colaj NM/YouTube

„Câte 50 de lei pentru seringi”. O asistentă medicală din Căușeni, filmată cum adună bani de la pacienți (VIDEO)

Ministerul Sănătății s-a autosesizat după ce, pe internet, au apărut imagini în care apare o asistentă medicală din cadrul Spitalului Raional Căușeni ”Ana și Alexandru”. Aceasta adună bani de la pacienți, argumentând că trebuie să cumpere seringi. Reprezentanții instituției au expediat imaginile Procuraturii Anticorupție și Centrului Național Anticorupție și au solicitat inițierea unei anchete.

Portalul breakingnews.md a publicat mai multe înregistrări video în care ar apărea o asistentă medicală care adună bani de la pacienți. Jurnaliștii susțin că au primit imaginile de la un pacient.

Lucrătorul medical ar fi cerut câte 50 de lei de la fiecare pacient internat, iar atunci când i s-a reproșat că seringile ar trebui să fie asigurate din contul poliței de asigurare, femeia i-a recomandat pacientului să discute cu medicul-șef al instituției.

Ministerul Sănătății a venit cu o reacție pe 10 septembrie. Reprezentanții instituției au condamnat cazul și au subliniat că este o acțiune ilegală, care urmează a fi investigată de către Procuratura Anticorupție și CNA.

„Cu referire la materialele video apărute în spațiul public ce vizează activitatea unui lucrător medical care ar fi pretins bani de la un pacient pentru procurarea unor seringi, menționăm că acest caz a avut loc în cadrul IMSP Spitalul Raional Căușeni ”Ana și Alexandru”. Ministerul Sănătății condamnă astfel de acțiuni ilegale și în acest sens a expediat materialele video Procuraturii Anticorupție și Centrului Național Anticorupție, cu solicitarea de a investiga acest caz și întreprinde măsurile de rigoare, conform legislației”, se arată în declarație.

Ministerul Sănătății recomandă pacienților să nu accepte să fie condiționați de către unele din cadrele medicale și să se implice în dare de mită, colectări de fonduri sau alte acțiuni ilegale, iar dacă se confruntă cu astfel de situații, să sesize Linia Națională Anticorupție la numărul 0800 55555 sau Linia Verde a Ministerului Sănătății, la numărul 022 72 10 10.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: