Călătoriile cu transportul public din regiunea transnistreană se scumpesc: cât vor plăti pasagerii

Transportul public din regiunea transnistreană se scumpește. Potrivit noului tarif aprobat de așa-numitul guvern de la Tiraspol, o călătorie va costa 5 ruble și 47 de copeici, cu 47 de copeici mai mult decât în prezent. Noile prețuri vor intra în vigoare în ziua următoare publicării oficiale.

Autoritățile nerecunoscute din regiune justifică majorarea prin creșterea costurilor suportate de transportatori, în special a prețurilor la carburanți și gaze naturale. Tariful anterior, de 5 ruble, a rămas neschimbat timp de trei ani și, potrivit calculelor prezentate, nu mai corespunde condițiilor economice actuale.

„În prezent, în cadrul stării economice excepționale, analizăm doar indexarea componentei legate de combustibil. Totuși, nu trebuie să uităm că, odată cu implementarea sistemului automatizat de plată a călătoriilor va fi necesară și schimbarea modului de formare a tarifului, prin ajustarea metodologiei corespunzătoare. Ulterior, când Ministerul Dezvoltării Economice va propune și va aproba o nouă metodologie, tariful va fi revizuit integral”, a declarat șeful executivului nerecunoscut din regiune, Alexandr Rozenberg.

Potrivit acestuia, în viitor, tariful ar urma să fie stabilit nu doar în funcție de costul combustibilului, ci și de fluxul de pasageri și de rețeaua de rute, inclusiv pentru transportul suburban și interurban. „Astfel, tariful va fi adus în concordanță cu realitățile”, a declarat șeful executivului nerecunoscut din regiune”, susține Rozenberg

Amintim, regiunea transnistreană se află în stare de urgență în economie, pe fondul problemelor legate de livrarea gazelor naturale. Ultima prelungire a fost decisă pe 16 aprilie, pentru 30 de zile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski: Ucraina va organiza alegeri dacă Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile

Ucraina va organiza alegeri dacă Vladimir Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile, a declarat președintele ucrainean Vladimir Zelenski, relatează Meduza.

Potrivit lui Zelenski, ucrainenii trebuie să decidă când să voteze și pe cine să aleagă. „Dar dacă să răspund la această întrebare, eu știu că Putin și-a dorit foarte mult să schimbe președintele Ucrainei. Înțeleg asta”, a adăugat Zelenski.

„Iar dacă președintele Trump își dorește cu adevărat anumite schimbări în ceea ce privește desfășurarea alegerilor, am discutat deja acest lucru cu echipa sa. Prin urmare, vă rog să-i transmiteți lui Putin: dați-ne două luni, 60 de zile de răgaz. O încetare completă a focului timp de 60 de zile și noi vom organiza alegeri. Desigur, vor fi pregătiți să acceptăm orice alegere a poporului nostru – a poporului ucrainean”, a comunicat Zelenski într-un interviu pentru ABC News.

Amintim că președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte „care să poată încheia un acord”. „El (nota red. Zelenski) ar fi putut încheia numeroase acorduri, dar, dintr-un anumit motiv, nu a făcut-o niciodată”, a adăugat Trump. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: