Pe 20 august, la Guvern, va avea loc o ședință în format extins dedicată tranzitului cerealelor ucrainene pe calea ferată. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan, a comunicat pe 19 august purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici. Potrivit acestuia, la ședință vor participa cinci reprezentanți ai Asociației „Forța Fermierilor”. Totodată, sunt invitați și reprezentanți ai altor asociații agricole. La aceeași ședință vor participa reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii, ai Ministerului Agriculturii și ai Căii Ferate din Moldova.
„Premierul Vasile Tofan respectă promisiunea făcută fermierilor și anunță organizarea unei ședințe în format extins, dedicată tranzitului cerealelor ucrainene pe calea ferată”, a comunicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici.
Potrivit acestuia, „Guvernul a ținut cont de solicitarea Asociației „Forța Fermierilor”, acceptând participarea unei delegații mai mari, formate din cinci reprezentanți”. „La discuții sunt invitați și reprezentanți ai altor asociații agricole, astfel încât soluțiile identificate să reflecte interesele întregului sector și să ofere un echilibru între necesitățile tuturor părților implicate. La ședința de lucru vor participa, de asemenea, reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și ai S.A. „Calea Ferată din Moldova””, a menționat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
El a spus că „scopul discuțiilor este de a ne asigura că agricultorii moldoveni vor beneficia de acces prioritar la transportul feroviar, iar mecanismul de tranzit al cerealelor ucrainene nu va afecta piața locală”. „Ședința va avea loc joi, în a doua parte a zilei, la sediul Guvernului”, a precizat Dumitru Ciorici.
***
Amintim că, pe 14 august, directorul executiv al Asociației, „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, și premierul Vasile Tofan au avut o întrevedere. „Forța Fermierilor” s-a declarat nemulțumită de formatul întrevederii. Asociația susținea că a solicitat o ședință la care să participe și membrii Consiliului organizației, însă premierul ar fi acceptat o discuție doar cu directorul executiv, Alexandr Slusari. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a calificat atunci drept „inoportune” condiționările privind formatul discuțiilor. El a precizat, într-un comentariu pentru NM, că premierul poartă consultări cu diferiți reprezentanți ai sectorului agricol pentru a-și forma „o imagine de ansamblu” asupra problemelor din domeniu.
Pe 17 august, „Forța Fermierilor” a avertizat că ar putea organiza proteste în masă dacă, până vineri, 21 august, autoritățile nu vor înregistra „progrese” în trei „probleme”: controlul tranzitului produselor agricole ucrainene prin Republica Moldova, licențierea importurilor de cereale și oleaginoase din Ucraina și renunțarea la majorarea TVA. În reacție, Guvernul a declarat că în această săptămână va avea loc o ședință dedicată tranzitului mărfurilor agricole ucrainene, la care vor participa reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, ai Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” și ai sectorului agricol, fără a comunica data ședinței și alte detalii.