Circa două treimi din prima tranșă de 9,1 miliarde de euro din creditul Uniunii Europene pentru Ucraina vor fi destinate achiziționării de drone de la producători ucraineni. Politico, care citează doi oficiali UE familiarizați cu planurile, scrie că Comisia Europeană pregătește un memorandum de înțelegere în care vor fi expuse
Vlad Sabajuc, cu numele de scenă Satoshi, s-a adresat cetățenilor Republicii Moldova înainte de finala Eurovision, care va avea loc pe 16 mai. Interpretul a cerut susținerea cetățenilor stabiliți peste hotare, precum și sprijinul celor de acasă în mobilizarea diasporei. „Pe 16 mai votăm 16. Haideți să o facem. E
Un tribunal din Moscova l-a condamnat în lipsă pe jurnalistul Vladimir Soloviov, cunoscut în Moldova pentru emisiunea „Puterea a patra” de la N4 și proiectul media „ТЕМА”, la trei ani de închisoare pentru participare la activitatea unei organizații „indezirabile”, potrivit televiziunii Dojdi. Instanța i-a interzis totodată, pentru trei ani, dreptul
Inteligența artificială va fi reglementată în Republica Moldova. Un termen-limită în acest sens este sfârșitul anului 2026. Precizările au fost făcute într-un interviu pentru NewsMaker de către ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu. În timpul interviului, NewsMaker l-a întrebat pe ministru despre Sub-consiliul pentru inteligență artificială, lansat în aprilie
Aceasta este o istorie despre cum tranzacționarea criptomonedelor în Republica Moldova s-a transformat într-un dosar penal pentru escrocherie. O relatăm din perspectiva principalului personaj, Mihail Paduca, dar și pe baza informațiilor oferite de procurori. El este acuzat de escrocherie. Mai exact, că ar fi cumpărat criptomonede în valoare de 360
Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de opoziția parlamentară prin care aceștia contestau constituționalitatea decretelor prezidențiale de numire a lui Nicu Popescu și Dorin Recean în funcția de emisari speciali ai președintei Maia Sandu. În decizia pronunțată pe 14 mai, Curtea a explicat că această chestiune nu ține de
Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu ofițerii Serviciului Fiscal de Stat, au desfășurat vineri, 15 mai, percheziții la o firmă de construcții, în cadrul unei cauze penale de evaziune fiscală și spălare de bani. Descinderile au avut loc în Chișinău. PCCOCS a transmis
Rețeaua de boți pro-Kremlin „Matrioșka” a lansat o campanie masivă de dezinformare împotriva premierului Armeniei, Nikol Pașinian, înaintea alegerilor parlamentare din 7 iunie 2026, relatează publicațiile „Vot Tak” și „Agentstvo”. Potrivit proiectului „Bot Blocker”, până la începutul lunii mai rețeaua publicase 343 de videoclipuri false despre Armenia și Pașinian. Dacă
Activista rusă pentru drepturile omului și disidenta Nina Litvinova ar fi murit prin suicid pe fondul războiului din Ucraina și al imposibilității de a-i ajuta pe deținuții politici din Rusia. Cel puțin asta reiese din scrisoarea sa de adio, publicată parțial de verișoara activistei, jurnalista Maria Slonim, scrie Novaia Gazeta
Pe 25 mai, la ora 15:00, publicul pasionat de mișcare, este invitat la un atelier de dans susținut de Katsumi Sakakura, dedicat temei „Stilul de dans GEIBU – ritm și expresie în teatrul japonez”. Atelierul va avea loc în foaierul Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” și propune o