Regizorul român Cristian Mungiu a câștigat premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes pentru lungmetrajul „Fjord”. Este pentru a doua oară când cineastul român obține acest trofeu. Cristian Mungiu, care are rădăcini în Republica Moldova, a fost felicitat de președinta Maia Sandu. Șefa statului a declarat că
Deranjamentele produse în rețeaua electrică de transport de 400 kV au fost lichidate. Anunțul a fost făcut de Ministerul Energiei al R. Moldova pe 24 mai, care a precizat că toate elementele infrastructurii energetice afectate în urma precipitațiilor abundente din 22 mai au fost repuse în funcțiune. Amintim că precipitațiile
Pe 23 mai, la Chișinău a fost inaugurat Centrul Național de Tenis. Printre participanții la eveniment s-au numărat tenismenii Simona Halep, Juan Martín del Potro și Radu Albot. La inaugurare a fost prezent și premierul Alexandru Munteanu, care a ținut un discurs, iar ulterior a jucat tenis alături de sportivi.
Pe 24 mai, o aeronavă va efectua mai multe zboruri deasupra municipiului Chișinău, la diferite altitudini și traiectorii. Acțiunea are ca scop verificarea și calibrarea sistemului de aterizare, o procedură obligatorie conform cerințelor Organizației Internaționale a Aviației Civile, pentru asigurarea siguranței operațiunilor aeriene. Informațiile au fost comunicate de întreprinderea de
Alexandru Machidon susține că societatea este îndreptățită să privească cu suspiciune situația în care un procuror găsește bani în gospodăria părinților. Cu toate acestea, procurorul general a menționat că, deși situația pare greu de crezut, aceasta este adevărată. Machidon a venit cu precizări în acest sens pe rețelele de socializare.
Un bărbat de 45 de ani a fost găsit mort în apele unui râu, după ce ar fi fost luat de curenții puternici formați în urma ploilor abundente. Victima s-ar fi aflat la pescuit în momentul tragediei. Informațiile au fost comunicate de Poliția Republicii Moldova. Poliția a fost sesizată despre
Intemperiile din noaptea de 22 mai au dus la deconectări avariate ale liniilor electrice de 400 kV Vulcănești — Isaccea și Vulcănești — MGRES. Informația a fost confirmată de Ministerul Energiei. Instituția a precizat că toți consumatorii sunt alimentați în continuare cu energie electrică în regim normal, însă au îndemnat
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a fost astăzi, 23 mai, în mai multe localități din raionul Călărași care au fost afectate de intemperii în ajun. Într-un mesaj pe Facebook, oficialul a precizat că Guvernul va analiza pagubele cauzate și va acorda ajutor pentru comunitățile care au avut de suferit. Premierul a comunicat
Autoritățile centrale au prezentat un bilanț al intervențiilor efectuate în teren în urma intemperiilor din 22 mai. Peste 300 de salvatori au fost mobilizați pentru înlăturarea consecințelor ploilor torențiale și vântului puternic, iar Serviciul 112 a înregistrat mii de apeluri și peste 3 000 de urgențe. Cele mai afectate zone
În acest weekend, pe 23 și 24 mai, la Chișinău sunt organizate mai multe târguri produse locale, precum și legume și fructe de sezon. De asemenea, duminică, 24 mai, pe strada pietonală Eugen Doga va avea loc „Festivalul tradițiilor”. Astfel, duminică, pe 24 mai, în contextul evenimentului cultural-artistic „Festivalul tradițiilor”,