Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, are un nou consilier. Este vorba despre Ion Mocanu, numit în funcția de consilier prezidențial pentru relațiile cu cultele religioase. Decretul a fost semnat pe 27 aprilie. Precizăm, funcția este una nou creată în cadrul instituției prezidențiale. Mocanu își va începe activitatea în cadrul instituției
Dosarul „Kuliok”, în care figurează fostul președinte și lider al PSRM Igor Dodon, va fi redistribuit aleatoriu unui alt judecător-raportor. Înlocuirea unui judecător din complet nu atrage în mod automat reluarea judecării cauzei de la început. Precizarea a fost făcută de Curtea Supremă de Justiție. Se întâmplă după ce judecătorul-raportor
Ziua Drapelului de Stat: reportaj NM În Moldova a fost marcată Ziua Drapelului de Stat — simbol al suveranității, independenței și unității. La evenimentul solemn a fost prezentă conducerea țării. Mai multe despre cum a decurs sărbătoarea și ce semnificație are — în reportajul video realizat de NM «Roșu — ca dragostea, galben — ca pâinea, albastru — ca pacea»: în Moldova este sărbătorită Ziua Drapelului«. Referendum la Chișinău? La Chișinău ar putea fi organizat un referendum, dacă se confirmă
Un cetățean a sesizat poliția, în noaptea de 27 spre 28 aprilie, anunțând depistarea unui obiect asemănător unei drone în Chișinău. Ajunși la fața locului, polițiștii au securizat zona, iar locatarii din scara unui bloc au fost evacuați temporar. Informațiile au fost comunicate, pe 28 aprilie, de Inspectoratul General al
Modelul actual de aprovizionare cu gaze a regiunii transnistrene nu este unul „sustenabil” și mai devreme sau mai târziu va trebui înlocuit cu unul „transparent”. Declarația a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, în ediția din 27 aprilie a emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.
Peste 70% din cazurile de violență digitală împotriva femeilor din Republica Moldova au loc pe rețelele de socializare. Principalul spațiu al violenței digitale sunt rețelele sociale: Facebook, Instagram, TikTok, Odnoklassniki, VKontakte și Snapchat. Aplicațiile de mesagerie precum WhatsApp, Viber sau Telegram au constituit 26,8% din cazuri. Datele provin dintr-un studiu
Transportul public din regiunea transnistreană se scumpește. Potrivit noului tarif aprobat de așa-numitul guvern de la Tiraspol, o călătorie va costa 5 ruble și 47 de copeici, cu 47 de copeici mai mult decât în prezent. Noile prețuri vor intra în vigoare în ziua următoare publicării oficiale. Autoritățile nerecunoscute din
Avocatul Poporului, Ceslav Panico, monitorizează cazul de dublu omor din Chișinău, în care suspectul este un bărbat externat dintr-o instituție psihiatrică cu puțin timp înainte de crimă. Acesta a comunicat luni, 27 aprilie, că va evalua cum s-a intervenit pentru a preveni tragedia și va formula recomandări pentru autorități. Potrivit
Cele 3 milioane de lei, promise de Primăria Chișinău în cazul mansardei arse în mai 2025, au ajuns în conturile Primăriei Durlești. Un anunț în acest sens a fost făcut pe 27 aprilie 2026 de primarul capitalei Ion Ceban, la ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău. Potrivit edilului, banii au
Poliția Națională a Ucrainei, în cadrul unei operațiuni internaționale denumite Hart, a destructurat o rețea de agenți ai serviciilor secrete ruse care pregătea asasinate și atentate teroriste în Ucraina și în state ale Uniunii Europene. Printre membrii rețelei se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit unui comunicat al Poliției