Justiție

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a dispus retragerea din gestiunea Procuraturii raionului Florești a dosarului, inițiat ieri pe faptul „răpirii unei persoane” și „uzurparea de calități oficiale”. Continuarea urmăririi penale a fost încredințată Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Potrivit unui comunicat publicat pe 8 octombrie de Procuratura

Derek Chauvin, fostul ofiţer de poliţie din Minneapolis acuzat de crimă de gradul II în cazul morţii lui George Floyd în timpul unei arestări din 25 mai, a fost eliberat din arest miercuri, după ce a depus o cauţiune de 1 milion de dolari. Chauvin, în vârstă de 44 de

Dosarul lui Veaceslav Platon, condamnat anterior la 18 ani de închisoare, urmează să fie rejudecat. Decizia a fost luată de un complet format din magistratele Angela Vasilenco, Olga Bejenari și Tatiana Bivol de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, scrie ZdG. Instanța a acceptat solicitarea depusă de Procuratura Generală. Încheierea a

Membrii unei grupări criminale au fost reținuți în timp ce primeau 2500 euro de la un bărbat de 32 de ani pe care l-au șantajat. Potrivit oamenilor legii, membrii grupării s-au dovedit a fi doi bărbați de 30 și 31 de ani care s-au folosit de faptul că victima este

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) susține că au fost identificate persoanele implicate în acest caz și că depune eforturi pentru eliberarea angajatului Inspectoratului de Poliție Florești, Andrei Amarfii. UPDATE (15:20) Și reprezentanții Ministerului de Interne au publicat precizări în legătură cu acest caz. Într-un comunicat de presă, MAI menționează

Procuratura raionului Florești a inițiat pe 7 octombrie o cauză penală pe faptul răpirii unei persoane și uzurpare de calități oficiale. Într-un comunicat de presă, reprezentanții instituției susțin că omul legii ar fi fost răpit de către „angajaţii structurilor de forţă ale autoproclamatei RMN”. Cazul a avut loc în această

În mai multe depozite de stocare a materialelor explozibile din țară au fost identificate un șir de nereguli. Centrul Antiterorist al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) în comun cu Agenția pentru Supraveghere Tehnică (AST) au efectuat mai multe controale inopinate. În urma verificărilor, la trei agenți economici au fost

În ultima perioadă, în sistemul justițiar din Republica Moldova revin persoane care anterior au servit anumitor interese. Astfel, cetățenii își pun întrebări, dacă pot avea încredere în justiția moldovenească. Declarațiile au fost făcute de către șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de

Un bărbat în vârstă de 33 de ani din Criuleni a fost reținut pentru răpirea propriei soții și tentativă de omor. Potrivit oamenilor legii, individul se afla în căutare pentru mai multe infracțiuni. Fiind condamnat la nouă ani de închisoare, acesta se eschiva de la executarea pedepsei. Potrivit fostei soții

Ombudsmanul Copilului propune sancționarea concurenților electorali pentru exploatarea imaginii copiilor în campaniile electorale. Declarații în acest sens au fost făcute de către Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, în cadrul conferinței de presă care a avut loc pe 6 octombrie. În contextul campaniei electorale pentru scrutinul prezidențial din 1

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x