Sport

Sheriff a fost învinsă de Inter Milano cu scorul de 1-3 în cel de-al patrulea meci din grupele Ligii Campionilor, care s-a desfășurat, pe 3 noiembrie, la Tiraspol. Echipa este în acest moment pe locul 3 în grupă. Singurul gol al clubului Tiraspol a fost marcat de Adama Traore în

Cum e să ai o colecție de 50, 60 sau chiar 120 de cupe și medalii obținute la competiții naționale și internaționale de kickboxing, la doar 12 sau 15-17 ani? Ce emoții ai când urci pe podiumul unui campionat european sau mondial, asculți imnul țării și vezi arborat tricolorul? Cum

Sportivul Ivan Siuris din Republica Moldova a câştigat, duminică, ediţia 2021 a Maratonului Internaţional Bucureşti, el terminând cei 42,195 kilometri în 2 ore, 16 minute şi 35 de secunde, scrie agerpres. Fost câştigător al Maratonului Chişinău, Siuris (30 de ani), a fost urmat de atletul român Alexandru Corneschi, care a

Judocanul moldovean Mihail Malear, în vârstă de 77 de ani, a obținut medalia de argint în cadrul Campionatului Mondial la judo printre veterani. Competiția s-a desfășurat în Portugalia. Despre victoria sportivului a anunțat jurnalistul sportiv Eduard Ciobanu. În 2020, Mihail Malear a devenitpentru a opat oară campion mondial la sambo.

Lotul condus de Veaceslav Gojan a cucerit cinci medalii de bronz la Campionatul European de box pentru tineret, care s-a desfășurat la Budva (Muntenegru). Cristina Chiperi (60 kg), Ilie Argat (51 kg), Dumitru Vieru (48 kg), Ștefan Voznacovschi (63,5 kg) și Nicolae Borduja (+92 kg) au obținut câte două victorii,

Sportivii moldoveni Daniel Ursu și Alexandru Negu au obținut două medalii la Campionatul Mondial de Sambo, categoria tineri. Informația a fost confirmată, pe 16 octombrie, de Comitetul Național Olimpic din Moldova. Daniel Ursu, care a concurat la categoria +98 kg, a câștigat medalia de bronz. La juniori, Alexandru Nedu a

Pe 16 și 17 septembrie, în capitală se desfășoară evenimentul sportiv denumit Chisinau International Marathon. Primarul capitalei a menționat că, în acest an, au fost impuse multe restricții, pentru a limita numărul mare de persoane: participanții trebuie să fie vaccinați sau să prezinte un rezultat negativ pentru coronavirus. Edilul a

Irina Rîngaci, prima luptătoare din Moldova care a devenit campioană mondială și Victor Ciobanu, campion mondial la lupte greco-romane, ar putea primi câte 100 de mii de lei din partea Primăriei Chișinău. Propunerea a fost lansată pe 11 octombrie de către primarul Ion Ceban. Aceasta urmează a fi dezbătută de

Irina Rîngaci este prima luptătoare din Moldova care a devenit campioană mondială. În finala categoriei de greutate 65 kg, eleva lui Andrei Chiperi a dispus de japoneza Miwa Morikawa. Irina Rîngaci le-a mai învins la Oslo pe nemțoaica Eyleen Sewina, suedeza Malin Mattsson și bulgăroaica Mimi Hristova. Ea a câștigat

Victoria neașteptată obținută de campioana Moldovei, Sheriff Tiraspol, marți seara, pe stadionul Santiago Bernabeu din Madrid, a provocat reacții aprinse în presa internațională. NM a adunat o sinteză a titlurilor titrate de jurnaliștii străini. „Nu te întreba ce poate face Transnistria pentru tine, întreabă ce poți face tu pentru Transnistria”,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x