Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan candidat la funcția de premier

Omul de afaceri Vasile Tofan a fost desemnat pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Președinta Maia Sandu a anunțat nominalizarea antreprenorului, care a fost propus de partidul de guvernământ PAS, în cadrul unei conferințe de presă din 11 iulie.

„Ca urmare a discuțiilor cu fracțiunile parlamentare care s-au prezentat, pornind de la obiectivele și prioritățile Republicii Moldova, am decis desemnarea domnului Vasile Tofan în calitate de candidat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. (…) Îi urez succes domnului Vasile Tofan! Și vreau să amintesc că sarcinile principale ale acestei guvernări sunt următoarele: asigurarea îndeplinirii tuturor proceselor pentru ca să realizăm integrarea europeană a Republicii Moldova în următorii ani, consolidarea în continuare a rezilienței instituțiilor statului, dar și a societății în general, și, bineînțeles, repornirea economiei”, a declarat Maia Sandu.

Alături de șefa statului, la desemnare au fost prezenți Vasile Tofan și Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul PAS.

Tofan a spus că nu vede desemnarea la funcția de prim-ministru drept „o realizare”, ci „o mare responsabilitate”.

„O să fac tot ce stă în putințele mele ca să mă ridic la nivelul așteptărilor moldovenilor. Am intenția să trec la lucru cât de repede posibil. Și vreau să-mi dedic acum toată energia, toate câte le cunosc ca să fac viața moldovenilor mai bună”, a menționat el.

Vasile Tofan a precizat că, în primă fază, se va concentra pe restabilirea și fortificarea încrederii cetățenilor în autoritățile statului și repornirea economiei.

Cine este Vasile Tofan

AVasile Tofan este antreprenor și cofondatorul Mișcării civice „Europa 2028”. Conform informațiilor publicate pe platforma Mișcării, Vasile Tofan este investitor prin Horizon Capital, fond cu circa 1,6 miliarde de dolari în administrare, axat pe Ucraina și Republica Moldova. A condus investițiile în Purcari, Glass Container Company și Maib și face parte din consiliile de administrație ale AmCham Moldova, Startup Moldova și Media Alternativa (TV8/1TV).

Anterior, Tofan a lucrat în consultanță la Monitor Group și în dezvoltare corporativă la Philips, în Amsterdam. În timpul programului MBA, a fondat Ovia Health (achiziționată ulterior de Labcorp).

Are studii la Erasmus University Rotterdam și Harvard Business School, cu distincție, și vorbește fluent engleza, franceza, olandeza, ucraineana și rusa.

***

Amintim că funcția de prim-ministru a rămas vacantă după ce, pe 3 iulie, Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia. Din 8 iulie, interimatul funcției este asigurat de vicepremierul pentru economie și digitalizare, Eugeniu Osmochescu, până la învestirea unui nou Guvern.

Pe 10 iulie, președinta Maia Sandu a început consultările cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru. Partidele de opoziție au refuzat însă să participe la discuțiile cu șefa statului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium care oferă beneficii și servicii exclusive menite să aducă mai mult confort și flexibilitate în activitățile de zi cu zi și în timpul călătoriilor.

De la acces gratuit în lounge-urile aeroporturilor și Fast Track până la privilegii disponibile în întreaga lume, noul card completează oferta premium a Victoriabank cu o serie de facilități care adaugă valoare experienței bancare.

Noul Visa Platinum de la Victoriabank este disponibil în MDL, EUR, USD și RON. Clienții care deschid cardul până la 15 ianuarie 2027 beneficiază și de un welcome bonus în valoare de 300 MDL.

„Observăm un interes tot mai mare pentru produsele care oferă beneficii dincolo de serviciile bancare de bază. Prin lansarea Visa Platinum, extindem oferta premium a Victoriabank cu un card care reunește avantaje locale și internaționale și răspunde așteptărilor clienților care apreciază confortul, flexibilitatea și avantajele cu valoare adăugată”, declară Mircea Aursulesei, Vicepreședinte Retail Business, Victoriabank.

Principalele beneficii ale cardului Visa Platinum de la Victoriabank includ:

  • deservire gratuită a cardului la îndeplinirea condiției de rulaj;
  • acces gratuit în lounge-urile aeroporturilor prin DragonPass pentru titular și până la 3 însoțitori;
  • Fast Track gratuit în aeroporturi pentru titular și până la 3 însoțitori;
  • reducere de 30% la cursele Bolt în Republica Moldova și România.

Pe lângă beneficiile oferite de Victoriabank, deținătorii cardului au acces și programul internațional Visa Platinum, care include oferte speciale, servicii dedicate călătoriilor, asistență disponibilă 24/7 și avantaje oferite de partenerii Visa la nivel global.

Mai multe informații despre cardul Visa Platinum, condițiile de utilizare și oferta de lansare sunt disponibile pe site-ul Victoriabank.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: