CALM s-a adresat inclusiv conducerii țării. Insistă în contextul reformei APL: „Termenul de 31 iulie – un abuz”. Reacția Cancelariei de Stat

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) s-a adresat conducerii țării, procurorului general și directorului Serviciului de Informații și Securitate în contextul reformei administrației publice locale (APL). Reprezentanții CALM au vorbit din nou despre presiuni și că termenul de 31 iulie, după care autoritățile locale nu vor mai beneficia de mecanismele actuale ale amalgamării voluntare, ar reprezenta „un abuz”. Cancelaria de Stat a declarat că autoritățile au comunicat încă de la începutul consultărilor despre termenul de 31 iulie. Referitor la acuzațiile privind presiuni asupra primarilor sau aleșilor locali, instituția a precizat că, „dacă există cazuri concrete, acestea trebuie prezentate punctual și sesizate instituțiilor competente”.

Pe 25 iulie, reprezentanții CALM au anunțat că au expediat o adresare oficială către președinta țării Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu, deputații din Parlament, prim-ministrul Vasile Tofan, procurorul general Alexandru Machidon și directorul Serviciului de Informații și Securitate Alexandru Musteață.

În aceasta, au solicitat „intervenția urgentă a instituțiilor statului pentru readucerea reformei administrativ-teritoriale pe calea legalității și a statului de drept, oprirea presiunilor ilegale asupra autorităților publice locale și restabilirea unui dialog autentic cu comunitățile”.

„Reforma administrativ-teritorială se întemeiază pe un concept neaprobat prin nicio normă juridică, impus totuși ca bază de implementare”, au declarat reprezentanții CALM, adăugând că „termenul de 31 iulie este ilegal și reprezintă un abuz penal grav”. În același timp, reprezentanții CALM au vorbit despre o „presiune fără precedent” îndreptată împotriva autonomiei locale. „Reforma administrativ-teritorială nu poate fi construită pe presiuni ilegale, pe termene inventate și pe documente fără valoare juridică”, se mai arată în declarația CALM.

Actualizare: Cancelaria de Stat a declarat că „procesul de amalgamare voluntară este reglementat de peste trei ani, prin Legea nr. 225/2023 și Hotărârea Guvernului nr. 925/2023”.

„Încă de la începutul consultărilor, inițiate în acest an, am comunicat transparent că această etapă se va desfășura până la 31 iulie. (…) Pe parcursul întregului proces, Guvernul a pus la dispoziția primăriilor instrumentele necesare, pentru ca amalgamarea să se desfășoare în condiții clare și previzibile. Caracterul voluntar al amalgamării este demonstrat de evoluția firească a procesului: unele primării au ales să participe, iar altele continuă să analizeze această opțiune”, a adăugat Cancelaria de Stat.

Potrivit Cancelariei de Stat, „dacă există cazuri concrete de presiune asupra primarilor sau aleșilor locali, acestea trebuie prezentate punctual și sesizate instituțiilor competente”.

***

Menționăm că nu este prima dată când reprezentanții CALM vorbesc despre termenul de 31 iulie, presiuni, precum și lipsa unor consultări reale în contextul reformei administrativ-teritoriale. O declarație în acest sens a fost făcută pe 9 iulie.

Pe 10 iulie, reprezentanții Guvernului au declarat pentru NewsMaker că data de 31 iulie 2026 reprezintă „un termen operațional stabilit de Cancelaria de Stat pentru a asigura respectarea cadrului legal și parcurgerea, în timp util, a tuturor etapelor administrative și legislative necesare”. Totodată, aceștia au menționat că acest termen nu este prevăzut expres de Legea nr. 225/2023.

Potrivit Guvernului, data de 31 iulie nu pune capăt mecanismului de amalgamare voluntară și nu interzice inițierea unor astfel de procese în viitor. Totuși, autoritățile locale care nu vor finaliza procedurile până la această dată nu vor mai putea beneficia de mecanismele actuale ale amalgamării voluntare și vor fi analizate în cadrul procesului de amalgamare normativă.

În ceea ce privește procesul de consultări, Guvernul a declarat că reprezentanții Cancelariei de Stat au realizat, în perioada ianuarie-martie 2026, consultări cu peste 4 500 de persoane. Au fost organizate în total 49 de ședințe de consultare, inclusiv în fiecare raion. De asemenea, în cadrul procesului de consultări la nivel local, s-a ajuns la peste 65 800 de cetățeni. Detalii AICI.

***

Amintim că, în ianuarie 2026, Guvernul Republicii Moldova a dat start oficial reformei administrativ-teritoriale. Reforma este considerată una dintre cele mai dificile reforme planificate de autorități, întrucât presupune reducerea numărului de primării și reorganizarea consiliilor raionale. NM a explicat, anterior, care sunt reformele dificile pe care va trebui să le realizeze guvernarea în 2026.

La începutul lunii iunie, președinta Maia Sandu a recunoscut că această reformă va avea „costuri politice” pentru partidul de guvernare, însă aceasta nu mai poate fi amânată. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat la postul public de televiziune că, până la începutul anului 2027 – an în care vor avea loc alegeri locale în Republica Moldova – trebuie să se vină cu o decizie politică asumată privind reforma administrativ-teritorială, astfel încât viitorii primari și consilieri locali să fie aleși deja în noile unități administrativ-teritoriale.

Menționăm că, în martie, Vasile Tofan a prezentat propria viziune asupra reformei administrativ-teritoriale. Aceasta prevedea, între altele, crearea a 40 de municipalități în toată Republica Moldova și eliminarea raioanelor. Cu toate acestea, în iulie, după nominalizarea la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan a declarat că nu va modifica radical reforma administrativ-teritorială inițiată de Guvern, deși și-ar fi dorit o abordare mai ambițioasă. Acesta a argumentat că procesul a ajuns într-o etapă avansată, iar schimbarea fundamentală a direcției în acest moment ar fi „o nebunie”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

parlament.md

„Transparența decizională, afectată în cazul a 20 din 21 de proiecte de lege adoptate”. Promo-LEX după ultimele ședințe ale Parlamentului 

În cazul a 20 din cele 21 de proiecte de lege adoptate în cadrul ședințelor plenare ale Parlamentului din 23 și 24 iulie, transparența decizională a fost afectată. Constatarea aparține Asociației Promo-LEX.

Potrivit Asociației, în cadrul celor două ședințe au fost adoptate 21 de proiecte de lege și două proiecte de hotărâri. Dintre proiectele de lege, 14 au fost adoptate în prima lectură, 6 – în lectura a doua, iar un proiect a fost adoptat în ambele lecturi. Promo-LEX a precizat că majoritatea parlamentară și opoziția au votat în consens cel puțin opt proiecte de lege.

Conform Asociației, transparența decizională a fost afectată în cazul a 20 dintre cele 21 de proiecte de lege adoptate în cadrul celor două ședințe, ceea ce reprezintă 95,2% din totalul proiectelor votate. Principalele deficiențe constatate au fost: nerespectarea termenului minim de 10 zile lucrătoare pentru prezentarea recomandărilor părților interesate în cazul a 12 proiecte de lege; nepublicarea înaintea ședințelor plenare a rapoartelor comisiilor parlamentare, a avizelor Direcției Generale Juridice și a altor documente aferente pentru toate cele 20 de proiecte vizate; aprobarea rapoartelor comisiilor parlamentare chiar în ziua examinării în plen pentru 13 proiecte de lege; examinarea în plen, la doar două zile de la înregistrare, a 12 proiecte de lege, fapt criticat de reprezentanții a cinci fracțiuni parlamentare din opoziție.

Amintim că, pe 24 iulie, opoziția parlamentară a acuzat că se votează legi în grabă. Dacă unii deputați au propus organizarea zilnică a ședințelor și examinarea a cel mult cinci proiecte pe zi, alții au venit cu un „simbol” al ședinței din 24 iulie – 1 113 foi, care însumau cele peste 20 de proiecte aflate pe ordinea de zi. Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, i-a îndemnat pe deputați să se apuce de lucru. „Văd că așa de tare vi-i a lucra, că iaca de 24 de minute tot discutăm când lucrăm”, a adăugat Grosu. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: