Republica Moldova ar putea avea un Registru al imaginilor faciale, care va permite autorităților să compare automat fotografiile persoanelor și să folosească rezultatele în investigarea infracțiunilor, căutarea persoanelor dispărute și identificarea cadavrelor. Sistemul va facilita și schimbul de date cu autoritățile competente din alte state. Prevederile sunt incluse într-un proiect
Deputatul „Partidului Nostru” Alexandr Berlinschii anunță că va solicita Comisiei Electorale Centrale (CEC) să verifice cheltuielile PAS pentru convenția organizată pe 17 octombrie la Milano, unde a fost aleasă conducerea organizației formațiunii din Italia. Parlamentarul cere explicații despre finanțarea deplasării și a evenimentului, dar și despre temeiul legal pentru constituirea
Ambasadorii Germaniei, Franței și Poloniei acreditați pe lângă Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), reuniți la Chișinău în cadrul Formatului Weimar, au reconfirmat sprijinul pentru reglementarea pașnică și cuprinzătoare a diferendului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în limitele frontierelor sale recunoscute internațional. Informația
Un elev în vârstă de 13 ani a atacat cu un cuțit o profesoară de matematică și un coleg, luni dimineață, 19 octombrie, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița, România. Cele două victime au fost transportate la spital, iar băiatul se află în custodia poliției. Incidentul s-a produs
Ceremonii săptămânale în școli pentru promovarea mitului „identității transnistrene”, presiuni asupra tinerilor înscriși la studii superioare pentru a semna contracte militare pe termen lung și interes sporit pentru școlile cu predare în limba română însoțit de presiuni și intimidări. Acestea sunt câteva dintre constatările Asociației Promo-LEX, prezentate într-un raport privind
Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) va suspenda temporar recepționarea unor cereri pentru eliberarea cărților de rezidență și a documentelor de călătorie, în contextul lansării unui nou sistem informațional. Anunțul a fost făcut luni, 19 octombrie, într-un comunicat. Astfel, în zilele de 29 și 30 octombrie, nu vor fi primite cereri
Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, România. Seismul a fost resimțit și pe teritoriul Republicii Moldova, a anunțat Institutul de Geologie și Seismologie. Conform datelor preliminare, cutremurul a fost înregistrat la ora 11:52, ora locală, la o adâncime de
Nivelul apei în Nistru a crescut ușor după ploile din ultimele zile, dar problema este departe de a fi rezolvată pe termen lung. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat pe 19 octombrie că, la Cosăuți, apa a urcat cu 14 centimetri în ultimele 24 de ore. Ecologistul Ilia Trombițchi estimează,
Lucrările de înlăturare a avariei la rețeaua termică de pe strada Vadul lui Vodă au fost finalizate, a anunțat Termoelectrica. Întreprinderea a precizat că restricțiile de circulație necesită a fi menținute până în seara zilei de 21 octombrie, întrucât condițiile meteorologice nu permit asfaltarea carosabilului. Primăria Chișinău a declarat că
Irina Gutnic a venit pe 19 octombrie la Primăria Chișinău, însoțită de un executor judecătoresc, pentru a-și relua atribuțiile de viceprimar, după ce Curtea de Apel Centru a suspendat dispoziția prin care a fost revocată. Nu a primit însă acces la birou. Reprezentanții municipalității i-au spus că nu mai este