Bani

Pedepsele pentru șoferii nedisciplinați ar putea fi înăsprite, iar conducătorii auto care urcă la volan în stare de ebrietate ar putea rămâne fără mașini. Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” din data de 4 februarie. Totodată, oficialul a anunțat că

Guvernul Republicii Moldova a alocat 10 milioane de lei pentru deschiderea unui muzeu de istorie al evreilor. Inițiativa a fost aprobată în octombrie 2018, însă instituția așa și nu și-a deschis ușile. În prezent, ministerul Educației, Culturii și Cercetării încearcă să afle în ce mod au fost gestionați banii. Declarația

Cetatea Bender are nevoie de intervenții urgente care să asigure conservarea construcției. Acestea sunt concluziile expertizei tehnice, realizate de o companie italiană aleasă prin concurs internațional în cadrul proiectului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, susținut de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova, se arată într-un comunicat publicat marți, 4

Terenul de pe teritoriul complexului Moldexpo, despre care deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco a scris că ar putea fi preluat „în mod fraudulos” de o companie privată, nu ar face parte din parc, iar prețul nu ar fi prea mic, în condițiile în care acesta este „un

Toate instituțiile de învățământ general, dar și cele extrașcolare vor publica pe pagina web a Direcțiilor generale educație, tineret și sport de sector, dar și pe panourile informative, date despre cheltuielile efectuate pe luna precedentă. Instituțiile de învățământ general vor include și bunurile procurate cu ajutorul părinților. Anunțul a fost

Prim-ministrul Ion Chicu susține că nu există găuri în buget, dimpotrivă: încasările din luna ianuarie a acestui an ar fi cu 600 de milioane de lei mai mari față de perioada similară a anului trecut. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinței de presă care a avut loc luni,

Premierul Ion Chicu susține că salariilor anumitor bugetari au întârziat din cauza organizării proaste din unele instituții și din cauza lipsei de disciplină. Mai mult, șeful executivului susține că ar fi nevoie de unele demisii și că are „întrebări” și față de unii miniștri. Declarația a fost făcută după ședința

Autoritățile iraniene au propus să achite câte 80 de mii de dolari familiilor ucrainenilor care au murit în accidentul aviatic care s-a produs în apropiere de Teheran. Anunțul a fost făcut de președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, într-un interviu televizat, scrie Meduza, duminică, 2 februarie. „Au propus câte 80 de mii

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a calculat că timp trei ani a cheltuit 700 de mii de lei pentru vizite de lucru în afara țării. Totodată, acesta a declarat că a economisit 5,5 milioane de lei. Declarațiile au fost făcute în cadrul rubricii video „Președintele răspunde”, publicat astăzi, 31 ianuarie.

Operatorul de gaze naturale din Ucraina, „Naftogaz” a majorat cu 2% tariful pentru tranzitul gazelor rusești către Europa. O astfel de condiție este prevăzută în acordul dintre „Gazprom” și „Naftogaz”, semnat la sfârșitul anului 2019, informează RBC, astăzi, 31 ianuarie. Potrivit sursei citate, contractul a fost semnat pentru cinci ani,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x