Cât vor costa alegerile din Găgăuzia? CEC a aprobat devizul estimativ de cheltuieli

Alegerile pentru funcția de bașcan și pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor costa 13 milioane 608 mii 490 de lei. Pe 4 septembrie, Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat devizul estimativ de cheltuieli pentru scrutinele din 15 noiembrie 2026.

Potrivit CEC, finanțarea Consiliului Electoral Central al Găgăuziei pentru organizarea și desfășurarea alegerilor se realizează din bugetul de stat, din mijloacele prevăzute pentru alegeri. Totodată, acele cheltuieli care sunt legate de organizarea și desfășurarea alegerilor regionale se suportă de la bugetul de stat în limita alocațiilor aprobate prin legea bugetar-anuală pentru CEC.

„Noi, în legea anuală, nu am avut deviz de cheltuieli pentru alegeri regionale, dar, odată ce eram în proceduri de consultare împreună cu Ministerul Finanțelor a modificărilor la legea bugetului de stat, am avut o corespondență cu entitatea respectivă”, s-a anunțat la ședința CEC.

Potrivit instituției electorale, Ministerul Finanțelor a informat că prin legea bugetului de stat sunt alocate Comisiei Electorale Centrale 6.355.000 de lei pentru cheltuieli de personal și indemnizații pentru cei care activează în organele electorale.

Având în vedere identificarea sumei de 7 253,49 mii lei, CEC a aprobat redistribuirea acestor alocații bugetare de la activitatea „Realizarea politicilor electorale” către activitatea „Alegeri regionale”, pentru asigurarea resurselor financiare necesare alegerilor din Găgăuzia.

Astfel, CEC a aprobat devizul estimativ de cheltuieli pentru aceste alegeri în sumă totală de 13 608,49 mii lei.

***

În Găgăuzia, pe 15 noiembrie, vor avea loc două scrutine: pentru alegerea deputaților Adunării Populare și a bașcanului. La Comrat, data alegerilor nu a putut fi stabilită timp de aproape un an, iar Chișinăul a „ajutat” ca ambele scrutine să fie organizate în aceeași zi. Astfel, conducerea autonomiei s-ar putea schimba în totalitate. Despre modul în care a fost soluționată criza electorală din Găgăuzia, rolul pe care îl va avea Chișinăul în organizarea alegerilor și semnificația acestora pentru Comrat – NewsMaker a scris AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Între +3°C și +18°C: vremea în Republica Moldova în ultimele zile din octombrie

În perioada 26-31 octombrie, în Republica Moldova se vor înregistra temperaturi maxime de până la +18°C și minime de până la +3°C, în funcție de regiune. Pe 26 octombrie, se așteaptă o scădere a temperaturilor cu câteva grade. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, temperaturile vor varia între +9°C și +13°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +3°C și +7°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie. Pentru 26 octombrie sunt prognozate ploi slabe.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +13°C, iar minimele la +11°C.

În centrul țării, la Chișinău, temperaturile vor varia între +12°C și +16°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +7°C și +11°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +16°C, iar minimele la +13°C.

În sudul țării, la Cahul, temperaturile vor varia între +14°C și +18°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +8°C și +12°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +18°C, iar minimele la +9°C.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: