Justiție

Judecătoarea Iana Talmaci și-a retras candidatura pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Într-o postare pe o rețea de socializare, Iana Talmaci, judecătoare la Judecătoria Strășeni, și-a motivat decizia prin faptul că recent soțul său, Roman Talmaci, a fost investit în funcția de președinte al UNEJ Moldova.

Guvernul a prezentat Curții Europene a Drepturilor Omului observațiile sale cu privire la la cercetarea penală a procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo. Prima cerere se referă la plasarea reclamantului în arest la domiciliu, iar cea de-a doua se referă la suspendarea lui Stoianoglo din funcția de procuror general în urma

Procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor, Victor Furtuna, informează despre terminarea urmăririi penale în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, învinuit pe trei capete de acuzare. Mai exact, lui Stoianoglo i se impută abuz de serviciu, săvârșit în interesul unui organizații criminale. Această infracțiunea s-ar manifesta prin eliberarea din

Fostul șef al statului, Igor Dodon, rămâne în arest la domiciliu pentru încă 20 de zile. Decizia a fost dictată de magistrații de la Judecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Ciocana. Judecătorii au aprobat parțial cererea procurorilor, care au cerut ca arestarea fostului președinte să fie prelungită cu 30 de

Un avocat a fost reținut în flagrant pentru fapte de corupție, manifestate prin transmiterea unei mite în sumă de 10 000 de euro la un procuror, pentru ca acesta din urmă să adopte o decizie favorabilă pe o cauză penală, aflată în gestiunea sa. Informația a fost confirmată DE purtătoarea

Comisia Electorală Centrală (CEC) a sesizat Procuratura Anticorupție în legătură cu noi nereguli admise de Partidul Politic „ȘOR” – în timpul alegerilor locale noi din 29 mai 2022. Potrivit președintei CEC, Angelica Caraman, au fost constatate cazuri de declarare a unor sume care nu corespund realității din mijloacele financiare folosite

Valerian Mînzat, supranumit de presă „avocatul-vedetă” a fost eliberat condiționat înainte de termen din Penitenciarul nr. 2 Lipcani, acolo unde își ispășea pedeapsa într-un dosar de escrocherie, informează ZdG pe 16 septembrie. În 2015, el a fost condamnat la nouă ani de detenţie. Solicitarea lui Valerian Mînzat privind amnistierea a

Pe numele procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo a fost pornită o nouă cauză penală. Acesta este bănuit de îmbogățire ilicită. Informația a fost confirmată pentru NM de procurora Mariana Cherpec, responsabilă de comunicare din cadrul Procuraturii Generale. „Confirmăm că de către procurorul desemnat de CSP, Victor Furtuna a fost pornită

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea pe banca acuzaților a doi învinuiți – tată și fiu, pentru evaziune fiscală de peste 2,1 milioane lei în desfășurarea activității în domeniul jocurilor de noroc, loteriilor, întreținerii cazinourilor și exploatării automatelor de joc. Cei doi au vârsta de

Ministerul Justiției va colabora cu un consilier superior în justiție al Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA) la Chișinău, în vederea implementării reformelor din domeniul justiției. Un memorandum de înțelegere în acest sens a fost semnat de ministrul Sergiu Litvinenco și ambasadorul SUA la Chișinău, Kent. D. Logsdon, pe 15

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x