Максим Андреев, NewsMaker

Bolea: Dubla cetățenie a Maiei Sandu, argument pentru retragerea SIS-ului din subordinea președintelui

Deputatul socialist Vasile Bolea afirmă că Maia Sandu în calitatea sa de președinte al Republicii Moldova și comandat suprem al forțelor armate, ar putea utiliza instrumentele și instituțiile pe care le are în subordonare pentru a aduce destabilizarea în regiune. De asemenea, acesta a invocat că un alt motiv este faptul că Maia Sandu deține și cetățenia României. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8.

Deputatul socialist Vasile Bolea a prezentat mai multe argumente privind inițiativa PSRM ca Serviciul de Informații și Securitate (SIS) să revină în subordinea parlamentului.

„Avem un președinte nou ales. Din păcate, președintele ales deține și altă cetățenie decât cea a Republicii Moldova și din punctul ăsta de vedere, și după părerea mea, și după părerea colegilor, aceasta ar fi o chestiune care -ar permite într-o oarecare circumstanță să folosească SIS în detrimentul securității naționale. Dacă nu greșesc, președintele nou ales atunci când a obținut a doua cetățenie, a depus jurământul de credință inclusiv altui stat”, a declarat Vasile Bolea.

Deputatul socialist a mai invocat și declarațiile Maiei Sandu cu privire la retragerea trupelor și munițiilor deținute de Rusia în regiunea transnistreană.

„Ultimele declarații ale președintelui nou ales care încă nu a intrat în exercițiul funcției, inclusiv cu privire la securitate în regiune, inclusiv la Transnistria, inclusiv alte chestiuni, dă de bănuit că ar putea să întreprindă măsuri privind stabilizarea situației în Republica Moldova”, a menționat deputatul.

De partea cealaltă, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco a amintit că SIS, în perioada anilor 1999 – 2016, a fost sub control parlamentar în coordonarea președintelui, iar în urma unor înțelegeri dintre Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc în 2016, SIS a fost trecut în subordinea parlamentului. Totodată, în iunie 2019, SIS a fost trecut din nou în subordinea președintelui cu votul majoritar al deputaților din parlament.

De asemenea, Litvinenco a declarat că PSRM a copiat de la PDM nota informativă a proiectului din 2016, privind preluarea SIS-ului din subordinea președintelui.

„Ei au copiat de la Plahotniuc nu doar proiectul, dar și nota informativă. Nici nu roșiți. Puteți să recunoașteți”, a declarat Litvinenco.

În replică, Vasile Bolea a recunoscut că ar coincide „câteva alineate” din cele două proiecte de legi.

Cele două documente au fost publicate de TV8.

TV8
TV8

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Rusia recunoaște că își pierde din sfera de influență”: Ministra de Externe a României, reacție la acuzațiile lui Ozerov

Ministra interimară a Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, a reacționat la declarațiile ambasadorului agreat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, care a vorbit despre „încercări de a discredita suveranitatea și statalitatea Moldovei” și că „tandemul Bruxelles-București, care acționează în această direcție, privește republica exclusiv în rolul unei periferii lipsite de drepturi”. Țoiu a spus că, prin aceste declarații, Rusia „recunoaște că își pierde din sfera de influență”.

Într-un interviu pentru TASS, Ozerov a declarat că „încercările de a discredita suveranitatea și statalitatea Moldovei sunt însoțite de eforturi de a șterge din memoria publică paginile glorioase ale istoriei ruso-moldovenești”. „Tandemul Bruxelles-București, care acționează în această direcție – din păcate, cu complicitatea autorităților locale – privesc republica exclusiv în rolul unei periferii lipsite de drepturi și înapoiate, reproducând modelul neocolonial al dependenței unilaterale, obișnuit pentru elitele occidentale și dăunător pentru „protejații” acestora”, a spus Ozerov. Totodată, el a menționat că „Rusia nu a urmărit niciodată confruntarea și nu este sub nicio formă interesată ca Moldova să repete soarta de neinvidiat a statului vecin”.

Solicitată de Digi24 să comenteze aceste acuzații, Țoiu a declarat: „Ceea de dumneavoastră numiți acuzații sunt, de fapt, declarații ale Rusiei, pentru că recunoaște că își pierde din sfera de influență. (…) Cetățenii din Republica Moldova sunt pe drumul ireversibil de aderare la Uniunea Europeană. De altfel, o reușită extraordinară a muncii din ultimul an și a ultimilor ani de zile este deschiderea clusterelor de negocieri, a două clustere, și vrem să le deschidem pe toate până la sfârșitul anului pentru aderarea la Uniunea Europeană a Moldovei. Sunt pe un drum ireversibil, pe cale europeană. Ireversibil din perspectiva voinței cetățenilor. (…) Rusia reacționează la această evidență. Ei nu mai pot să concureze, realism vorbind, în scenariile de viitor nici pentru țări ca România, nici pentru țări membre ale Uniunii Europene, nici pentru țări care vor să adere la Uniunea Europeană, cum e Moldova”.

Țoiu a mai spus că „Rusia este singura țară din lume care investește sute de milioane, sunt evaluări care vorbesc chiar de aproape un miliard, în propagandă, nu pentru a-și promova propria reușită, pentru că această reușită nu există”. „Folosesc acești bani pentru a încerca să vulnerabilizeze perspectiva față de NATO sau față de Uniunea Europeană și exact aceeași dinamică o au față de Republica Moldova”, a conchis ministra interimară a Afacerilor Externe a României.

Menționăm că autoritățile Republicii Moldova nu au comentat deocamdată declarațiile lui Ozerov.

***

Precizăm că Oleg Ozerov beneficiază în prezent doar de statutul de ambasador „agreat, dar neacreditat”. Deși președintele rus Vladimir Putin l-a desemnat în funcția de ambasador în țara noastră încă în septembrie 2024, Ozerov nu a fost invitat să-și prezinte scrisorile de acreditare.

Conform Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961, un ambasador nu este considerat oficial în funcție până când nu își prezintă scrisorile de acreditare către șeful statului gazdă.

Șefa statului Maia Sandu a explicat anterior că Ozerov nu a fost invitat să-și prezinte scrisorile de acreditare „în situația în care au fost comise mai multe acțiuni neprietenoase în raport cu țara noastră”. „Nu poți să inviți reprezentantul unei țări să depună scrisorile de acreditare când oficiali de la Moscova spun că statul Republica Moldova nu merită să existe sau ceva de tipul acesta. E vorba despre atitudinea lipsită de respect în general a Kremlinului față de Republica Moldova”, mai declara șefa statului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: