AFP/Getty Images

Bulgaria reintroduce unele măsuri de restricție, după ce numărul cazurilor de COVID-19 a început să crească

Autoritățile din Bulgaria au decis să reintroducă măsuri de restricție, după ce numărul cazurilor de coronavirus a început să crească, informează Digi24.

În acest sens, cluburile de noapte, barurile și restaurante vor fi închise. Dacă restaurantul este în aer liber, poate folosi 50% din capacitatea sa cu respectarea unei distanțe între persoane de 1,5 metri. Noile măsuri interzic, de asemenea, sărbătorile de grup, cum ar fi nunțile sau petrecerile cu peste 30 de persoane, indiferent dacă sunt în aer liber sau în interior.

Sursa citată mai notează că premierul Bulgariei a declarat însă că dorește să înceapă o dezbatere cu experții despre activitatea în baruri și în cluburile de noapte, la care se va reconsidera decizia de închidere. Declarația premierului vine ca urmare a protestelor care au avut loc în Bulgaria, alimentate de președintele Radaev, după descinderea procurorilor chiar la sediul președinției.

Menționăm că până în prezent, în Bulgaria au fost confirmate 6672 de cazuri de COVID-19, dintre care 3229 pacienți s-au însănătoșit, iar 262 au decedat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski: Ucraina va organiza alegeri dacă Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile

Ucraina va organiza alegeri dacă Vladimir Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile, a declarat președintele ucrainean Vladimir Zelenski, relatează Meduza.

Potrivit lui Zelenski, ucrainenii trebuie să decidă când să voteze și pe cine să aleagă. „Dar dacă să răspund la această întrebare, eu știu că Putin și-a dorit foarte mult să schimbe președintele Ucrainei. Înțeleg asta”, a adăugat Zelenski.

„Iar dacă președintele Trump își dorește cu adevărat anumite schimbări în ceea ce privește desfășurarea alegerilor, am discutat deja acest lucru cu echipa sa. Prin urmare, vă rog să-i transmiteți lui Putin: dați-ne două luni, 60 de zile de răgaz. O încetare completă a focului timp de 60 de zile și noi vom organiza alegeri. Desigur, vor fi pregătiți să acceptăm orice alegere a poporului nostru – a poporului ucrainean”, a comunicat Zelenski într-un interviu pentru ABC News.

Amintim că președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte „care să poată încheia un acord”. „El (nota red. Zelenski) ar fi putut încheia numeroase acorduri, dar, dintr-un anumit motiv, nu a făcut-o niciodată”, a adăugat Trump. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: