imagine simbol

Moldova va avea un registru al imaginilor faciale. Pentru ce vor fi folosite datele

Republica Moldova ar putea avea un Registru al imaginilor faciale, care va permite autorităților să compare automat fotografiile persoanelor și să folosească rezultatele în investigarea infracțiunilor, căutarea persoanelor dispărute și identificarea cadavrelor. Sistemul va facilita și schimbul de date cu autoritățile competente din alte state. Prevederile sunt incluse într-un proiect de hotărâre de Guvern, care va fi examinat la ședința Cabinetului de miniștri din 21 octombrie.

Conform documentului, Sistemul informațional „Registrul imaginilor faciale” va fi gestionat de Ministerul Afacerilor Interne.

În registru vor fi introduse atât imagini faciale ale persoanelor identificate, cât și imagini ale unor persoane a căror identitate nu este cunoscută, obținute din surse autorizate. Fotografiile vor putea proveni inclusiv din materiale video sau din alte suporturi informaționale colectate legal.

Sistemul va putea compara automat imaginile și va genera rezultate preliminare. Totuși, o asemănare identificată de program nu va însemna automat că persoanele sunt aceleași. Rezultatul va trebui verificat și confirmat de personal calificat.

Proiectul prevede și reguli pentru protejarea datelor personale. Accesul la registru va fi permis doar persoanelor autorizate, iar căutările generale, exploratorii sau nedeterminate vor fi interzise. Operațiunile efectuate în sistem vor fi înregistrate și vor putea fi verificate.

Pentru schimbul automatizat de date cu alte state va fi creat un set separat de date de referință, care nu va permite identificarea directă a persoanei. Acesta va putea include date despre persoane bănuite, învinuite, inculpate sau condamnate pentru infracțiuni, precum și, în anumite condiții prevăzute de lege, despre victime.

Crearea, administrarea și întreținerea sistemului vor fi finanțate din bugetul anual al MAI și din alte surse permise de lege. Schimbul transfrontalier de date va deveni posibil după îndeplinirea condițiilor tehnice și organizatorice necesare.

Proiectul urmează să intre în vigoare odată cu Legea nr. 209/2026 privind cooperarea polițienească internațională.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stopfals.md

Cum a fost transformată o posibilă colaborare medicală cu Ucraina într-o campanie de dezinformare. Investigație StopFals

Mai multe canale de Telegram și site-uri din Rusia și Republica Moldova au răspândit informații potrivit cărora autoritățile de la Chișinău ar fi decis să finanțeze din bugetul de stat tratamentul militarilor ucraineni. În realitate, autoritățile doar au discutat posibilitatea unui proiect comun de tratare și reabilitare a veteranilor ucraineni, iar sursele de finanțare nu au fost stabilite, scrie StopFals.md.

Informațiile au fost răspândite începând cu 7 octombrie, în contextul unei petiții online împotriva tratamentului militarilor ucraineni în instituțiile medicale din Republica Moldova. Mai multe publicații au prezentat petiția drept o expresie a nemulțumirii generale a populației, deși pe pagina acesteia nu este indicat numărul total al semnatarilor. Prin urmare, nu există date care să demonstreze că inițiativa reflectă un protest în masă.

Autorul petiției, identificat drept Vasile Ceban, s-a prezentat ca operator de utilaje agricole la compania MolSalvia SRL. Totuși, compania a declarat pentru StopFals.md că acesta nu este angajatul lor.

Ce au discutat autoritățile din Moldova și Ucraina

Pe 21 septembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, s-a întâlnit cu ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Păun Rohovei. Cei doi au discutat posibilitatea lansării unui proiect comun pentru tratarea și reabilitarea fizică și psihologică a veteranilor ucraineni de război în instituțiile medicale din Republica Moldova.

Inițiativa ar putea include recuperare postoperatorie, protezare și tratamentul rănilor provocate de explozii. Ministerul Sănătății a precizat că proiectul trebuie analizat în funcție de necesitățile medicale și de capacitățile sistemului național de sănătate.

„Cu referire la aspectele de finanțare, va fi necesară o analiză separată a oportunităților disponibile, inclusiv a posibilităților de a atrage asistența partenerilor internaționali”, au menționat reprezentanții instituției.

Ministerul a subliniat că eventualele măsuri de sprijin nu trebuie să afecteze accesul pacienților din Republica Moldova la servicii medicale și de reabilitare.

O campanie mai amplă de dezinformare

Potrivit StopFals.md, informațiile despre petiție au apărut după alte afirmații neconfirmate potrivit cărora Republica Moldova ar urma să devină un centru medical și logistic pentru armata ucraineană, inclusiv prin crearea unor centre medicale și asamblarea dronelor.

Pe 1 octombrie, reprezentantul Rusiei la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Dmitrii Poleanski, a făcut declarații similare despre presupuse planuri de creare a unor centre medicale pentru militarii ucraineni în Republica Moldova. StopFals.md susține că aceste afirmații nu au fost probate și se înscriu în narațiuni pro-Kremlin despre presupusa militarizare a țării și atragerea ei în război.

Printre sursele care au distribuit informațiile despre petiție se numără agențiile rusești RIA Novosti și Sputnik, precum și publicațiile Canal 5, Комсомольская правда в Молдове și eNewsmd, pe care StopFals.md le asociază cu răspândirea unor informații manipulatorii.

Potrivit analizei, discuțiile reale despre cooperarea moldo-ucraineană în domeniul sănătății au fost prezentate drept o decizie deja luată de a cheltui bani publici pentru militarii ucraineni, în detrimentul pacienților moldoveni, deși finanțarea și condițiile unui eventual proiect nu au fost încă stabilite.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: