Andrei Mardari / NewsMaker

Când vor începe negocierile de aderare a R. Moldova la UE. Natalia Gavrilița face primul pronostic

Negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar putea începe abia în toamna anului viitor. Anunțul a fost făcut de prim-ministra Natalia Gravrilița, în cadrul unui interviu pentru portalul de știri NordNews. Negocierile vor fi purtate până când țara va îndeplini toate cerințele UE. Prim-ministra a adăugat că este prematur de a crea o echipă de negociatori.

„Asta depinde de noi. Sunt țări care au primit statutul de candidat și a durat ceva timp până a începe negocierile. Asta depinde de progresul pe care îl vom face în domeniile pe care le-a semnalat Comisia Europeană. Domeniile sunt cunoscute: progres în combaterea corupției, reforma justiției, Uniunea europeană vrea să vadă rezultatele evaluării judecătorilor în Consiliul Superior al Magistraturii, evaluarea procurorilor în Consiliul Superior al Procurorilor, vor să vadă creșterea capacității administrative.

Vom avea o echipă de negociatori atunci când UE va lua decizia de a începe negocierile. Probabil, această decizie va fi abia la sfârșitul anului viitor, în funcție de progresul nostru în reformele semnalate. Aproximativ, evaluarea va avea loc în toamna anului viitor”, a declarat Natalia Gavrilița.

Amintim că, pe 23 iunie, Consiliul European a votat în unanimitate acordarea statutului de țară candidată pentru Republica Moldova și Ucraina. Astfel, statele urmează să își implementeze reformele necesare și să-și adapteze legislațiile la cele europene.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Telegram: Zelenskiy / Official

Academia de Științe a Ucrainei, în flăcări după un atac rusesc. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața, iar șase au fost rănite FOTO/VIDEO

Academia Națională de Științe a Ucrainei a fost vizată de un atac rusesc luni, 28 septembrie, în urma căruia a izbucnit un incendiu. Potrivit imaginilor, în clădire se aflau persoane care au încercat să iasă din imobilul cuprins de flăcări pe ferestre. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a anunțat despre o persoană decedată și șase persoane rănite, dintre care trei copii, în urma atacului.

Zelenski a anunțat că un atac rusesc a vizat clădirea Academiei de Științe a Ucrainei și că, în urma acestuia, a izbucnit un incendiu. Ulterior, el a comunicat despre o persoană decedată și șase persoane rănite, dintre care trei copii, în urma atacului.

Telegram: Zelenskiy / Official
Telegram: Zelenskiy / Official
Telegram: Zelenskiy / Official
Telegram: Zelenskiy / Official

Potrivit lui Zelenski, tot la Kiev, a fost lovită clădirea unei instituții medicale, unde a izbucnit, de asemenea, un incendiu.

Telegram: Zelenskiy / Official
Telegram: Zelenskiy / Official
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: