exclusivtv.md

Când vor fi finalizate lucrările de reparație a podului de pe Mihai Viteazul? Precizările autorităților

Lucrările de reparație a podului de pe strada Mihai Viteazul din Chișinău urmează să fie finalizate până la sfârșitul anului 2025. Precizarea a fost făcută de viceprimarul Ilie Ceban. Întrebat de ce, anul trecut, s-a menționat că lucrările vor fi finalizate în aprilie 2025, iar ulterior – că circulația va fi redeschisă la mijlocul verii, Ilie Ceban a declarat că „deschiderea circulației și finalizarea lucrărilor conform contractului sunt date diferite”. „Contractul este valabil până la sfârșitul anului 2025. Deschiderea circulației este cu totul altă operă”, a precizat viceprimarul. „Când vor fi finalizate, atunci vor fi finalizate”, a adăugat primarul Ion Ceban, menționând că termenii contractuali nu au fost depășiți.

La ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău din 17 martie, primarul Ion Ceban a spus că „acest pod trebuia de urgență reparat”.

Iar viceprimarul Ilie Ceban a menționat că „efectiv lucrările au început în aprilie 2023”. „Conform contractului se execută lucrările, urmează până la sfârșitul anului să fie finalizate aceste lucrări”, a comunicat el. Potrivit lui Ilie Ceban, dacă autoritățile nu interveneau la timp „exista riscul unor tragedii”.

Ilie Ceban s-a referit și la costurile reparației. Dacă în 2022 se estima că lucrările vor costa 108 milioane de lei, în 2025 suma ajunge la 128 de milioane de lei.

„Unii au manipulat opinia publică referitor la creșterea neconformă a prețurilor, vreau să aduc la cunoștință că în 2022 inflația a constituit 30%. Conform legii, fiecare contract multianual se ajustează la inflația care este stabilită de Banca Națională a Republicii Moldova. Acest contract a fost ajustat de fiecare dată la sfârșitul anului. (…) Conform ajustărilor la rata inflației… constituie astăzi 128 milioane lei”, a menționat Ceban.

În contextul declarației lui Ilie Ceban, potrivit căreia urmează ca lucrările să fie finalizate până la sfârșitul anului 2025, un jurnalist a amintit la ședința Primăriei că, anul trecut, Ion Ceban spunea că lucrările vor fi finalizate în aprilie 2025 iar responsabilii de șantier au menționat că circulația va fi deschisă la mijlocul verii 2025. În context, viceprimarul capitalei a comunicat: „Deschiderea circulației și finalizarea lucrărilor conform contractului sunt date diferite. Conform contractului… sau contractul este valabil până la sfârșitul anului 2025. Deschiderea circulației este cu totul altă operă și alți termeni, pentru că deschizi circulația însă poți să execuți și alte zeci de lucrări necesare finalizării contractului”.

„Când vor fi finalizate, atunci vor fi finalizate. Aspectele contractuale nu au fost depășite la această etapă. Când se vor depăși aspectele contractuale în percepția dumneavoastră, atunci vom reveni la subiect”, a adăugat la rândul său Ion Ceban.

***

Reparația podului de pe strada Mihai Viteazul a început în septembrie 2022, iar inițial se planifica ca lucrările să fie finalizate până la 1 septembrie 2023. Ulterior, autoritățile municipale au anunțat că termenul de finalizare a fost prelungit până în noiembrie 2024, iar mai târziu – până în aprilie 2025. S-a precizat că lucrările vor costa bugetul municipal 108 milioane de lei.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Glume pe seama premierului Tofan, după declarația că „dormea în pulover în Olanda”

Pe rețelele de socializare a apărut un val de glume după ce prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în perioada în care a locuit în Olanda, „dormea în pulover” pentru a economisi energie. NewsMaker vă prezintă o selecție a reacțiilor din mediul online.

Amintim că, pe 10 octombrie, în cadrul unei emisiuni televizate de la Cinema 1, Vasile Tofan a comentat declarația controversată a ministrului Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, despre traiul în locuințe încălzite la 14 grade Celsius în sezonul rece.

„Bine, probabil a fost o exprimare nereușită din partea domnului Osmochescu. Știu că dumnealui a trăit mult în afara țării, și am cunoscut și eu, ca om care a trăit în Olanda. Deci stai la 14 grade, dar te duci la culcare într-un pulover gros și chiar e frig în casă. Iarna trecută am trecut-o la Kiev, și știți că au fost atacuri masive în acea perioadă și, în casă, desigur, aveam chiar temperaturi mai joase. Și, efectiv, nu era o alegere”, a declarat șeful Guvernului.

Eugeniu Osmochescu a declarat anterior că persoanele care își pot achita facturile la energie, dar solicită compensații de la stat, sunt „niște ipocriți”. Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească resursele energetice, sugerând că, pe timp de noapte, temperatura din locuințe poate fi redusă la 16–18 grade Celsius. „Eu am trăit și cu 14 grade când am fost în străinătate”, a afirmat ministrul, notează Radio Moldova.

Pentru acest an, bugetul de stat prevede 550 de milioane de lei pentru plata compensațiilor. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că suma alocată pentru întreaga perioadă rece ar putea ajunge la 2,5–3,2 miliarde de lei, în vederea majorării ajutoarelor și extinderii numărului de beneficiari.

În paralel cu identificarea resurselor financiare, Guvernul lucrează și la stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru acordarea compensațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: