Știri

Un șofer în vârstă de 40 de ani a decedat după ce a ajuns cu mașina pe contrasens și s-a ciocnit cu un camion. Accidentul a avut loc pe traseul R-6, în apropierea satului Bilicenii Noi din raionul Sîngerei, în seara zilei de 11 iulie. Acesta s-a produs după un

Cel puțin 14 persoane au fost rănite sâmbătă,11 iulie, în timpul celei de-a cincea curse cu tauri din cadrul festivalului San Fermin, desfășurat la Pamplona, în nordul Spaniei. Unul dintre participanți a fost lovit de coarnele unui taur, după ce animalul s-a desprins din turmă și a intrat într-un grup

Omul de afaceri Vasile Tofan, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, dezminte informația potrivit căreia ar fi finul directorului companiei „Trans – Oil”, Vaja Jhashi, cunoscut drept un apropiat al ex-liderului PDM, Vladimir Plahotniuc, care a fost condamnat în dosarul „Frauda bancară”. Tofan a catalogat informația drept

La gunoiștea din satul Porumbeni, raionul Criuleni, au fost depozitate deșeuri medicale periculoase. Anunțul a fost făcut pe 11 iulie de organizația neguvernamentală Garda Națională de Mediu, ai cărei reprezentanți s-au deplasat la fața locului după ce au primit informații despre situația de la groapa de gunoi. În reacție, Inspectoratul

Un avion al companiei Ryanair, care efectua o cursă din Grecia spre Germania, a avut probleme în timpul zborului, după ce un hublou s-a spart, iar un pasager a fost tras parțial spre exteriorul aeronavei. Incidentul a fost relatat de martori oculari postului grec de radio Radio Thessaloniki și agenției

Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a declarat că decizia lui Alexandr Trubca de a renunța la mandatul de deputat a fost discutată cu conducerea formațiunii și membrii fracțiunii parlamentare. Oficialul a catalogat hotărârea ca fiind „corectă”. Afirmațiile au fost făcute sâmbătă, 11 iulie. „Joi,

Prim-ministrul desemnat Vasile Tofan spune că nu va modifica radical reforma administrativ-teritorială inițiată de actualul Guvern, deși susține că și-ar fi dorit o abordare mai ambițioasă. Acesta a declarat că procesul a ajuns într-o etapă avansată, iar schimbarea fundamentală a direcției în acest moment ar fi „o nebunie”. Declarațiile au

Omul de afaceri Vasile Tofan a fost desemnat pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Președinta Maia Sandu a anunțat nominalizarea antreprenorului, care a fost propus de partidul de guvernământ PAS, în cadrul unei conferințe de presă din 11 iulie. „Ca urmare a discuțiilor cu fracțiunile parlamentare care s-au prezentat,

Președinta Maia Sandu susține o conferință de presă după încheierea consultărilor privind desemnarea viitorului prim-ministru cu fracțiunile parlamentare. NM transmite în direct declarațiile. Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru pe 3 iulie, la opt luni de la preluarea mandatului. Din 8 iulie, funcția este exercitată interimar de

Înaintarea omului de afaceri Vasile Tofan pentru funcția de prim-ministru, anunțată de Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS), a generat reacții în spațiul public. În timp ce unii au criticat decizia, susținând că Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul PAS, ar fi trebuit să-și asume conducerea Guvernului, alții consideră

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x