Budianschi neagă că a favorizat o companie și că a stat în spatele excluderii lui Tăbîrță din PAS. Reacția Comisiei Naționale a Pieței Financiare 

Șeful Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Dumitru Budianschi, a respins învinuirile care i-au fost aduse de fosta membră PAS Olga Tăbîrță, care l-a acuzat că ar fi favorizat o companie de consultanță financiară și că ar fi avut un rol în excluderea sa din partid. CNPF a declarat pentru NewsMaker că acuzațiile privind monopolizarea pieței sunt „complet false”, explicând că în realitate există 12 brokeri licențiați care au dreptul să presteze servicii de consultanță de investiții, și doar o singură companie a solicitat autorizarea pe acest segment.

„Afirmațiile privind monopolizarea pieței de către un singur actor sau favorizarea unei anumite companii sunt complet false și relevă o înțelegere insuficientă a pieței de capital în Republica Moldova. De la data introducerii în legislație a termenului de «consultant de investiții» și până în prezent, o singură entitate a solicitat CNPF obținerea autorizării pe acest segment. Autoritatea nu a restricționat și nu restricționează accesul altor operatori”, se arată în răspunsul CNPF.

Instituția a mai precizat că în realitate există 12 brokeri licențiați care au dreptul să presteze servicii de consultanță de investiții.

„Conform Registrului persoanelor licențiate și autorizate pe piața de capital, document public și accesibil pe pagina web a CNPF, în prezent există alte 12 entități care sunt pe deplin în drept să presteze servicii de consultanță de investiții. Prin urmare, publicul este indus în eroare”, se arată în comunicat.

Referitor la acuzațiile că Budianschi ar fi influențat excluderea Olgăi Tăbîrță din PAS, CNPF a precizat că șeful instituției nu este membru al PAS și nu are nicio calitate juridică sau politică prin care să poată influența deciziile interne ale partidului. De asemenea, nici Budianschi personal, nici instituția CNPF nu au depus vreo sesizare sau plângere la PAS împotriva Tăbîrței.

De unde a pornit totul

Pe 8 mai, Olga Tăbîrță, director de oficiu la compania Double Case și expertă pe piețele financiare, alături de directorul general Alexandru Ignat, au susținut o conferință de presă în care l-au acuzat public pe șeful CNPF, Dumitru Budianschi, că ar favoriza o companie de consultanță financiară și că ar avea un posibil interes personal în activitatea de reglementare a pieței. Potrivit lui Ignat, Budianschi ar fi oferit licența de activitate unei companii fondate de un apropiat al său.

Pe 19 mai, Tăbîrță a susținut o nouă conferință de presă, de această dată în calitate de fostă membră PAS din organizația teritorială Ciocana, în care a declarat că a fost exclusă ilegal din partid, fără a fi audiată în prealabil, după ce a vorbit public pe 8 mai despre presupuse scheme de corupție ale unui demnitar de stat, făcând referire la șeful CNPF. Consiliera liderului PAS, Aurica Rusnac-Jardan, a declarat pentru NewsMaker că excluderea a avut loc din cauza implicării Tăbîrței „într-o platformă de așa-numite investiții asupra cărora există mai multe suspiciuni rezonabile de fraudă”.

Tot pe 19 mai, CNPF a publicat un comunicat în care a explicat de ce a restricționat activitatea companiei Double Case. Potrivit instituției, ca urmare a plângerilor primite de la cetățeni care invocau pierderi suferite pe platforma Pelliron cu concursul Double Case, Parlamentul a adoptat anul trecut modificări la Legea pieței de capital prin care a interzis publicitatea și marketingul pentru instrumentele financiare cu efect de levier. În consecință, CNPF a dispus înlăturarea publicității realizate de Double Case în numele Pelliron din mass-media și de pe panourile publicitare.

„Educația financiară nu poate fi utilizată ca paravan pentru încasarea comisioanelor parvenite din direcționarea clienților către activități de trading, unde, la nivel european, aproximativ 80% dintre clienți pierd mijloacele financiare”, se arată în comunicatul CNPF.

De asemenea, CNPF a dezvăluit că în perioada iulie-august 2025, șase reprezentanți ai companiei Double Case, inclusiv Alexandru Ignat și Olga Tăbîrță, au solicitat certificarea pe piața de capital, însă nu au promovat examenul. Tăbîrță nu a fost admisă la examen din cauza necorespunderii cerințelor actelor normative ale CNPF, respectiv lipsa studiilor relevante.

CNPF a mai anunțat că a inițiat procedurile legale necesare pentru apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale a lui Budianschi și pentru sancționarea pentru calomnie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Scandalul reconstrucției stadionului de la Liceul „Matei Basarab” din Chișinău. Deputat PAS: „De ce primăria nu poate investi în aceste terenuri?”. Reacție

Deputatul PAS Maxim Potârniche a comentat vineri, 9 octombrie, scandalul din jurul reconstrucției stadionului Liceului „Matei Basarab” din Chișinău, în parteneriat cu clubul sportiv FC „Petrocub”. Parlamentarul, care este fost fotbalist al echipei Petrocub, a declarat că sprijină investițiile în infrastructura sportivă, dar a pus la îndoială transparența procedurii și a criticat implicarea socrului primarului capitalei. Potârniche susține că proiectul ar reprezenta un parteneriat public-privat între Primăria Chișinău și clubul sportiv. În replică, Natalia Ixari, purtătoarea de cuvânt a primarului, a respins afirmațiile deputatului, precizând că acordul pentru implementarea proiectului a fost încheiat între FC „Petrocub” și instituția de învățământ.

„Domnule primar (Ion Ceban, primarul Chișinăului – n. r.), întâi de toate, mie tare îmi place ideea valorificării unor anumite spații public, mai ales cele sportive, prin parteneriate publice private. PPP-ul este un instrument de investiție care funcționează cu succes în toată lumea. Și mi-aș dori să atragem cât mai mulți investitori în Moldova care să contribuie la o societate mai sănătoasă, mai mobilă, mai sportivă și mai unită. Dar mă întreb: oare toate cluburile sportive, asociațiile sportive, dezvoltatorii, fondatorii de cluburi au fost înștiințați despre posibilitatea unui parteneriat public privat pe terenul Liceului „Materi Basarab”? S-a făcut concurs, licitație? S-au respectat termenii? A fost făcut procesul transparent? Astea sunt întrebările pertinente la care trebuie să răspunzi. (…) Mă întreb de ce primăria, cu un buget de 11 miliarde de lei anual, nu poate investi în aceste terenuri. Oare nu pentru că preferă mai mult să cheltuie banii publici pentru concerte, și nu pentru activități și infrastructură sportivă?”, a declarat Maxim Potârniche.

Deputatul PAS a criticat, totodată, aspectul care vizează accesul comunității la stadion după reconstrucție.

„Specificul acestor terenuri sportive, construite în perioada sovietică, este că ele sunt intracartier. Și cetățenii percep această infrastructură sportivă drept una pentru toți. Și soluția nu este să îngrădești acest stadion cu garduri de 3-4 metri, dar din contra. Îl deschizi, asigurând niște măsuri de protecție, niște reguli grafice, camere de luat vederi, pentru a nu permite deteriorarea intenționată. Sportul pornește din cartier, nu din club cu taxă de participare”, a menționat el.

De asemenea, deputatul a criticat implicarea socrului primarului capitalei în proiect. „De ce, Ivane, a fost nevoie să-ți bagi socru acolo? Chiar nu ai găsit pe altcineva?”, a spus Potârniche.

Contactată de NM, purtătoare de cuvânt a primarului capitalei, Natalia Ixari, a respins afirmațiile deputatului, subliniind că acordul a fost încheiat între clubul sportiv și instituția de învățământ.

„Domnul deputat, venind din FC „Petrocub”, unde a crescut, unde i-au făcut campanie electorală, din câte am văzut, spune niște prostii mai mari ca el. (…) Nu este vorba de un parteneriat public privat. Astfel de acorduri, a diferitor cluburi sportive din Moldova sunt cu diferite instituții educaționale din Chișinău. (…) Doi la mână: am văzut o aroganță nemaipomenită, unde mai nu-i acuză pe cei de la Petrocub că ar face ceva în Chișinău cu Ion Ceban. (…) Este vorba despre un acord pe care-l face instituția educațională”, a declarat ea.

Ixari a calificat drept „manipulatoare” afirmațiile potrivit cărora, după reconstrucția stadionului, copiii nu vor mai avea acces la acesta. Potrivit ei, copiii vor putea folosi stadionul gratuit și vor putea desfășura acolo activități în cadrul orelor de educație fizică.

Referindu-se la acuzațiile privind socrul lui Ceban, purtătoarea de cuvânt a declarat că primarul nu este implicat direct în proiect.

„S-a vorbit despre implicarea socrului primarului. Nu este vorba despre o implicarea directă. Și primarul a explicat că nu s-au purtat discuții directe. A fost între FC „Petrocub” cu o instituție educațională, unde vine să investească 11 milioane de lei. Care este beneficiul pentru un primar?”, a afirmat Natalia Ixari.

Amintim că reconstrucția stadionului Liceului „Matei Basarab” din Chișinău, în parteneriat cu „Petrocub”, a ajuns în centrul unui scandal. Proiectul prevede investiții de 11 milioane de lei, iar acordul, încheiat pentru cinci ani, cu posibilitatea prelungirii, permite clubului să folosească terenul pentru antrenamente și meciuri în afara programului școlar. Fostul viceprimar Victor Chironda a acuzat municipalitatea că permite transformarea unui spațiu folosit de locuitori într-un teren de fotbal comercial, cu implicarea socrului primarului Ion Ceban. Direcția Educație a respins acuzațiile și susține că terenul nu a fost înstrăinat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: