Președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz Vadim Ceban a anunțat că Republica Moldova va cumpăra gaze naturale în luna iulie la un preț de 980 de dolari SUA pentru mia de metri cubi. „Potrivit calculelor preliminare, prețul de achiziție al gazelor naturale furnizate Republicii Moldova în luna iulie în conformitate
Bunuri, în valoare de circa șapte miliarde de lei, au fost puse, până azi, sub sechestru în cazul dosarului denumit generic „Frauda bancară”. Declarația a fost făcută de procurorul general interimar Dumitru Robu, în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la JurnalTV. Bunurile puse sub sechestru, anunță Robu, se află atât
Executivul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Memorandumului de înțelegere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană (UE), care prevede acordarea unei asistențe financiare în valoare de 150 milioane de euro. O parte din această sumă, 30 milioane de euro, va fi oferită sub formă de grant, iar 120 milioane
În cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița astăzi, 29 iunie, au fost alocate mijloace financiare din Fondul de intervenție al Guvernului, în scopul gestionării crizei refugiaților ucraineni. Astfel, potrivit deciziei, cca 1,08 milioane lei au fost repartizate angajaților structurilor teritoriale de asistență socială, antrenate direct
Premierul Natalia Gavrilița i-a cerut Ministerului Economiei ca, în decurs de o săptămână, să facă o analiză ca urmare a creșterii ratei dobânzii la contractele de împrumut pentru Programul „Prima casă”. Prim-ministrul a solicitat ca beneficiarii programului, care fac parte din anumite categorii vulnerabile, să nu fie afectați. „Aș vrea
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță că mâine carburanții vor fi mai ieftini. Un litru de benzină va costa cu 6 bani mai puțin, iar cel de motorină – cu 19. Pe 30 iunie, șoferii vor achita 32 de lei și 93 de bani pentru un litru de benzină
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a verificat averea dobândită de președinta Maia Sandu în perioada 9 martie -13 noiembrie 2019, atunci când a ocupat funcțiile de prim-ministru și deputat în Parlament. Potrivit actului de constatare publicat pe 24 iunie, nu s-au identificat elemente care ar genera suspiciuni de acțiuni infracționale
Consiliul Directorilor Executivi al Băncii Mondiale a aprobat, pe 27 iunie, finanțarea pentru Proiectul privind Competitivitatea Întreprinderilor Micro, Mici și Mijlocii (ÎMMM) în valoare de 50 milioane dolari SUA. Potrivit Băncii Mondiale, proiectul va ajuta Republica Moldova să reducă povara de reglementare, să sporească accesul la finanțare și să îmbunătățească
Pe 29 iunie, carburanții se ieftinesc cu 4 bani. Datele au fost prezentate astăzi de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Pentru un litru de benzină, șoferii vor scoate din buzunar 32 de lei și 99 de bani, iar pentru cel de motorină – 32 de lei și 40
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat noile tarife plafon la carburanți, valabile pentru 28 iunie. Drept urmare, un litru de benzină se ieftinește cu 0,08 bani și va costa 33.03 lei, iar motorina se scumpește cu 0,04 bani și va ajunge să coste 32,44 lei.