Blocul unde a ars o mansardă, la Durlești, plin de încălcări: raportul, transmis organelor de drept

Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) a constatat multiple nereguli la blocul din Durlești unde, acum peste două săptămâni, a izbucnit un incendiu la o mansardă construită neautorizat. Inspectorii au constatat încălcări grave — de la emiterea neconformă a actelor permisive până la lipsa avizului antiincendiar. Concluziile au fost prezentate pe 3 iunie.

Printre abaterile constatate de inspectorii tehnici se numără: emiterea actelor permisive cu încălcarea normelor urbanistice, proiectarea și verificarea tehnică superficială, fără respectarea cerințelor de siguranță la incendiu. De asemenea, INST a stabilit că blocul a fost recepționat cu abateri, în lipsa unui aviz antiincendiar, iar pe parcursul exploatării au fost efectuate modificări neautorizate, inclusiv construcția mansardei unde a izbucnit incendiul.

INST precizează că toate materialele acumulate au fost transmise organelor de drept pentru examinare și intervenție conform prevederilor legale. Inspectoratul reamintește că lucrările de construcție neautorizate sau executate necorespunzător pot atrage răspundere penală, în baza articolului 257 din Codul Penal.

***
Amintim că, pe 16 mai, mansarda unui bloc de locuit din Durlești (str. Tudor Vladimirescu 75) a fost cuprinsă de flăcări. Apelul la 112 a fost recepționat la ora 15:57. Incendiul a fost localizat în jurul orei 19:45 și lichidat complet în dimineața zilei de 17 mai, la ora 04:08. Flăcările au distrus aproximativ 1500 m² de acoperiș. 16 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar trei au fost spitalizate.

Pe 17 mai, Ministerul Infrastructurii a dispus un control inopinat realizat de Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST). Ulterior, ministrul Vladimir Bolea a cerut o expertiză tehnică și soluții pentru protejarea clădirii de ploile prognozate, dar și o evaluare structurală completă.

Potrivit IGSU, focul care a mistuit mansarda ar fi pornit din cauza nerespectării regulilor de apărare împotriva incendiilor în timpul efectuării unor lucrări cu foc deschis.

Recent, Guvernul a anunțat că fiecare familie afectată de incendiul de săptămâna trecută va beneficia de un ajutor financiar inițial de 10.000 de lei. Banii sunt disponibili începând de astăzi, 3 iunie, la oficiile poștale. Pe lângă ajutorul financiar, ministrul Alexei Buzu a anunțat că familiile afectate vor beneficia de vouchere pentru necesități urgente, cazare temporară și asistență directă din partea statului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

comisarul.ro

Rusia acuză România că ar putea folosi Portul Giurgiulești pentru transportul de arme în Ucraina

Ministerul Afacerilor Externe din Federația Rusă a venit cu o serie de acuzații la adresa României, după ce Bucureștiul a cumpărat recent Portul Internațional Giurgiulești din Republica Moldova. Directorul Iuri Pilipson, din MAE rus, susține că țara noastră va folosi portul pentru a transporta arme în Ucraina. Oficialul rus și-a exprimat revolta și în legătură cu acțiunile „unioniste” de pe cele două maluri ale Prutului, transmite Digi24.

Într-un amplu interviu oferit agenției de presă controlată direct de către Kremlin, Pilipson a vorbit pe larg despre subiectele de actualitate, lăudând printre altele și direcția pro-Moscova a noului premier bulgar.

În cadrul aceleiași discuții cu oficiosul Kremlinului, Pilipson a vorbit pe larg despre acțiunile României din Republica Moldova, acuzând țara noastră de „presiune propagandistică”.

Directorul celui de-al Doilea Departament din cadrul diplomației ruse a fost întrebat: „În România este discutată tot mai frecvent ideea unirii cu Republica Moldova. Cât de aproape este Bucureștiul de realizarea practică a acestui proiect? La ce ar putea conduce acesta? Și de ce Chișinăul nu se opune integrării cu România? De asemenea, România a devenit recent proprietara portului moldovenesc Giurgiulești. De ce are nevoie România de acest port și ar putea, în calitate de stat membru NATO, să îl utilizeze în mod activ împotriva Rusiei?”.

Iuri Pilipson a răspuns: „Promovarea în spațiul mediatic a temei unirii celor două state face parte dintr-o campanie de influențare a opiniei publice din Republica Moldova, menită să creeze impresia unei susțineri populare tot mai largi pentru așa-numita „unire”, cum este denumit acest proces. În pofida presiunii propagandistice, majoritatea covârșitoare a locuitorilor Republicii Moldova, după cum știm, nu dorește să renunțe nici la identitatea sa națională, nici la statalitate. Contrar cercetărilor sociologice din România, care ar indica o creștere a numărului susținătorilor unirii, la ultimul recensământ al populației 76,7% dintre cetățenii Republicii Moldova s-au declarat moldoveni și doar 8,0% români. Cu greu mai este nevoie de vreun comentariu”.

Achiziționarea operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești, prin care se realizează peste 70% din importurile și exporturile Republicii Moldova pe cale navigabilă, a fost prezentată la București drept un pas către „reunificarea economică”, fiind anunțată și utilizarea acestui nod de transport „în procesul de reconstrucție a Ucrainei”. Punerea în aplicare a unor planuri atât de ambițioase ține însă de un viitor incert. Între timp, România este deja implicată în acordarea unui sprijin militar și logistic direct regimului de la Kiev. Această împrejurare ridică semne de întrebare cu privire la adevăratele scopuri ale utilizării portului Giurgiulești în viitorul apropiat. Cu atât mai mult cu cât portul a fost transformat de multă vreme într-un nod de tranzit pentru livrarea către Ucraina a unor diverse categorii de mărfuri, inclusiv a celor destinate necesităților forțelor armate ale Ucrainei”, a mai afirmat oficialul MAE rus.

După cum a demonstrat procesul îndelungat de negociere a celui de-al 21-lea „pachet de sancțiuni”, consecințele politicii ostile antiruse devin tot mai resimțite de statele Uniunii Europene. Restricțiile îi lovesc dureros tocmai pe cei care le concep. <…> La rândul nostru, subliniem constant caracterul nelegitim al măsurilor coercitive unilaterale impuse de Uniunea Europeană. Acestea nu sunt în măsură să influențeze cursul politicii externe a țării noastre”, a mai precizat Iuri Pilipson.

Conform ultimului sondaj făcut public, aproape jumătate dintre cetățenii Republicii Moldova susțin ideea unirii cu România.

În ceea ce privește achiziționarea Portului Giurgiulești, Guvernul a precizat la momentul respectiv: „Prin această cumpărare, România, prin CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, își asumă angajamente ferme privind dezvoltarea de lungă durată a Portului Internațional Giurgiulești și consolidarea poziției acestuia în regiunea Mării Negre și a bazinului Dunării. Se au în vedere investiții importante, pe termen lung, pentru creșterea capacității portului, îmbunătățirea și modernizarea infrastructurii, precum pentru consolidarea importanței sale strategice în zonă”.

***

Amintim că, în aprilie 2026, România a preluat compania ICS Danube Logistics, operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești, de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Tranzacția a fost realizată prin Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” Constanța.

Portul Giurgiulești este singurul port din Republica Moldova accesibil atât navelor maritime, cât și celor fluviale și prin care sunt gestionate peste 70% dintre importurile și exporturile țării realizate pe cale navigabilă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: