IGP

Captură de droguri de circa 1,4 mln de lei. Schema prin care câțiva tineri câștigau, zilnic, peste 15 mii de lei (VIDEO)

Oamenii legii au destructurat activitatea ilicită a unui grup criminal, specializat în comercializarea drogurilor sintetice de tip PVP prin intermediul magazinelor online. Valoarea drogurilor sechestrate se ridică la suma de aproximativ 1,4 mln de lei.

Gruparea a fost documentată pe parcursul a două luni. Potrivit oamenilor legii, liderul grupării a creat o rețea de comercializare a drogurilor de tip sintetic prin intermediul aplicației Telegram, administrată de unul dintre membri.

Astfel, utilizatorii acestei aplicații primeau mesaje-oferte despre posibilitatea achiziționării drogurilor. Zilnic, membrii grupului obțineau venituri de peste 15 000 de lei din comerțul drogurilor.

De asemenea, organizatorul și administratorul acestei rețele racola persoane în calitate de „curieri” pentru plasarea drogurilor în ascunzișuri.

Drogurile erau ascunse în locuri mai puțin aglomerate, iar locurile și fotografiile cu plasarea acestora erau transmise prin aplicația telegram „operatorului” care deservea interesele grupului.

Forțele de ordine au reținut patru persoane cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani, domiciliați temporar pe teritoriul municipiului Chișinău.

În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul membrilor grupării, polițiștii au ridicat mai multe pachețele cu droguri de diferit tip cu masa totală de peste 2kg, telefoane mobile, calculatoare și altă tehnică de calcul, carduri bancare emise pe persoane terțe, peste 50 000 de pachețele de tip Zip-lock care urmau să fie utilizate pentru ambalarea drogurilor și  cântare electronice la scara mică.

Totodată, în cadrul acțiunilor de urmărire penală, au fost ridicate mai multe pliculețe cu droguri care erau amplasate în ascunzișuri special amenajate pe teritoriul mun. Chișinău, destinate consumatorilor de droguri și care urmau să fie comercializate.

Suspecții riscă de la 7 la 15 ani de  închisoare.

IGP
IGP

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

„Începutul tradiției noastre”: nouă producători de vin de casă, premiați la concursul „Polobocul de Aur”

Nouă producători de vinuri de casă au fost desemnați câștigători ai celei de-a XXIV-a ediții a concursului „Polobocul de Aur”. Ceremonia de premiere a avut loc sâmbătă, 4 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale, în cadrul Zilei Naționale a Vinului 2026.

La eveniment a participat și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. În mesajul adresat producătorilor, ministrul a subliniat rolul vinului de casă în păstrarea tradițiilor vitivinicole și promovarea imaginii Republicii Moldova.

„Acolo rămâne, de fapt, începutul tradiției noastre și ar fi un reper important din această piață. Noi trebuie să ne bucurăm în continuare, dar cel mai important este să promovăm și mai mult imaginea Republicii Moldova, inclusiv prin termenul vinului de casă”, a declarat Osmochescu.

Concursul „Polobocul de Aur” este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. În cadrul ediției din acest an au fost desemnați câștigători la opt categorii:

  • Cel mai bun vin alb – Vitis Vinifera: Nicli Vasile din Congaz, pentru Pinot Gris, și Șpac Sergiu din Peticeni, raionul Călărași, pentru Fetească Regală;
  • Cel mai bun vin alb – soiuri hibride și Vitis labrusca: Suruceanu Valeriu din Cojușna, pentru cupajul Niagara/Cuderca;
  • Cel mai bun vin rose: Pogor Temofei din Văsieni, raionul Ialoveni, pentru Busuioacă;
  • Cel mai bun vin roșu – Vitis Vinifera: Sarandi Ion din Avdarma, Comrat, pentru Rară Neagră;
  • Cel mai bun vin roșu – soiuri hibride și Vitis labrusca: Sîrtmaci Grigore din Vulcănești, pentru Zaibel;
  • Cel mai bun vin roșu maturat: Șeptelici Tudor din Ungheni, pentru Rară Neagră;
  • Cel mai bun vin licoros alb: Belioglo Iurie din Cazaclia, pentru Muscat Ottonel;
  • Cel mai bun vin licoros roșu: Pojoga Gheorghe din Ciuciuleni, raionul Hîncești, pentru Cabernet.
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: