Colaj NM

Camionul cu armament de la Leușeni-Albița: cinci bărbați au fost trimiși în judecată. Ce riscă

Cinci bărbați au fost trimiși în judecată în dosarul de contrabandă cu armament militar din Ucraina către Israel. Informația a fost comunicată pe 29 mai de Procuratura Generală. Cazul este legat de camionul cu armament descoperit în noaptea de 19 spre 20 noiembrie 2025 la vama Albița-Leușeni, care a declanșat anchete în R. Moldova și România. Conform procurorilor, dosarul a fost trimis în instanță pe baza a trei capete de acuzare, iar pedeapsa maximă pentru aceste infracțiuni este de 10 ani închisoare. Armele și munițiile vizate ar fi fost aduse în Moldova începând cu 2023 și declarate în vamă drept „articole de foi de metal negru”. În context, procurorii au prezentat lista armamentului și munițiilor declarate fals.

Despre învinuiți

Conform Procuraturii Generale, cei cinci bărbați sunt din Chișinău și Dubăsari, cu vârste cuprinse între 39 și 56 de ani. Aceștia se află în arest preventiv.

Învinuiții au avut roluri diferite în schema de contrabandă, au comunicat procurorii. Este vorba despre organizatorul schemei de contrabandă, asistentul logistic al acestuia, inclusiv cu rol de depozitare a armamentului, brokerul care perfecta actele vamale, exportatorul care gestiona compania vizată și șoferul care a adus armele și munițiile din Ucraina. Conform procurorilor, șoferul care a încercat să le treacă în România este investigat în statul vecin.

Procurorii susțin că dosarul a fost trimis în instanță pe baza a trei capete de acuzare: introducerea ilegală în Moldova a armamentului, păstrarea ilegală a acestuia și tentativa de scoatere ilegală din țară.

„Pedeapsa maximă pentru aceste infracțiuni este de 10 ani închisoare”, au precizat procurorii. Una dintre cele cinci persoane își recunoaște vinovăția.

Despre armament

În ceea ce privește armamentul militar, procurorii au precizat că acesta rămâne în custodia autorităților din România.

Conform Procuraturii Generale, armele și munițiile vizate ar fi fost aduse în Moldova începând din 2023 și până în noiembrie 2025. În vamă, acestea au fost declarate în mod fals drept „articole de foi de metal negru” și au fost ambalate în lăzi de lemn sigilate, cu folosirea unor materiale de disimulare denumite „anti-scaner”, pentru a împiedica detectarea acestora la controlul vamal.

Armamentul și munițiile declarate fals includ următoarele articole:

  • lansator portabil de rachete sol-aer; 
  • tub de lansare a sistemului portabil de rachete anti aeriene;
  • 8 aruncătoare portabile de grenade antitanc RPG; 
  • 7 tuburi de lansare și transportare a rachetei reactive antitanc RPG;
  • tub de lansare transportare a rachetei reactive antitanc RPG de alt model;
  • 13 containere de lansare şi transportare, părti componente a sistemului de rachete antitanc;
  • alte 5 obiecte asemănătoare tuburilor de lansare transportare a rachetei reactive antitanc;
  • 18 sisteme antitanc cu rachetă ghidată laser; 
  • dronă avariată.
Procuratura Generală a Republicii Moldova
Procuratura Generală a Republicii Moldova

Amintim că un camion cu armament, descoperit în noaptea de 19 spre 20 noiembrie 2025 la vama Albița-Leușeni, a declanșat anchete în Republica Moldova și România. Conform procurorilor români, transportul avea ca destinatar un beneficiar din Israel.

Pe 20 noiembrie, procurorii pentru combaterea criminalității din R. Moldova au anunțat reținerea a două persoane pentru 72 de ore. Ulterior, pe 21 noiembrie, au anunțat că a fost reținută și a treia persoană. Cei trei reținuți, toți din Chișinău, au avut următoarele roluri în schemă, conform procurorilor: conducătorul întreprinderii care a comandat transportarea mărfii (a treia persoană reținută), conducătorul companiei de transport și brokerul. Tot pe 21 noiembrie, Poliția Română a anunțat reținerea șoferului camionului. Procurorii din R. Moldova au confirmat că șoferul, reținut de autoritățile române, este cetățean al Republicii Moldova și că marfa de contrabandă a fost încărcată în camion în municipiul Chișinău. 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

CEC renunță la identificarea alegătorilor în baza buletinelor digitale la alegerile locale noi din 1 noiembrie, după atacul cibernetic

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în cadrul ședinței din 31 octombrie, că la alegerile locale noi și referendumului local din 1 noiembrie, nu vor fi aplicate prevederile privind identificarea alegătorilor în baza versiunii digitale a cărții de identitate sau a buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, generate prin intermediul portofelului guvernamental pentru identitate digitală EVO. Astfel, cetățenii vor trebui să prezinte la secțiile de votare actele de identitate în format fizic.

Potrivit unui comunicat emis de CEC, decizia a fost luată în contextul recentului atac cibernetic care a vizat serviciile publice digitale ale statului. Măsura are drept scop prevenirea eventualelor riscuri asociate utilizării mecanismelor de identificare digitală.

„CEC menține dialogul cu Agenția de Guvernare Electronică în vederea utilizării mecanismelor de identificare digitală a alegătorilor la scrutinele viitoare, după finalizarea tuturor verificărilor de securitate și confirmarea siguranței serviciilor respective”, a transmis autoritatea electorală.

Amintim că, pe 23 octombrie, CEC a anunțat că urmează să testeze, împreună cu Agenția de Guvernare Electronică, identificarea alegătorilor cu ajutorul actului de identitate digital din aplicația EVO la alegerile din Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie. Sistemul de identificare digitală urma să fie testat și la alegerile locale din 1 noiembrie, în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, orașul Costești din raionul Rîșcani, satul Miciurin din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Cișmichioi din Găgăuzia.

***

Pe 27 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, potrivit estimărilor preliminare, în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale au fost extrase neautorizat date asociate cu aproximativ 750 000 de IDNP-uri.

Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate aceste categorii de date. Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, potrivit AGE.

Instituția a avertizat că informațiile extrase ar putea fi folosite în tentative de fraudă și a îndemnat cetățenii să nu comunice parole sau coduri de autentificare și să verifice solicitările suspecte prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Procuratura Generală a conformat pentru NM, pe 30 octombrie, că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

NewsMaker a aflat cum pot cetățenii verifica dacă datele lor au fost extrase, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și în ce condiții acestea pot obține despăgubiri – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: