Promo

Odată cu majorarea tarifului la gaz în prag de iarnă, schimbarea radicală a sistemului de încălzire nu mai este o opțiune realistă. Alternativa rapidă și accesibilă este climatizorul inverter. Se instalează într-o singură zi, nu cere racordări la rețeaua de gaz și funcționează imediat ca sursă principală sau suplimentară de

În perioada 2 – 4 noiembrie, echipa maib s-a reunit la Berlin pentru o sesiune dedicată strategiei băncii și priorităților care vor susține dezvoltarea sa în următorii ani. Programul a îmbinat sesiuni de lucru facilitate de Jesper Sørensen, profesor la Stanford Graduate School of Business, cu întâlniri cu reprezentanți ai

Zborurile de la Chișinău spre Istanbul au devenit mai accesibile, odată cu intrarea pe piață a unui nou operator aerian. Compania Polaris a inaugurat joi, 5 noiembrie, prima sa cursă comercială de pasageri, cu bilete la prețuri începând de la 39 de euro. Lansarea rutei spre Istanbul marchează și începutul

KMG International dezvoltă un lanț integrat de aprovizionare, de la extracția țițeiului în Kazahstan și rafinarea acestuia în rafinăriile Petromidia și Vega din România, până la comercializarea carburanților pe piețele regionale, inclusiv în Republica Moldova. În interviu, CEO-ul KMG International, Erik Sagiyev, vorbește despre modul în care Grupul asigură stabilitatea

Fiecare meșter care se gândește să aleagă un polizor unghiular, pentru utilizarea în propria gospodărie sau pentru a lucra pe șantier, trebuie să cunoască câteva detalii importante înainte de achiziție. Ce diametru de disc îți trebuie (125 sau 230 mm), de câtă putere ai nevoie, să fie cu fir conectat

Pentru companiile din Republica Moldova, gestionarea deșeurilor înseamnă astăzi mai mult decât respectarea unor cerințe legale. Aceasta presupune responsabilități, costuri, raportări și, mai ales, nevoia de a găsi soluții eficiente pentru colectarea și valorificarea deșeurilor. În acest context, sistemele colective de responsabilitate extinsă a producătorului (REP) au devenit parteneri importanți

Moldova Innovation Technology Park (MITP) a anunțat cei 12 finaliști ai celei de-a treia ediții MITP Awards, competiția dedicată produselor, serviciilor, startup-urilor și inițiativelor inovatoare dezvoltate în Republica Moldova. În total, 49 de dosare eligibile au fost evaluate de juriu, iar câte trei finaliști au fost selectați în fiecare dintre

Cum va arăta banca peste zece ani? Ce faci dacă profesia pentru care te pregătești astăzi se transformă radical mâine? Și ce este mai avantajos: să construiești o afacere de la zero sau să cumperi una deja existentă? Sunt întrebările la care 25 de elevi ai Colegiului Național de Comerț

Încărcare rapidă, o centură de siguranță de nouă generație și asistentul inteligent Google Gemini. Mașinile electrice devin o alegere tot mai practică pentru drumurile de zi cu zi și pentru călătorii. Totuși, autonomia, timpul de încărcare și siguranța rămân întrebările-cheie pentru cei care se gândesc să treacă la o mașină

GEELY pregătește lansarea pe piața din Republica Moldova a noului său SUV emblematic, M9 o expresie a excelenței inginerești, a tehnologiilor avansate și a luxului contemporan. Precomenzile sunt deja deschise! GEELY M9 reprezintă direcția de lux a gamei de modele a mărcii, reunind soluții inginerești inovatoare, finisaje rafinate și o

Perioada publicării
Categorii cu noutăți