Andrei Mardari /NewsMaker

Bugetul de stat pentru acest an, modificat din cauza majorării capitalului social al Energocom

Parlamentul a votat, în lectura a doua, modificarea Legii bugetului de stat pentru anul curent, ca urmare a majorării capitalului social al SA „Energocom”, realizată în lunile septembrie-noiembrie în baza deciziilor Comisiei pentru Situații Excepționale. Creșterea totală a capitalului social al întreprinderii de stat, în această perioadă, a fost de peste 5,7 miliarde de lei.   

Urmare a modificărilor, veniturile bugetului de stat pentru anul curent se stabilesc la nivel de 59,3 miliarde de lei, cheltuielile – de 73,9 miliarde de lei, iar deficitul – în mărime de 14,6 miliarde de lei.

„Majorarea capitalului social al SA „Energocom” a avut drept scop sporirea capacităților de cumpărare a gazelor naturale și a energiei electrice, formarea stocurilor de gaze naturale, precum și asigurarea condițiilor necesare pentru continuarea furnizării gazelor naturale către SA „Moldovagaz””, comunică reprezentanții Parlamentului.

***

Amintim că ministrul Finanțelor Dumitru Budianschi s-a prezentat pe 12 decembrie în plenul Parlamentului, pentru a prezenta legile cu privire la bugetul de stat. Una dintre inițiative s-a referit la majorarea capitalului social al SA „Energocom”, pentru sporirea capacităților de cumpărare a gazelor naturale și energiei electrice, formarea stocurilor de gaze naturale, precum și asigurarea condițiilor necesare pentru continuarea furnizării gazelor naturale către SA „Moldovagaz”.

„În spațiul informațional sunt foarte multe întrebări cu privire la faptul că depozităm gaze în depozitele din Ucraina, România. Vrem să știm care este prețul pe care îl achităm pentru păstrarea acestui gaz și dacă a fost inclus în credit”, i s-a adresat deputata BCS Diana Caraman.

În replică, Budianschi a declarat că este vorba despre două acțiuni separate: „Una despre capitalizarea Energocom – 5,7 miliarde lei și alta de majorarea a alocării dintr-un împrumut BERD pentru a asigura securitatea energetică. Prima pe capitalizare și a doua ca împrumut recreditat merge la Energocom, care este responsabil de gestiunea acestor sume. Ministerul Finanțelor nu intervine în acest proces”.

La rândul său, deputata a insistat: „Adică atunci când Energocom vă solicită o sumă, nu vă explică pentru ce alocați suma și pe ce anume – depozite, acoperirea unor cheltuieli de achiziție”.

Ministrul finanțelor a explicat: „Fundamentarea necesității acordării acestui împrumut și capitalizării Energocom a fost decisă la CSE. Acolo nu se prevăd norme de cheltuieli”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Serviciile online pentru eliberarea actelor permisive, din nou disponibile în Moldova. Apel către cetățeni și companii

Serviciile publice online destinate antreprenorilor pentru eliberarea actelor permisive sunt din nou disponibile. Informația a fost comunicată de Agenția de Guvernare Electronică, care a precizat că, în contextul reluării activității instituțiilor și al creșterii numărului de solicitări online începând cu 26 octombrie, cetățenii și companiile trebuie „să manifeste înțelegere față de indisponibilitatea temporară a unor servicii”.

Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că serviciile publice digitale pentru antreprenori, inclusiv depunerea și emiterea actelor permisive, sunt disponibile online și accesibile prin evo.gov.md sau actpermisiv.gov.md.

„Toate autoritățile implicate în procesul de emitere a actelor permisive au fost informate despre restabilirea serviciilor digitale și reluarea accesului online la acestea. Protejarea datelor și prevenirea unor noi atacuri cibernetice sunt prioritare, de aceea echipele continuă verificarea și securizarea sistemelor, astfel încât serviciile să funcționeze și să fie prevenită tentativele de atac”, a menționat Agenția.

În contextul reluării activității instituțiilor și al creșterii numărului de solicitări online începând cu 26 octombrie, Agenția a îndemnat cetățenii și companiile „să manifeste înțelegere față de indisponibilitatea temporară a unor servicii”.

***

Amintim că, în seara zilei de 24 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică din Republica Moldova a anunțat că mai multe servicii publice digitale ale statului au fost vizate de un atac cibernetic în noaptea de 22 octombrie, care a fost stopat. Potrivit instituției, atacul a avut ca scop extragerea datelor cu caracter personal. În context, Agenția s-a adresat cetățenilor, menționând că datele lor personale „pot fi folosite în tentative de fraudă”. Detalii AICI.

În seara zilei de 25 octombrie, Agenția a informat că, în noaptea de 24 spre 25 octombrie, a fost blocată o nouă tentativă de accesare forțată a unor servicii publice guvernamentale. Totodată, a menționat că mai multe servicii publice digitale destinate cetățenilor și antreprenorilor, inclusiv cele privind depunerea și emiterea actelor permisive, rămâneau temporar deconectate, ca măsură de securitate necesară pentru investigarea incidentelor cibernetice. MAI anunța că o parte dintre serviciile sale publice electronice erau temporar indisponibile sau puteau înregistra dificultăți de accesare. Cadastrul Bunurilor Imobile anunța, la rândul său, că unele servicii cadastrale online nu erau disponibile. Guvernul declara că atacul a fost „unul de proporții, dimensionat pe foarte multe servicii digitale oferite de stat”. Totodată, informa că, din cauza atacului, mai multe acte permisive nu puteau fi solicitate online. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: