banca de economii
Максим Андреев, NewsMaker

Dosarul „Frauda bancară”: Bunuri, în valoare de circa 7 miliarde lei, puse sub sechestru

Bunuri, în valoare de circa șapte miliarde de lei, au fost puse, până azi, sub sechestru în cazul dosarului denumit generic „Frauda bancară”. Declarația a fost făcută de procurorul general interimar Dumitru Robu, în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la JurnalTV. Bunurile puse sub sechestru, anunță Robu, se află atât în Republica Moldova, cât și în afara țării.

„La moment, procurorii, în colaborare cu ARBI, au aplicat sechestru pe bunuri în valoare de aproximativ 7 miliarde lei, ceea ce acoperă peste 50% din suma prejudiciului cauzat statului în urma comiterii infracțiunii. Bunurile se află atât în Republica Moldova, cât și în afara Republicii Moldova, cum ar fi Franța, Elveția, România”, a declarat Robu.

Potrivit lui Robu, până în prezent, s-a finalizat urmărirea penală și au fost expediate în judecată 10 cauze penale în dosarul „Frauda Bancară”. „La moment sunt investigate în jur de 70 de persoane, dintre care 66 au calitate de învinuit. Urmează să fie expediată o altă cauză penală în judecată în privința foștilor conducători ai băncii naționale din Republica Moldova”, a mai comunicat Dumitru Robu.

Potrivit lui Robu, dosarul denumit generic „Frauda Bancară” conține  aproximativ 3 mii de volume. Un volum, spune el, are 250 de file. „Este un volum enorm de muncă”, a precizat Dumitru Robu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Volodimir Zelenski/X

Zelenski avertizează: „Putin vrea să refacă URSS, să-și recapete influența asupra asupra statelor baltice și a R. Moldova”

Reducerea sprijinului european pentru Ucraina ar putea duce la intensificarea atacurilor hibride ale Rusiei, inclusiv în Republica Moldova și România. Avertismentul a fost lansat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu pentru postul danez DR Nyheder, publicat chiar în timpul negocierilor ruso-ucrainene de la Abu Dhabi, mediate de Statele Unite.

Zelenski a descris două scenarii pentru cazul în care sprijinul european ar înceta. În primul, pe care îl consideră „mai puțin grav”, Rusia și-ar intensifica acțiunile hibride în țările în care, potrivit lui, a mai recurs la astfel de atacuri.

„Scenariul periculos. Rusia își continuă atacurile hibride, așa cum a făcut-o de multe ori în Republica Moldova, România, Bulgaria, chiar și în Germania și în țările nordice, precum Finlanda și Danemarca. Va începe să facă asta pe scară largă. Acesta este scenariul mai puțin grav”, a declarat liderul de la Kiev.

În scenariul mai grav, liderul ucrainean consideră că Moscova ar încerca să-și extindă influența în Europa. El a indicat Republica Moldova și statele baltice printre țările vizate.

„Scenariul foarte periculos. Rusia înaintează mai adânc în Europa. Putin vrea să refacă URSS și să se întoarcă în URSS. Ce înseamnă asta? Să-și recapete influența asupra fostelor republici sovietice, cel puțin asupra statelor baltice și a Republicii Moldova. Asta privește și țări membre ale NATO, ceea ce înseamnă că Alianța va trebui să reacționeze. Ar fi implicate întreaga Europă și Statele Unite. Există riscuri și pe mare. Rusia ar putea bloca Marea Baltică așa cum blochează Marea Neagră”, a mai declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Prima zi a negocierilor dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite la Abu Dhabi, s-a încheiat pe 10 noiembrie, după patru ore și jumătate de discuții. A fost prima rundă de negocieri între Moscova și Kiev din ultimele opt luni, scrie DW.

Potrivit unei surse apropiate delegației ucrainene, citată de „Ukrainska Pravda”, părțile ar fi convenit să organizeze în curând un schimb de prizonieri de amploare. Moscova vrea ca principala temă a discuțiilor trilaterale să fie securitatea Europei după război, potrivit unei surse din delegația rusă, citată de Reuters.

Reprezentanți ai unor state europene, ai UE și ai NATO s-au aflat la Abu Dhabi, fără să participe direct la negocieri, mai scrie DW. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a calificat discuțiile drept „foarte productive” și a pledat pentru implicarea europenilor în rundele viitoare.

Negocierile urmează să continue miercuri, 11 noiembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: