UPDATE (10:27) Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI declară că cele 50 de percheziții sunt efectuate la domiciliile, birourile de serviciu și automobilele foștilor și actualilor angajați ai ÎS „CRIS REGISTRU” şi Agenţiei Servicii Publice. La moment au fost reținute 5 persoane. Procurorii anticorupție în comun cu ofițerii SIS,
O familie din Călărași – tatăl și fiul ar fi pus pe roate o afacere cu alcool transportat clandestin din regiunea transnistreană. Unul din membrii familiei a fost reținut în trafic în timp ce transporta două cisterne pline cu alcool pentru care nu a putut prezenta acte de proveniență și
Poliția a anunțat în seara de 30 aprilie că a identificat autorul chemărilor false la Centrele Militare din nordul țării. Oamenii legii nu au precizat de unde este originară, nici vârsta acesteia. „Am reacționat operativ și am identificat persoana care a trimis la mai multe adrese din nordul țării chemări
Deputații Adunării Populare a Găgăuziei, care au adoptat decizia prin care este permisă purtarea panglicii „Sfântul Gheorghe” pe teritoriul autonomiei riscă cel puțin 7 ani de închisoare, potrivit doctorului habilitat în drept, Teodor Cârnaț. În același timp, deputatul PAS, Eugeniu Sinchevici, a declarat că decizia este ilegală și va fi
Fostul democrat Sergiu Sârbu își va petrece următoarele 30 de zile în Penitenciarul 13. Magistrații au admis demersul procurorului anticorupție de prelungire a arestului preventiv. Informația a fost confirmată pentru NM de către purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Mariana Cherpec. „Astăzi 29 aprilie curent, în rezultatul examinării demersului procurorilor anticorupție
Magistrații au emis mandat de arest pe un termen de 30 de zile pe numele fostului deputat democrat Vladimir Andronachi. Acesta este vizat în dosarul „Metalferos”. Informația a fost confirmată pentru NM de procurora Mariana Cherpec, responsabilă de comunicare din cadrul Procuraturii Generale. Decizia a fost luată astăzi, 29 aprilie,
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a finalizat urmărirea penală pe un alt capăt de acuzare în dosarul delapidărilor de la Întreprinderea de Stat Calea Ferată din Moldova (CFM), care vizează o persoană din administrația acesteia, în perioada 2018-2019. Procurorii acuză persoana de faptul că urmare a
Ex-deputatul Artur Reșetnicov, cercetat penal pentru îmbogățire ilicită, își va petrece următoarele zile în Penitenciarul nr. 13. Decizia a fost luată pe 28 aprilie de Judecătoria Chișinău. Magistrații au decis să prelungească măsura preventivă de arest față de Reșetnicov. „Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, în rezultatul examinării demersului procurorilor anticorupție
Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a anulat ordinul procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo din 12 august 2021 prin care fostul șef al Procuraturii Anticorupție (PA), Viorel Morari, a fost demis din sistemul procuraturii. O hotărâre în acest sens a fost emisă la 18 aprilie curent de către magistratul Vitalie Ciumac de
Ex-directorul SIS, învinuit pentru îmbogăţire ilicită, Vasile Botnari, revine în detenție. El își va petrecere următoarele 30 de zile în Penitenciarul nr. 13. Informația a fost confirmată pe 28 aprilie de Procuratura Anticorupție. Anterior, Botnari fusese plasat în arest la domiciliu. Pe 20 aprilie, magistraţii Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, au