TV8

Bugetul alocat președinției, tăiat în jumătate. Ce alte solicitări are PPDA

Deputații din Platforma DA cer reducerea bugetului președinției, planificat pentru anul viitor, de la 35 de milioane de lei, la 17 milioane de lei, cum a fost în anul 2016. Propunerea a fost anunțată astăzi, 11 decembrie, în cadrul unui briefing de presă. Parlamentarii propun ca banii care vor fi astfel economisiți, să fie redirecționați spre fondul de susținere a populației, care are alocații de 86 milioane de lei pentru anul viitor.

„Am argumentat în nota informativă. Nu s-au făcut schimbări la nivel legislativ, nu a crescut numărul de personal în așa măsură ca acest buget să se dubleze”, a argumentat deputatul Vasile Năstase.

În total, fracțiunea Platformei Demnitate și Adevăr a propus peste 20 de amendamente la legea bugetului de stat pentru anul viitor. Cheltuielile suplimentare ar urma să fie acoperite în cazul în care majoritatea deputaților ar accepta aplicarea unui moratoriu asupra așa-numitei „legi a miliardului”.

„În urma aplicării acestui moratoriu, pentru ca cetățenii să nu mai achite acea dobândă de 5% la creditul acordat de BNM, statul poate să economisească 853 milioane de lei, care pot fi utilizate pentru alte proiecte sociale, necesare oamenilor”, a declarat Alexandru Slusari.

PPDA propune ca banii să fie redirecționați spre mai multe domenii, inclusiv agricultură, ecologie și majorarea indemnizațiilor pentru veterani.

Amintim că în data de 3 decembrie, deputatul Alexandru Slusari a propus introducerea unui moratoriu asupra așa numitei „legi a miliardului”, ceea ce ar însemna anularea acesteia. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Tofan confirmă: „Foarte probabil” vom avea creșteri ale tarifelor la energia electrică

Premierul Vasile Tofan confirmă că „foarte probabil” vor exista creșteri ale tarifelor la energia electrică. Precizările au fost făcute în cadrul unui interviu acordat jurnalistului Nicolae Chicu și publicat pe 25 octombrie, după ce directorul general al ANRE, Alexei Taran, a estimat că energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15%. Potrivit lui Tofan, majorarea nu va fi cu 30%, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.

În timpul interviului, premierul a fost solicitat să explice declarațiile directorul general al ANRE, care a spus că energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15%, precum și solicitarea Energocom de aprobare a unui preț de 3,51 lei/kWh pentru energia electrică furnizată în calitate de furnizor central, față de 2.01 lei/kWh, fără TVA, cât este în prezent. 

„Uitați-vă, noi cumpărăm energia în Moldova de la doi furnizori. Dacă ești în centru, Chișinău și sudul, cumperi de la Premier Energy. Dacă trăiești la nord, o cumperi de la FEE Nord. Energocom este unul din furnizori către acești doi. Creșterea tarifului a fost cerută de Energocom pentru calitatea sa de furnizor central. Ponderea Energocom, ca furnizor central, în mixul Premier Energy sau FEE Nord depinde de lună: vara – 15%, plus-minus; iarna – 35%. În mare măsură, asta ține de energia furnizată de CET-uri: CET Nord, Termoelectrica, CET-1. Ceea ce a cerut Energocom acum este pentru porțiunea asta din tarif, care, vă spun, variază pe parcursul anului de la 15 la 35%, plus-minus, care este generată în mare măsură de gaz și gazul s-a scumpit”, a comunicat Tofan.

Potrivit lui Tofan, directorul general al ANRE „s-a referit la tariful la energie finală, pe care îl plătește consumatorul”. „Dumnealui a folosit marja asta de 10-15%. Acum, eu nu voi sări înainte să spun care va fi creșterea. Probabil vom avea careva creșteri la energie, foarte probabil”, a declarat premierul.

„Dar nu 30%. Pentru că, încă o dată, ponderea asta de furnizor central este o pondere mică din mixul Premier Energy și FEE Nord”, a precizat Tofan, în contextul unor informații din spațiul public.

***

Amintim că, pe 21 octombrie, directorul general al ANRE, Alexei Taran, a estimat că energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în Republica Moldova. El explica că furnizorii „Premier Energy” și „Furnizarea Energiei Electrice (FEE) Nord” nu pot solicita deocamdată ajustarea tarifelor și că pasul următor ar fi aprobarea prețului reglementat al furnizorului central, Energocom. Detalii AICI.

Între timp, Energocom a solicitat ANRE aprobarea unui preț de 3,51 lei/kWh pentru energia electrică furnizată pentru anul 2026 în calitate de furnizor central, față de 2.01 lei/kWh, fără TVA, cât este în prezent. Pe 23 octombrie, ANRE a precizat că prețul solicitat vizează energia livrată de Energocom furnizorilor cu obligații de serviciu universal și nu reprezintă prețul achitat de consumatorii casnici. Aceasta este unul dintre elementele care intră în calculul costurilor de procurare a energiei electrice, luate în considerare la stabilirea prețurilor reglementate pentru consumatorii finali. Agenția a adăugat că depunerea și publicarea solicitării nu modifică automat tarifele pentru populație. O eventuală ajustare poate fi examinată doar printr‐o procedură distinctă, în urma solicitărilor depuse de furnizorii cu obligații de serviciu public – Premier Energy și FEE Nord.

***

În prezent, consumatorii casnici deserviți de Premier Energy în centrul și sudul țării achită 3,56 lei/kWh, iar cei din nord, deserviți de FEE Nord, plătesc 3,95 lei/kWh. Ultima ajustare a tarifelor a avut loc la 31 martie, când ANRE a aprobat o reducere a prețurilor la energia electrică.

Amintim că, pe 28 septembrie curent, ANRE a aprobat tarife mai mari la gazele naturale și energia termică. Pentru consumatorii casnici, gazul costă 26,14 lei/m³, cu TVA inclus, față de 20,30 lei/m³ în prezent. Creșterea este de 5,84 lei/m³. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: