Andrei Mardari | NewsMaker

Care este salariul de viceguvernator al BNM, funcție pe care o țintește ministrul Finanțelor

Dacă va fi numit viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Petru Rotaru ar putea ridica lunar peste 151 000 lei. Cel puțin aceasta rezultă urmare a unor calcule efectuate de NewsMaker pe baza salariului ridicat, în 2023, de Tatiana Ivanicichina – actual viceguvernator al instituției. 

Pe 25 iulie, premierul Dorin Recean a anunțat că ministrul Finanțelor demisionează, ulterior reprezentanții BNM au anunțat că lui Petru Rotaru i-a fost propusă funcția de viceguvernator al instituției.

NewsMaker a analizat declarația de avere, pentru anul 2023, a actualului viceguvernator Tatiana Ivanicichina care a indicat drept salariu de la BNM suma de 1817790.67 MDL, ceea ce rezultă 151 500 lei pe lună.

În mai 2023, fosta ministră a Finanțelor Veronica Sirețeanu declara că salariul unui ministru va ajunge până la 50 de mii de lei. NewsMaker a analizat ce salariu ridică lunar miniștrii. Aceștia au de la 40 mii lei până la 50 mii lei și mai mult.

***

Pe 25 iulie, premierul Dorin Recean a anunțat că Petru Rotaru pleacă din funcția de ministru al Finanțelor și că el își va continua activitatea profesională la Banca Națională a Moldovei. Potrivit lui Recean, până la confirmarea în Parlament a candidaturii sale, Rotaru își va duce la îndeplinire mandatul de ministru al Finanțelor. Ulterior, reprezentanții BNM au declarat că guvernatoarea Anca Dragu a înaintat pe 25 iulie parlamentului propunerea de numire a lui Petru Rotaru în funcția de viceguvernator al băncii centrale. Detalii AICI.

Petru Rotaru a preluat fotoliul de ministru al Finanțelor după demisia Veronicăi Sirețeanu. El a depus jurământul de învestire în funcție pe 28 septembrie 2023. Până a fi numit ministru, Rotaru a ocupat funcția de președinte al Serviciului Fiscal de Stat. Anterior, el a activat în domeniul financiar fiscal începând 2006, atât în sectorul privat, cât și în sectorul public. În perioada 2010-2012, Rotaru a condus, inclusiv, Inspectoratul Fiscal de Stat Ialoveni. Rotaru a absolvit facultatea Finanțe la ASEM. Totodată, el deține și un master în Drept financiar fiscal la aceeași instituție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

președinte.md

Grosu respinge speculațiile: Moldova nu va produce drone pentru Ucraina

Președinta Maia Sandu a declarat, pe 8 octombrie, că cea mai mare vulnerabilitatea a Moldovei este spațiul aerian, iar Guvernul lucrează la modificarea legii pentru ca „să putem produce aici, acasă” echipamente. Întrebat dacă la ședința cu ușile închise de la Parlament s-a discutat despre producerea internă a unor sisteme de apărare antiaeriană, speakerul Igor Grosu a spus că subiectul nu a fost abordat, dar a confirmat că Guvernul va veni cu o inițiativă legislativă. Totodată, Grosu a respins speculațiile că Moldova va produce drone pentru Ucraina. Amintim că, în luna iunie curent, Sandu declara că Moldova intenționează să dezvolte capacități de producție a dronelor interceptoare și că Guvernul pregătește modificări legislative pentru a permite parteneriate public-private în industria de apărare.

„Se lucrează pe mai multe dimensiuni. Una dintre dimensiuni este ca să putem produce aici, acasă, și pentru asta Guvernul lucrează la modificarea legii. Cred că, în curând, această lege va fi transmisă în Parlament pentru aprobare. În același timp, din resursele noastre, din resursele partenerilor, procurăm aceste echipamente din exterior, acolo unde reușim să le găsim, pentru că este un rând mare la asemenea echipamente și nu întotdeauna noi suntem în fruntea acestui rând. Dar și astăzi am discutat despre importanța Republicii Moldova, despre faptul că noi suntem totuși într-o zonă mai vulnerabilă și de asta avem nevoie de mai mult sprijin ca să putem să le oferim mai multă protecție cetățenilor”, a declarat Maia Sandu jurnaliștilor la Moldova Security Forum.

În timpul declarațiilor, șefa statului a mai spus că „cea mai mare vulnerabilitate a noastră este spațiul aerian”. „Și aici prioritizăm și investițiile și acțiunile noastre și parteneriatele cu țările prietene”, a adăugat președinta.

Întrebat de jurnaliști dacă la ședința secretă de la Parlament s-a discutat despre necesitatea producerii interne a unor sisteme de apărare antiaeriană, în contextul declarațiilor Maiei Sandu, Grosu a comunicat: „Nu, astăzi nu. O să fie o inițiativă legislativă. O să vină Guvernul cu o astfel de inițiativă legislativă. Știu că se muncește acum în Guvern”.

Solicitat să comenteze speculații precum că Moldova va produce drone pentru Ucraina, Grosu a declarat: „Eu tare aș vrea să le producem pentru noi. Nouă ne trebuie și ne trebuiesc pentru destinații duble. Le folosești atunci când e vorba de situații excepționale, IGSU, în agricultură poți să le folosești”. La precizarea dacă informația nu este adevărată, liderul PAS a insistat: „Nu, evident. De unde? Noi de le-am produce pentru noi”.

***

Amintim că, în luna iunie curent, șefa statului, Maia Sandu, a declarat că Republica Moldova intenționează să dezvolte capacități de producție a dronelor interceptoare pentru combaterea aparatelor care încalcă spațiul aerian național și că, în acest scop, Guvernul pregătește modificări legislative care să permită parteneriate public-private și investiții străine în industria de apărare. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: