina Dașcov.

De asemenea, au fost acordate premii pentru contribuții în protecția drepturilor persoanelor în etate, excelență academică și bune practici în domeniul serviciilor sociale ale ATAS-urilor:

  • Angajatul din sistemul de asistență socială din domeniul protecției persoanelor în vârstă – Anna Arnaut;
  • Angajatul din serviciile sociale dedicate persoanelor vârstnice – Sabina Rotaru;
  • Angajatul din sistemul de asistență socială din domeniul asistenţei sociale comunitare – Lilia Nejel;
  • Premiul pentru promovarea educaţiei şi formării profesionale în asistenţă socială – Valentina Prițcan, dr., conf.univ., prorectoră, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți;
  • Premiul pentru promovarea cercetării în asistenţă socială – Maria Strechie, dr., conf.univ., Universitatea de Stat din Moldova.

În același timp, au fost acordate trofee pentru contribuții în sprijinirea victimelor violenței și a traficului de ființe umane:

  • Angajatul din sistemul de asistență socială al anului din Domeniul Protecției Victimelor Violenței și Reabilitării Victimelor Infracțiunilor – Ion Gogu, STAS Căușeni, ATAS Sud-Est;
  • Angajatul din sistemul de asistență socială al anului din Centrele pentru victimele violenței în familie – Ana Tcaci, STAS Ștefan Vodă, ATAS Sud-Est;
  • Angajatul din sistemul de asistență socială al anului pentru cea mai activă implicare în soluționarea cazurilor de trafic de ființe umane – Lilia Levința, Directoarea Agenției pentru Gestionarea Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă.

De asemenea, a avut loc decernarea premiilor pentru contribuții în domeniul muncii și ocupării, cât și premii speciale pentru angajament civic:

  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională al Inspectoratului de Stat al Muncii – Vitalie Bînzari;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă – Veronica Todica;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională al CNAS – Natalia Șmundeac;
  • Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei;
  • Platforma pentru Îmbătrânire activă;
  • Platforma pentru egalitate de gen;
  • Coaliția Națională ,,Viață fără Violență”;
  • Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

La finalul evenimentului, ministra Muncii și Protecției Sociale a anunțat despre lansarea unei campanii de informare. „Noi avem nevoie de o generație care să înceapă să aleagă, în special, profesiile din domeniul asistenței sociale, să intre în sistem, dar mai ales – să dorească să rămână. (…) Tocmai de aceasta am considerat că este extrem de important să lansăm astăzi o campanie care se numește „Profesia mea contează pentru Moldova”. Vrem ca tinerii să aleagă această profesie. (…) Campania începe astăzi, dar va continua în următoarele zile, săptămâni și luni. Vom merge la tineri, în special, în școli, în regiuni. (…) Impactul acestei campanii îl vom vedea peste câțiva ani”, a anunțat Natalia Plugaru.

Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială a fost organizat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorului din sfera protecției sociale. Menționăm că, anual, în cea de-a treia duminică a lunii septembrie, Republica Moldova marchează Ziua profesională a lucrătorului din sfera protecției sociale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: