customs.gov.md

Captură-record de țigări din Transnistria. Erau ascunse într-un camion cu nisip (VIDEO)

Serviciul Vamal a depistat circa 2 milioane de țigarete, care erau ascunse într-un camion cu nisip. Mijlocul de transport venea din regiunea transnistreană. Potrivit unui comunicat publicat pe 9 septembrie, este cea mai mare captură de produse de tutun din ultimii patru ani.

Un cetățean moldovean a fost reținut pentru 72 de ore, după ce angajații Serviciului Vamal au descoperit 1,9 milioane de țigarete, ascunse într-un camion ce transporta nisip din regiunea transnistreană.

Tentativa de transportare ilicită a produselor din tutun a fost dejucată de vameșii de la postul vamal intern de control „Hârbovăț”, pe 8 septembrie, în jurul orei 21.00. Potrivit datelor indicate în actele de însoțire, conducătorul autovehiculului transporta 24 de tone de nisip pentru construcții.

În cadrul controlului, sub un strat cu grosimea de circa 30 de cm, angajații vamali au depistat 190 de cutii din hârtie presată, în care se aflau, în total, 1,9 mln de țigarete marca „Ashima”. Aceasta reprezintă cea mai mare captură de produse de tutun depisată de Serviciul Vamal în ultimii patru ani.

Potrivit informațiilor preliminare, valoarea produselor din tutun, pe piața neagră a Republicii Moldova, se estimează la peste 1 milion de lei.

Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Potrivit legii penale, infracțiunea de contrabandă cu mărfuri accizate se pedepsește cu închisoare de la 4 la 10 ani.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova, din nou elita competițiilor internaționale de robotică: RoboRangers de la Tekwill Academy Kids, premiați la Campionatul FLL din Hong Kong

Republica Moldova obține o nouă performanță remarcabilă pe scena internațională a roboticii. Echipa RoboRangers de la Tekwill Academy Kids a obținut Second Runner-up Award și Robot Performance Finalist Award în cadrul FIRST LEGO League Hong Kong Championship 2025–2026, una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale dedicate roboticii și educației STEM.

Competiția s-a desfășurat în perioada 11–12 iulie, la AsiaWorld-Expo din Hong Kong, reunind peste 350 de echipe locale și internaționale și mii de participanți în cadrul sezonului UNEARTHED.

FELIX_LEE

FIRST LEGO League este unul dintre cele mai importante programe educaționale de robotică din lume, reunind anual sute de mii de copii și tineri care își dezvoltă competențele de programare, inginerie, cercetare și lucru în echipă. În sezonul UNEARTHED, participanții au explorat modul în care tehnologia poate contribui la descoperirea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și istoric, dezvoltând soluții inovatoare și roboți autonomi pentru a răspunde provocărilor competiției.

Locul III – Cupa Campionilor (Second Runner-up Award) plasează RoboRangers printre cele mai bune echipe ale competiției, confirmând excelența lor în toate componentele evaluate în cadrul FIRST LEGO League: proiectul de inovare, proiectarea robotului, valorile fundamentale ale competiției și performanța în jocul robotic.

În același timp, echipa a fost distinsă și cu Robot Performance Finalist Award, premiu acordat echipelor care au obținut unele dintre cele mai înalte punctaje în proba Robot Game, demonstrând performanță tehnică și precizie în executarea misiunilor de către robotul autonom.

„Acest rezultat înseamnă enorm pentru echipa noastră și este dovada că perseverența, disciplina și pasiunea dau roade. În spatele acestor trofee sunt luni întregi de muncă, sute de ore de testare, încercări, greșeli și îmbunătățiri continue. La FIRST LEGO League nu este suficient să construiești un robot performant – trebuie să demonstrezi creativitate, spirit de echipă, capacitatea de a inova și de a găsi soluții în cele mai dificile situații. Faptul că RoboRangers a urcat pe podium într-o competiție de asemenea anvergură și a fost recunoscută pentru performanța robotului este o realizare extraordinară, atât pentru echipă, cât și pentru Republica Moldova. Sper ca acest succes să inspire cât mai mulți copii să descopere robotica și să aibă încredere că pot concura și învinge la nivel internațional”, a declarat Florin Cazac, Manager Programe Robotică la Tekwill Academy Kids și antrenorul echipei RoboRangers.

Performanțele confirmă un parcurs construit prin continuitate

Rezultatul de la Hong Kong vine la scurt timp după un alt succes internațional al RoboRangers. Recent, echipa, în componența sa FIRST Tech Challenge (FTC), a obținut Inspire Award – Locul II în cadrul FIRST Tech Challenge Istanbul Premier Event, cea mai înaltă distincție acordată în această competiție. Deși FIRST LEGO League și FIRST Tech Challenge sunt programe internaționale distincte, cu categorii de vârstă, probe și componențe ale echipelor diferite, cele două performanțe consecutive demonstrează valoarea unui model educațional construit pe mentorat, practică aplicată și participare constantă la competiții internaționale.

Actuala performanță consolidează poziția RoboRangers printre cele mai competitive echipe de robotică din regiune și confirmă că elevii din Republica Moldova pot concura cu succes la cele mai înalte standarde internaționale. 

Pentru Tekwill Academy Kids, rezultatele obținute în două dintre cele mai importante programe FIRST reflectă un parcurs construit în timp, prin investiții constante în educație STEM, mentorat și dezvoltarea tinerelor talente.

Participarea echipei RoboRangers la FIRST LEGO League Hong Kong Championship 2025–2026 a fost posibilă datorită sprijinului oferit de Tekwill Academy Kids, al programului Innovate Moldova, susținut de Suedia și Regatul Unit, al Grafit Holding, partener general al echipei și al platformei Fineguide.ai.

Despre Tekwill Academy Kids

Tekwill Academy Kids este un centru educațional premium dedicat copiilor și adolescenților, specializat în dezvoltarea competențelor digitale, tehnologice și inginerești prin programe aplicate, proiecte practice și mentorat. Anual, centrul instruiește aproximativ 1.000 de copii, iar programele sale de robotică reunesc peste 300 de elevi prin cursuri anuale, tabere de vară și programe competitive.

Prin diversitatea programelor sale, Tekwill Academy Kids îi ajută pe copii să descopere domeniile STEM care îi pasionează, de la robotică și programare până la proiectare, design digital și tehnologii creative. Centrul își extinde constant portofoliul de programe pentru diferite vârste și niveluri de pregătire, cu accent pe susținerea tinerilor talentați și pe dezvoltarea competențelor care pot alimenta viitorul ecosistem de inovare al Republicii Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: