Facebook/Igor Dodon

„Care e problema?” Cum comentează Dodon schimbarea legii privind subordonarea SIS-ului

Președintele în exercițiu Igor Dodon a calificat drept „speculații” controversele privind schimbarea legii prin care Serviciul de Informații și Securitate (SIS) se va subordona parlamentului. Acesta a precizat că pledează pentru un stat prezidențial și se manifestă împotriva limitării atribuțiilor șefului statului.

Igor Dodon a menționat că inițiativa privind subordonarea SIS-ului și a Servicului Protecție și Pază de Stat (SPPS) parlamentului și nu președintelui a fost propusă recent de către deputații blocului ACUM.

„Dacă nu mă înșel, Reniță și Carp. SPPS cum a fost în  subordinea președintelui așa și trebuie să rămână. Dar proiectul socialiștilor privind SIS prevede niște lucruri foarte simple: nu îl scoate din subordinea președintelui, cum am văzut multe discuții și declarații disperate: SIS-ul rămâne în subordine dublă – și la președinte și la parlament. Așa cum se numea anterior șeful SIS-ului de către parlament, în continuare va rămâne așa. Unicul lucru care s-a schimbat este că vicedirectorul SIS va fi numit de parlament, nu de președinte. Și care e problema?”, a declarat Dodon.

Președintele în exercițiu a mai spus că nu intenționează să schimbe șeful SIS-ului.

„Dacă eu aș fi dorit să promovez pe cineva în funcție la SIS, cum speculează așa numita „presă independentă”, aș fi semnat astăzi decretele, fiindcă am dreptul să le semnez. Conform legii, eu acum, prin decret, numesc vicedirectorul SIS. Dar am văzut că parlamentul mi-a luat ieri acest drept. Nimeni nu vrea să schimbe acum șeful la SIS, nu schimbă nimeni șeful la alte structuri. Dl Esaulenco a fost numit în funcție cu voturile socialiștilor, ale Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase”, a argumentat Dodon.

Igor Dodon a mai spus că pledează, în continuare, pentru un stat prezidențial.

„De aceea, speculații pe loc gol referitor la atribuțiile președintelui. Eu mereu am pledat pentru un stat prezidențial și sunt împotriva limitării atribuțiilor președintelui”, a conchis Dodon.

***

În cadrul ședinței din 3 noiembrie, fracțiunea PSRM și Platforma „Pentru Moldova”, formată din deputații care au părăsit Pro Moldova și cei ai fracțiunii Partidului „ȘOR”, au votat în două lecturi proiectul de lege inițiat de deputații socialiști, care vizează subordonarea SIS-ului legislativului. Maia Sandu, președinta aleasă a țării, a organizat un protest în fața legislativului, însă asta nu i-a oprit pe parlamentari să adopte inițiativa.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pikist.com

Numărul copiilor victime ale infracțiunilor sexuale a crescut în Moldova. Datele MAI pentru primele 10 luni ale anului

830 de copii au fost victime ale infracțiunilor în Republica Moldova în primele zece luni ale anului 2026. Dintre aceștia, 290 au fost victime ale infracțiunilor sexuale, cu patru mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe dedicate protecției copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale.

La ședința Comisiei Naționale pentru monitorizarea implementării Convenției de la Lanzarote, reprezentanții autorităților și experții Consiliului Europei au discutat despre rezultatele obținute în perioada 2025–2026 și măsurile care trebuie luate în continuare pentru protejarea copiilor.

Unul dintre subiecte a fost activitatea Centrului regional Barnahus din nordul țării, care oferă ajutor copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Experții au evaluat activitatea centrului și au venit cu recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor.

Participanții au analizat și activitatea Centrului de Siguranță Digitală din Moldova în prima jumătate a anului 2026. Discuțiile au vizat pericolele la care sunt expuși copiii pe internet și măsurile necesare pentru prevenirea abuzurilor și exploatării sexuale în mediul online.

De asemenea, a fost discutată verificarea persoanelor care lucrează cu copiii, pentru a preveni eventualele abuzuri sexuale.

Printre prioritățile pentru următorii ani se numără pregătirea unui nou plan de măsuri pentru perioada 2027–2028, îmbunătățirea serviciilor de ajutor pentru copiii care au fost victime ale infracțiunilor și intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a abuzurilor sexuale, inclusiv pe internet.

Ședința a avut loc în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, marcată anual pe 18 noiembrie. Cu această ocazie, Consiliul Europei urmează să lanseze un ghid pentru jurnaliști, care conține recomandări despre cum trebuie reflectate aceste cazuri, astfel încât să fie respectată viața privată și protejată identitatea copiilor victime.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: