Liderul de la Kiev, Vladimir Zelenski, a introdus un proiect de lege care prevede ca în Ucraina, 8 mai să devină Ziua memoriei și a victoriei asupra nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial, iar 9 mai Ziua Europei. „Pe 8 mai este ziua în care măreția victoriei asupra nazismului
Cel puțin 8 persoane și-au pierdut viața după ce un șofer s-a izbit de o mulțime de migranți în apropierea unei stații de autobuz de la intrarea într-un centru de asistență socială. Cazul a avut loc în Texas, Brownsville, scrie Radio Svoboda. Potrivit datelor preliminare, autorul accidentului ar fi acționat
Continuă în Serbia funeraliile victimelor celor două atacuri în masă, care au avut loc în această săptămână. 17 persoane și-au pierdut viața și 21 au fost rănite, multe dintre ele fiind copii, scrie Euronews. Atacurile armate într-o școală din Belgrad și într-o zonă rurală la sud de capitală au lăsat
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) susține că a dejucat un atac cu drone care ar fi fost planificat de serviciile secrete ucrainene la aerodromul militar Severnîi, din regiunea rusească Ivanovo, la aproximativ 300 de kilometri nord-vest de Moscova și care ar fi avut ca țintă distrugerea mai multor
Autoritățile de la Varșovia au dat detalii suplimentare despre interceptarea, deasupra Mării Negre, a unei aeronave de patrulare poloneze de către un avion de vânătoare rusesc, menționând că pilotul rus a trecut prin fața aparatului L410 Turbolet la o distanță de numai 5 metri, scrie Digi24. Potrivit poliţiştilor de frontieră
În Estonia, persoanele, care vor să sărbătorească Ziua Victoriei pe 9 mai, vor fi pedepsite. Totodată, și cei care vor posta propagandă rusă pe internet s-ar putea alege cu o amendă de până la 1200 euro, scrie Focus. „Poți să vii cu flori la cimitir, să te închini în fața
Mașina în care se afla cunoscutul scriitor rus și un susținător al războiului din Ucraina, Zahar Prilepin, a explodat în regiunea Nijni Novgorod. Scriitorul a supraviețuit, dar a fost rănit. Incidentul a avut loc pe 6 mai în timp ce Zahar Prilepin se întorcea la Moscova din regiunile ucrainene anexate
Un monument dedicat soldaților Armatei Roșii, ridicat în onoarea a 676 de ostași care au murit pe câmpul de luptă în martie 1945, a fost demontat de autoritățile din Polonia, scrie Ukrainskaia Pravda. „1945 în Polonia, în alte regiuni, nu a fost un an al ciocnirilor între sclavi și eliberatori.
La Berlin a fost interzisă din nou afișarea steagurilor rusești și ucrainene pe 8 și 9 mai. O asemenea decizie a fost luată și în 2022. Autoritățile de la Berlin au decis să interzică afișarea steagurilor rusești și ucrainene în cadrul evenimentelor comemorative, precum și purtarea panglicii „Sf. Gheorghe”, a
Guvernatorul provinciei indoneziene Bali Vaian Coster a propus introducerea unei cote pentru turiști. Coster a spus că infracțiunile au devenit mai frecvente în Bali și din ianuarie 2023, au fost deportați 101 turiști din Indonezia, inclusiv 27 de ruși. „Nu vom mai duce o politică a turismului de masă, îl