Aplicația de dating Tinder, s-a retras pe 30 iunie din Rusia, așa cum a proprietarul său Match Group, scrie Meduza. Potrivit sursei citate, aplicația nu mai permite să glisați profiluri, când încercați să faceți acest lucru, se afișează o informație de eroare și o solicitare de revenire mai târziu. De
Peste 400 de persoane au fost arestate în Franța în timpul revoltelor, care continuă a treia noapte la rând. Peste 300 dintre ei au fost arestați la Paris și în apropiere. Majoritatea au vârste cuprinse între 14 și 18 ani, scrie BBC. Protestele și revoltele în Franța au izbucnit în
Într-o nouă gafă, președintele american Joe Biden a declarat miercuri că președintele rus Vladimir Putin „pierde războiul din Irak”, când de fapt a vrut să spună Ucraina, scrie G4Media. Vorbind scurt cu presa înainte de a pleca de la Casa Albă pentru o vizită la Chicago, Biden a fost întrebat
Un adolescent de 17 ani a fost ucis din cauza refuzului de a se conforma solicitării venite din partea unui ofiţer de poliţie, care a fost plasat în arest, în Nanterre, Franța. Moartea adolescentului şi circumstanţele sale au stârnit furie și proteste. Au izbucnit tensiuni între locuitori şi forţele de
În stațiunea egipteană Hurghada a început să fie scoasă plasa, instalată în mare pentru a proteja turiștii de rechini, scrie zerkalo.io cu referire la presa locală. Sursa menționează că autoritățile au ascultat opinia oamenilor de știință care au spus că plasele dimpotrivă atrag prădătorii. Se mai precizează că, în timp,
Madonna a ajuns la terapie intensivă din cauza unei „infecții bacteriene serioase”, a anunțat managerul artistei Guy Oseary. Potrivit acestuia, cântăreața a fost internată la spital pe 24 iunie. Ea a fost câteva zile în secția de terapie intensivă. „Acum starea ei se îmbunătățește, dar rămâne sub supraveghere medicală”, a
Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a declarat că este nevoie ca în Ucraina să fie legalizate medicamentele produse pe bază de cannabis. Liderul de la Kiev a menționat că acestea vor ajuta cetățenii care au fost răniți în timpul războiului să nu fie nevoiți să îndurere durerile insuportabile provocate de traume.
Președintele Poloniei, Andrzej Duda, apreciază că mutarea în Belarus a mercenarilor ruși din grupul Wagner, încurajată de Moscova după rebeliunea de sâmbăta trecută, este periculoasă pentru Polonia, relatează digi24.ro. „Vedem ce se întâmplă, relocarea forţelor ruse sub forma Grupului Wagner în Belarus şi şeful grupului Wagner care se duce acolo
Liderul mercenarilor Wagner, Evghenii Prigojin, care a organizat o revoltă militară în weekend, în Rusia, se află în Belarus. Declarația a fost făcută de președintele belarus, Alexandr Lukașenko, la ceremonia de prezentare a epoleților celor mai înalți ofițeri, în cadrul căreia a dezvăluit detaliile despre negocierilor din 24 iunie cu
Mercenarii Wagner nu ar fi putut lua Moscova, lasă se înțeleagă președintele Federației Ruse, într-o primă reacție de la revolta militară a grupării lui Evghenii Prigojin, din acest weekend. Putin a ieșit cu declarații în fața a sute de militari, comandanți și angajați ai forțelor de ordine și serviciilor de