politia.md/foto simbol

Bunuri în valoare de 3 000 000 de lei, sechestrate într-un dosar de spălare de bani

Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI) din cadrul CNA a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de peste 3 milioane de lei, pe parcursul săptămânii precedente. Este vorba despre bunuri de provenienţă ilicită care au fost indisponibilizate în cadrul unei cauze penale, pornite pe fapte de spălare de bani.

Astfel, în cadrul investigaţiilor financiare paralele, ARBI a aplicat sechestre pe şase încăperi locative, în valoare de 2 817 634 de lei, pe o încăpere nelocativă, în sumă de 121 722 lei şi un capital social în valoare de 146 859 de lei.  Suma totală a bunurilor indisponibilizate este de 3 086 216 lei.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, ARBI a elaborat  avize consultative privind evaluarea a şase bunuri imobile (3 terenuri pentru construcţii, un teren agricol, o construcţie comercială şi o construcţie nefinisată), dar şi a şase bunuri mobile (4 autoturisme, un autocamion şi o motocicletă). Timp de o săptămână, în adresa ARBI au fost expediate 8 delegaţii, pe 5 cauze penale, în privinţa a 20 de subiecţi, iar pe 32 de persoane au fost elaborate note analitice.

Amintim că, de la începutul anului în curs, Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale a aplicat sechestre pe bunuri, dobândite ilicit, în sumă de peste 48 de  milioane de lei, iar în 2020, cifra acestora a fost estimată la aproximativ 1,5 miliarde de lei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Noi restricții de circulație pe strada Ismail: porțiunile închise în weekend

Pe 14 și 15 noiembrie, două porțiuni ale străzii Ismail din Chișinău vor fi închise circulației. În această perioadă, vor fi aplicate straturi de asfalt. Este vorba despre tronsonul cuprins între străzile 31 August și București, precum și cel dintre bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și podul de pe strada Ismail. Informațiile au fost comunicate de autoritățile capitalei.

Pe o rețea de socializare, edilul Ion Ceban a menționat că circulația pe strada Ismail a fost reluată joi dimineață, 12 noiembrie. În această perioadă, a fost frezat asfaltul vechi, a fost așternut primul strat de asfalt și cel de-al doilea strat pe porțiunea dintre bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și strada 31 August.

„Paralel, s-a lucrat la frezarea asfaltului vechi între străzile 31 August – București. Urmează ca în zilele de sâmbătă și duminică să fie așternute 2 straturi de asfalt pe această porțiune. Totodată, se va așterne cel de-al doilea strat pe strada Ismail, dintre bd. Ștefan cel Mare și Sfânt până la pod. Sâmbătă și duminică, aceste porțiuni vor fi închise, astfel încât să reușim să intervenim cât mai operativ”, a anunțat primarul.

Amintim că, începând cu 10 noiembrie, a fost sistată circulația rutieră pe strada Ismail, pe tronsonul cuprins între bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și str. M. Kogălniceanu, în legătură cu executarea lucrărilor de asfaltare a carosabilului. De asemenea, au fost anunțate restricții de circulație pe tronsonul cuprins între bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și podul rutier de pe strada Ismail, pentru aplicarea stratului de uzură.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: