Cărțile de identitate în regim de urgență, disponibile pentru moldoveni: tarifele și termenele de eliberare

Începând de luni, 26 mai, cetățenii vor putea solicita perfectarea unei cărți de identitate în regim de urgență. Documentul se eliberează contra cost, iar tarifele variază în funcție de termenul de executare. Astfel, costul pentru eliberarea buletinului în aceeași zi este de 1160 de lei. Dacă documentul este solicitat cu termen de o zi lucrătoare, tariful este de 940 de lei. Pentru un termen de cinci zile lucrătoare, costul este de 730 de lei, iar pentru zece zile lucrătoare – 510 lei.

Primul milion de cărți de identitate vor fi eliberate gratuit cetățenilor, care solicită pentru prima dată o carte de identitate, cu termen de perfectare în 20 zile lucrătoare.

Noile cărți de identitate se eliberează cetățenilor Republicii Moldova, care au împlinit vârsta de 14 ani. La solicitarea reprezentantului legal, actul poate fi eliberat și înainte de împlinirea vârstei de 14 ani. Cartea de identitate nu are un caracter obligatoriu pentru persoanele care deja dețin un buletin de identitate al cetățeanului Republicii Moldova valabil.

Valabilitatea cărților de identitate este diferită, în funcție de vârsta titularului:

– de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 – 7 ani;

– de 7 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 7 – 14 ani;

– de 10 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 – 70 ani;

– nelimitat, după împlinirea vârstei de 70 de ani.

Potrivit ASP, de la punerea în circulație a Cărții de identitate și până în prezent, au fost eliberate 18.903 documente, dintre care 2.872 au fost emise pentru persoane sub 18 ani, iar 16.031 pentru persoane cu drept deplin de exercițiu.

Dintre acestea, aproximativ 70% (adică 11.229 de persoane) au solicitat și primit Cartea de identitate cu semnătură electronică.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Igor Dodon

Dosarul „Kuliok”: Dodon cere Curții Constituționale să clarifice procedura de judecare a foștilor președinți

Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova și actual deputat al Partidului Socialiștilor (PSRM), a sesizat Curtea Constituțională (CC) pentru a obține clarificări privind procedura de examinare a dosarelor penale în care sunt vizați ex-șefii de stat. Mai exact, acesta vrea să afle dacă dosarele foștilor președinți trebuie examinate de instanțele de drept comun sau de Curtea Supremă de Justiție (CSJ), iar în cel de-al doilea caz dacă este obligatorie ridicarea prealabilă a imunității parlamentare. Dodon și avocații săi au anunțat sesizarea marți, 3 noiembrie, după o nouă ședință de judecată în dosarul „Kuliok”.

Avocatul Petru Balan susține că apărarea a cerut de mai mult timp verificarea competenței CSJ de a examina acest dosar, întrucât statutul de președinte implică anumite proceduri judiciare speciale.

„Imunitatea generează competența. Dacă este vorba despre președinte, mai întâi se ridică imunitatea, după care cauza se judecă în Curtea Supremă de Justiție. Acesta este lanțul logic, altul nu poate fi. Deci dacă domnului Dodon nu i s-a examinat chestiunea ridicării imunității, atunci cauza asta nu are ce căuta să fie judecată la Curtea Supremă de Justiție. Dumnealui urmează a fi judecat ca un simplu cetățean, în instanța de sector, Judecătoria Chișinău”, a declarat avocatul.

La rândul său, Igor Dodon susține că, înainte ca dosarul său să fie trimis direct la CSJ, Parlamentul ar fi trebuit să-i ridice imunitatea cu votul a 67 de deputați, așa cum prevede procedura în cazul președintelui în exercițiu. Fostul șef al statului a criticat faptul că instanța nu a sesizat din proprie inițiativă Curtea Constituțională pentru a clarifica această problemă și l-a acuzat pe judecătorul CSJ Vladislav Gribincea de părtinire.

„Curtea Supremă de Justiție, conform procedurii, trebuie să trimită această solicitare la Curtea Constituțională. Dar Gribincea nu vrea, pentru că el are înțelegere cu cineva să mă condamne mai repede. Nu știu cu cine: cu cumnatul lui Litvinenco (judecător la Curtea Constituțională – n. r.) sau cu PAS. Nu știu cu cine. Și încalcă toate procedurile”, a afirmat Igor Dodon.

În paralel, deputatul a sesizat CC și în calitate de parlamentar, solicitând verificarea constituționalității unui articol din Codul de procedură penală care prevede că președintele Republicii Moldova este judecat în primă instanță de CSJ.

Dodon afirmă că instanța aplică această prevedere în mod automat, prin analogie, fără să facă distincție între un președinte în exercițiu și un fost șef al statului, al cărui mandat s-a încheiat. În opinia sa, atribuirea competenței exclusive de judecare a foștilor președinți către CSJ creează un regim juridic discriminatoriu. Acesta argumentează că foștii șefi de stat nu beneficiază de garanția ridicării imunității de către Parlament, dar nici nu au dreptul să fie judecați de o instanță de drept comun, ceea ce le-ar limita posibilitatea de a contesta pe deplin o eventuală condamnare.

Deputatul cere Curții Constituționale să suspende aplicarea articolului respectiv din Codul de procedură penală până la examinarea sesizării în fond și să solicite Parlamentului eliminarea ambiguităților din legislație.

Avocatul Petru Balan a precizat că sesizarea CC este cu atât mai importantă în contextul în care procurorii au decis să înăsprească acuzațiile. Mai exact, aceștia susțin că fostul președinte ar fi trebuit să semneze decretele prin care reprezentanții Partidului Democrat din Moldova (PDM) urmau să fie desemnați candidați la funcția de prim-ministru.

Amintim că, în iunie 2019, în spațiul public au fost publicate imagini video în care Igor Dodon, care pe atunci era președintele Republicii Moldova, primește o pungă de la Vladimir Plahotniuc și consilierul lui, Serghei Iaralov. În mai 2022, în baza imaginillor video, pe numele lui Dodon a fost deschis un dosar penal, care este denumit generic „Kuliok”. Potrivit versiunii procurorilor, Dodon ar fi primit atunci mită cuprinsă între 600 000 și 1 milion de dolari și, de asemenea, a permis grupării criminale Plahotniuc să finanțeze PSRM.

Procuratura consideră că Plahotniuc și consilierul său Serghei Iaralov considerau că plătesc bani pentru a se asigura că Dodon, în calitate de președinte al Republicii Moldova la acea vreme, va „negocia cu oamenii care iau decizii în Rusia” pentru a crea o coaliție între PSRM și PDM.

Igor Dodon nu-și recunoaște vina. Politicianul consideră că dosarul penal a fost fabricat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: