PDM

Biroul Executiv al PDM îl recomandă pe Ion Sula la funcția de președinte al partidului. Reacția Monicăi Babuc

Biroul Executiv al PDM a decis în această seară, cu unanimitate de voturi, să recomande Congresului X al PDM candidatura lui Ion Sula pentru funcția de președinte al Partidului Democrat. Președintele interimar al PDM, Monica Babuc, a menționat că nu va candida pentru șefia PDM.

„Este o decizie asumată în contextul reformei și reconstrucției Partidului Democrat, care trebuie să realizeze o nouă etapă în viața sa cu oameni noi, tineri și valoroși”, a subliniat Monica Babuc.

Ion Sula a mulțumit colegilor pentru încrederea acordată și a declarat că a acceptat această provocare cu mare responsabilitate: „De mâine voi merge în Organizațiile Teritoriale pentru a-mi prezenta programul, ca să venim cu modificările necesare ca PDM să ajungă cât mai aproape de cetățenii Republicii Moldova”.

Ion Sula are 42 de ani și este ex-ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, ex-director al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, președinte al Organizației Teritoriale PDM Ialoveni, membru al BE al PDM.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Kos, înainte ca Comisia Europeană să publice Pachetul de extindere: „Ucraina și Moldova au dat dovadă de o reziliență extraordinară. Sunt gata”

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a declarat că Republica Moldova și Ucraina „sunt gata să deschidă toate clusterele de negocieri”. Totodată, și-a exprimat speranța că, în curând, Consiliul va ajunge la un consens în privința clusterelor rămase. În ceea ce privește Republica Moldova, Kos a calificat drept „ambițios” obiectul țării de a încheia negocierile de aderare la începutul lui 2028, adăugând că „pentru acest lucru va fi nevoie de rezultate foarte clare în privința tuturor capitolelor, lucru care va face ca Uniunea Europeană să formuleze un aviz până la sfârșitul acestui an în privința Moldovei”. Declarațiile au fost făcute pe 4 noiembrie, în timpul prezentării Pachetului privind extinderea UE.

„Ucraina și Moldova au dat dovadă de o reziliență extraordinară și de un angajament față de calea lor europeană. Poziția noastră rămână clară: ambele țări sunt gata să deschidă toate clusterele de negocieri și sperăm că, în curând, Consiliul va ajunge la un consens în privința clusterelor rămase – 4 și 5, respectiv”, a declarat Kos.

Totodată, ea a spus că „de mai multe ori, poporul din Moldova a făcut o alegere clară pentru un viitor european”. „Guvernul este hotărât să producă rezultate, cu o hotărâre admirabilă și a făcut pași importanți în ceea ce privește calea de aderare a Moldovei în ciuda unor amenințări hibride continue și a unor încercări de a destabiliza țara și a șocurilor regionale care afectează economia și energia țării”, a menționat Kos.

Comisara europeană pentru extindere a mai spus că „deschiderea a patru clustere înseamnă o reușită extraordinară, dar mai este mult de lucru, mai ales în ceea ce privește obiectivele ambițioase ale Moldovei de a încheia negocierile de aderare la începutul lui 2028, dacă Moldova va accelera ritmul reformelor actuale”. „Pentru acest lucru va fi nevoie de un accent chiar mai puternic asupra drepturilor fundamentale și, de asemenea, rezultate foarte clare în privința tuturor capitolelor, lucru care va face ca Uniunea Europeană să formuleze un aviz până la sfârșitul acestui an în privința Moldovei”, a declarat Kos.

***

Republica Moldova și Ucraina au obținut statutul de țări candidate la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022 și au lansat oficial negocierile în iunie 2024.

Pe 15 iunie 2026, cele două state au deschis primul grup de capitole de negociere, „Valori fundamentale”. Acesta vizează statul de drept, justiția, drepturile fundamentale și combaterea corupției și este primul deschis și ultimul închis în procesul de aderare.

Ulterior, Moldova și Ucraina au deschis negocierile pentru clusterul „Relații externe”, pe 14 iulie, iar pe 13 octombrie — pentru „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”.

Negocierile de aderare acoperă, în total, 33 de capitole ale legislației europene, grupate în șase clustere tematice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: