Andrei Mardari / NewsMaker

Blinken, aflat la Chișinău, a anunțat un nou sprijin de $50 milioane pentru Moldova

Statele Unite ale Americii vor acorda Republicii Moldova un nou pachet de sprijin financiar în valoare de 50 de milioane de dolari. Banii vor fi destinați, printre altele, pentru rezistența la interferențele rusești și creșterea economică. Precizările au fost făcute de secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, într-o conferință de presă comună cu președinta Maia Sandu pe 29 mai, la Chișinău. 

„Astăzi vrem să vă ajutăm să curățați sistemul judiciar. Vom lucra împreună cu Congresul pentru a oferi 50 milioane de dolari suplimentare pentru a avansa în continuare aceste eforturi. Acestea vor consolida reziliența Republicii Moldova de a rezista interferențelor rusești, de a organiza alegeri libere, corecte, de a crea parcursul spre UE și de a continua de a crea mai multe oprotunități în domeniul economic”, a declarat Antony Blinken.

De asemenea, secretarul de stat al SUA a anunțat și o investiție în sectorul energetic al Republicii Moldova. „Atacurile rusești au exacerbat și provocările țării dvs. Au crescut prețurile energiei, care afectează întreprinderile consumatorii. Statele Unite, împreună cu Moldova, doresc să sporească întrebuințarea resurselor regenerabile pentru a ne îndepărta de la dependența de resurse energetice rusești. (…) Astăzi voi vizita o substație energetică și mă bucur să anunț o investiție de 85 de milioane de dolari, o parte din acest fond de 300 de milioane de dolari derulați de USAID pentru structura gen stocarea bateriilor, liniile de transmisie de înaltă tensiune vor fi finanțate din aceste fonduri. Acestea vă vor ajuta să vă întăriți rețeaua electrică”, a menționat acesta.

Precizăm că Statele Unite sunt unul dintre cei mai importanți parteneri și susținători ai Republicii Moldova. Începând cu anul 1992, Guvernul SUA a sprijinit Moldova cu finanțare care depășește 2,5 miliarde de dolari. De la izbucnirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, Statele Unite au oferit Moldovei asistență financiară în valoare de 774 de milioane de dolari, dintre care 300 de milioane sunt destinate depășirii crizei energetice și consolidării securității energetice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, despre mecanismele de protecție propuse de UE pentru noile state membre: „Înțelegem că există anumite îngrijorări”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că înțelege îngrijorările statelor membre ale Uniunii Europene privind posibilele regrese democratice după aderarea unor noi țări și consideră „firească” adoptarea unor măsuri de salvgardare. Șefa statului susține însă că Republica Moldova își dorește să adere la UE cu drepturi depline și muncește pentru a demonstra că reformele promovate sunt durabile. Afirmațiile au fost făcute într-un interviu pentru portalul Calea Europeană, pe 9 octombrie, în contextul propunerilor Comisiei Europene privind introducerea unor mecanisme de protecție.

„Noi înțelegem că există anumite îngrijorări în rândul statelor membre și înțelegem necesitatea unor măsuri de salvgardare. Este firesc. Și în România au existat anumite elemente unde monitorizarea a continuat și după aderare. Bineînțeles că noi optăm pentru calitatea de membru cu drepturi depline și muncim ca să demonstrăm că ceea ce construim noi aici este durabil. Dar sunt sigură că, după aderare – sper să se întâmple cât mai repede -, statele membre vor vrea să vadă continuitatea îmbunătățirilor și este firesc să fie așa”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că, pe 6 octombrie, Comisia Europeană a prezentat noi mecanisme de protecție pentru a preveni regresul democratic în statele care vor adera la Uniunea Europeană. Potrivit propunerilor, noii membri ar putea fi supuși unor măsuri de supraveghere și sancționare timp de până la 15 ani de la aderare, inclusiv suspendarea temporară a drepturilor de vot în Consiliul UE și a accesului la fonduri europene, în cazurile grave de încălcare a valorilor fundamentale ale Uniunii Europene și a principiului cooperării loiale. Măsurile urmăresc să permită o reacție mai rapidă la abaterile de la statul de drept și să prevină blocarea deciziilor europene. Propunerile trebuie discutate și aprobate de statele membre pentru a putea fi aplicate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: