Alegeri 2025

Liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur critică gestul Blocului Unirea Națiunii (BUN) de a se retrage din cursa electorală în favoarea PAS. Într-o postare pe rețelele sociale, Galbur califică decizia BUN drept „o trădare”. „Este o nouă trădare, la fel ca și cele care ani de zile au compromis unionismul

Controversatul episcop de Bălți și Fălești, Marchel, s-a adresat vicepreședintelui SUA, James Vance, în prag de alegerile parlamentare. Cunoscut pentru declarațiile sale anti-UE și homofobe, dar și pentru implicarea în campanii electorale prin soborul preoțesc, acesta s-a plâns oficialului american pe presupuse „presiuni” exercitate asupra Bisericii Ortodoxe din Moldova. Totodată,

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avertizat într-o adresare publică, pe 22 septembrie, că Rusia încearcă să influențeze alegerile parlamentare de duminică prin cumpărarea de voturi, campanii de dezinformare și provocări violente. Șefa statului a subliniat că, în cazul în care Moscova ar ajunge să controleze țara, „fondurile europene s-ar

În contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie, președinta Maia Sandu a venit cu o adresare către întreaga societate. Șefa statului vorbește despre interferența Rusiei în alegeri, prin cumpărarea de voturi, dezinformare și încercări de destabilizare. *** Amintim că președinta Maia Sandu a ținut pe 9 septembrie un discurs în Parlamentul

Blocul electoral „Blocul Unirea Națiunii” (BUN) se retrage din cursa electorală și își anunță susținerea pentru Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Anunțul a fost făcut pe 22 septembrie în timpul unei conferințe de presă. Liderul PAS Igor Grosu a spus că decizia este „un răspuns la multiplele și frecventele chemări

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, susține că este gata să iasă în stradă alături de Irina Vlah, în cazul în care instanța va admite solicitarea Ministerului Justiției și va limita activitatea Partidului „Inima Moldovei” – formațiune care face parte din Blocul „Patriotic”, înscris în cursa pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.

Rusia planifică să recruteze tineri din cluburi sportive și rețele criminale pentru a provoca violențe în timpul alegerilor parlamentare de duminică, potrivit unor documente consultate de Bloomberg. Activitățile ar include demonstrații care să ceară demisia președintei Maia Sandu dacă partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) pierde alegerile sau să conteste rezultatul

Radu Marian, deputat PAS și candidat pentru un nou mandat, a publicat un video demonstrativ în care arată cât de simplu poate fi falsificată o conversație pe WhatsApp. Mesajul vine în contextul ultimei săptămâni de campanie electorală, perioadă în care, avertizează el, în spațiul online ar putea apărea „conversații false

Jurnaliștii de la BBC susțin că, cu ajutorul unui reporter sub acoperire, s-au infiltrat într-o rețea secretă finanțată de Rusia, care încearcă să influențeze alegerile parlamentare din Republica Moldova. Potrivit BBC, rețeaua plătește membrii săi pentru a publica propagandă pro-rusă și știri false, precum și pentru a identifica susținători ai

Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu, a invitat partidele unioniste și pro-europene la sediul său pentru a decide, prin tragere la sorți, „retragerea din campania electorală în favoarea unui concurent dintre aceste partide”. Potrivit formațiunii, o astfel de retragere ar garanta „o majoritate parlamentară pro-europeană și nu una pro-rusă” în

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x