Pro Moldova
Максим Андреев, NewsMaker

Candu: 11 deputați Pro Moldova au fost în Turcia, la sfârșit de august, la un eveniment corporativ

Președintele Partidului Pro Moldova, deputatul Andrian Candu, susține că 11 sau 12 deputați ai formațiunii au fost la sfîrșit de august, început de septembrie, în Istanbul, Turcia. Potrivit acestuia, călătoria a fost necesară pentru ca parlamentarii să ia o decizie cu privire la campania electorală. În cadrul ediției din 15 octombrie a emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, Candu a negat că s-ar fi întâlnit acolo cu Vladimir Plahotniuc.

„Am fost în Turcia la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie. Am fost cu echipa Partidului Pro Moldova la un eveniment corporativ. Turcia este singura destinație unde moldovenii au putut călători în luna august. Noi am vrut să luăm decizia ce ține de participarea sau nu în campania electorală mai departe de ochii spionajului lui Dodon”, a declarat Andrian Candu.

Politicianul a precizat că unii deputați au fost însoțiți de partenerii lor de viață, iar cheltuielile le-au achitat fiecare din propriul buzunar. Călătoria a durat două zile.

„Noi am zburat practic pe data de 29 august și am revenit pe 31 august. Noi am fost 12 deputați sau 11, câțiva nu au putut, inclusiv unii cu însoțitori. Călătoria a fost achitată de fiecare personal. Noi am zburat cu o cursă regulată, am stat în Istanbul. Am zburat toți cu aceeași aeronavă, cu o cursă regulată. Am stat toți într-un hotel. Am avut o ședință de jumătate de zi într-o sală de ședință a hotelului. A fost un hotel de patru stele”, a precizat deputatul Pro Moldova.

Întrebat dacă s-a întâlnit în Turcia cu fostul președinte al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, Andrian Candu a negat. Potrivit deputatului, ultima întâlnire dintre ei a avut loc în septembrie 2019, în SUA.

Amintim că, pe 29 septembrie, Procuratura Generală a confirmat că fostul lider al PDM a plecat din SUA pe 28 august și a intrat în Turcia pe 10 septembrie.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acord SUA-Danemarca privind Groenlanda. Trump anunță consolidarea prezenței militare americane pe insulă

Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord cu Danemarca și Groenlanda care le-ar oferi Washingtonului „control permanent” asupra securității insulei. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit lui Trump, SUA vor avea „pentru totdeauna” dreptul de a „face în Groenlanda tot ceea ce este necesar” pentru a asigura securitatea insulei și a SUA.

Președintele american a mai afirmat că niciun „adversar” al SUA nu va putea avea în Groenlanda baze militare, trupe sau investiții fără „acordul direct, în scris” al Washingtonului. Trump a anunțat totodată că Statele Unite ale Americii vor începe „imediat” să-și consolideze prezența militară pe insulă, transmite The Moscow Times.

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a comunicat că acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda privind consolidarea securității în Arctica și Atlanticul de Nord urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Documentul va intra în vigoare după ce va trece prin procedurile necesare în parlamentele naționale.

Frederiksen a calificat acordul drept „foarte benefic pentru NATO și Europa”. Ea a precizat că documentul recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat, la rândul său, că acordul ține cont de interesele insulei și de rolul acesteia în cooperarea internațională. „Este în beneficiul tuturor”, a spus el.

Un oficial american a declarat pentru Fox News că acordul va rămâne în vigoare chiar și în cazul în care Groenlanda își va dobândi independența.

Groenlanda are aproximativ 56 000 de locuitori și este un teritoriu autonom în cadrul Danemarcei. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra insulei, invocând interese de securitate națională și amenințarea reprezentată de Rusia și China. Anterior, el a propus ca Danemarca să vândă Groenlanda și nu a exclus posibilitatea folosirii forței în cazul unui refuz.

Groenlanda ar urma să fie integrată într-o rețea de stații radar și baze militare care include obiective din Alaska și Canada, declara în primăvară generalul Gregory Guillot, comandantul Comandamentului Nord al Forțelor Armate ale SUA. Potrivit acestuia, Washingtonul intenționează să aibă pe insulă și un port de mare adâncime, precum și o bază pentru antrenarea forțelor speciale.

În perioada de vârf a Războiului Rece, SUA aveau peste 10 000 de militari staționați în Groenlanda, insula fiind atunci un punct important pentru monitorizarea rachetelor sovietice.

În prezent, în Groenlanda se află instalații ale Forțelor Spațiale ale SUA și sisteme radar de mare putere, precum și aproximativ 100 de militari americani care deservesc sistemele de avertizare timpurie și de apărare antirachetă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: