Ministrul Sănătății consideră că asistenta medicală din cadrul Spitalului Raional Căușeni ar fi trebuit concediată și nu doar mustrată, așa cum a decis conducerea instituției, după ce pe internet au fost publicate imagini în care femeia adună bani „pentru seringi” de la pacienți. Ala Nemerenco a precizat că Ministerul Sănătății
Asistenta medicală din cadrul Spitalului raional Căușeni „Ana și Alexandru”, care a fost filmată în timp ce aduna câte 50 de lei de la pacienți, pentru „a cumpăra seringi”, a fost sancționată disciplinar. De asemenea, despre acest caz au fost sesizate Procuratura raională și Inspectoratul de Poliție. Conducerea SR Căușeni
Ministerul Sănătății s-a autosesizat după ce, pe internet, au apărut imagini în care apare o asistentă medicală din cadrul Spitalului Raional Căușeni ”Ana și Alexandru”. Aceasta adună bani de la pacienți, argumentând că trebuie să cumpere seringi. Reprezentanții instituției au expediat imaginile Procuraturii Anticorupție și Centrului Național Anticorupție și au