Federația de Gimnastică a Rusiei a anunțat că echipa națională a țării nu va participa la Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică de la Cluj-Napoca, România. Federația a motivat decizia prin „încălcarea gravă a regulamentului competiției”. Amintim că primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, anunțase zilele trecute că steagul și imnul Rusiei
Ucrainenii din Republica Moldova vor putea obține mai ușor cetățenia ucraineană. Asta după ce Guvernul de la Kiev a inclus Republica Moldova în lista statelor ai căror cetățeni eligibili pot beneficia de procedura simplificată. Anunțul a fost făcut de prim-ministra Ucrainei, Iulia Svîrîdenko, și confirmat ulterior de ministrul ucrainean de
Consulatul României din Sankt Petersburg urmează să fie închis, iar conducătorul acestuia va fi expulzat din Rusia. Anunțul a fost făcut pe 25 iunie de Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse, care a precizat că decizia vine ca reacție la „retragerea nejustificată de către București a acordului pentru funcționarea Consulatului
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că steagul și imnul Rusiei nu pot fi utilizate la Cluj-Napoca. Precizarea a fost făcută în contextul în care, în următoarele zile, la Cluj-Napoca va avea loc Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică, iar, potrivit edilului, Federația Internațională de Gimnastică Ritmică a permis sportivilor
Propunerea legislativă depusă de parlamentarii S.O.S. România privind unirea României cu Republica Moldova a fost adoptată tacit, miercuri, 24 iunie, de Camera Deputaților, după expirarea termenului constituțional de 45 de zile. Proiectul merge acum la Senat, care este for decizional în acest caz, scrie Digi24 și Agerpres. Inițiativa legislativă a
Parlamentul României a respins, pe 23 iunie, învestirea Guvernului propus de prim-ministrul desemnat Adrian Veștea, care a obținut doar 189 de voturi din cele 233 necesare, transmite Radio România Actualități. Eșecul vine la aproape două luni de la demiterea cabinetului Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură și adâncește criza politică
Premierul britanic Keir Starmer a anunțat în dimineața zilei de 22 iunie că intenționează să demisioneze. El va rămâne în funcție până la alegerea noului lider al Partidului Laburist, scrie Radio Svoboda. Despre faptul că Starmer urma să-și anunțe demisia, presa britanică a scris pe surse sâmbătă și duminică. Principalul
Cancelaria președintelui polonez Karol Nawrocki a răspuns, pe 22 iunie, criticilor potrivit cărora Ordinul Vulturul Alb, retras lui Volodimir Zelenski — se regăsește în continuare în palmaresul unor figuri controversate precum dictatorul italian Benito Mussolini, împărăteasa Ecaterina a II-a sau fostul cancelar german Gerhard Schröder, considerat apropiat al Kremlinului. Ministra
Ilie Bolojan a fost reales președinte al Partidului Naţional Liberal (PNL). Decizia a fost luată pe 21 iunie, în cadrul Congresului Extraordinar al partidului. Totodată, au fost adoptate două hotărâri, printre care „reconfirmarea poziției PNL de a nu mai face coaliție cu PSD, precum și excluderea din partid a acelor
Trei foști președinți ai Ucrainei, Petro Poroșenko, Viktor Iușcenko și Leonid Kucima, au renunțat la Ordinul polonez „Vulturul Alb”. Motivul a fost decizia președintelui Poloniei, Karol Nawrocki, de a-l lipsi pe președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, de acest ordin, scrie publicația Deutsche Welle. Poroșenko a calificat decizia președintelui Nawrocki de a-l